Donatii pentru construirea Asezamantului Sfantul Onufrie, Manastirea Floresti

Copiii orfani sau aflati in dificultate pot fi sprijiniti prin donatiile pentru construirea Asezamantului Social Sfantul Onufrie de la Manastirea Acoperamantul Maicii Domnului din Floresti, judetul Cluj. Asociatia Filantropica Sfantul Onufrie infiintata anul acesta, pe 14 mai, are in vedere construirea unor case de tip familial pentru ocrotirea copiilor aflati in dificultate. Proiectul prevede construirea a patru corpuri de cazare de tip unifamilial si un corp multifunctional, toate acestea pe un teren donat de Manastirea din Floresti, informeaza "Ziarul Lumina".In prezent, prima casa este ridicata pana la nivelul acoperisului, iar cea de-a doua se afla la nivel de fundatie. Pentru continuarea lucrarilor, Asociatia are nevoie de sprijinul celor care doresc sa ajute la edificarea acestui asezamant pentru copii, dupa cum a precizat Teodora Cecilia Angelescu, membru fondator al Asociatiei Filantropice Sfantul Onufrie si membru in consiliul director.In acest sens, marti, 1 octombrie 2013, cand Biserica Ortodoxa va sarbatori Acoperamantul Maicii Domnului, la hramul Manastirii din Floresti, va fi initiata o campanie de informare si strangere de fonduri prin SMS. Doritorii vor putea dona prin acest sistem 2 euro, trimitand SMS la numarul 8864. Campania de strangere de fonduri prin SMS se va derula pana in data de 10 ianuarie 2014.Asociatia Filantropica Sfantul Onufrie, cu spijinul altor institutii, va organiza si o serie de spectacole caritabile, plata intrarii reprezentand o donatie pentru Asezamantul Social Sfantul Onufrie - Case de Tip Familial pentru Ocrotirea Copiilor aflati in Dificultate. De asemenea, potrivit Teodorei Angelescu, se mai pot face donatii constand in obiecte, mobiliere, carti, imbracaminte sau incaltaminte, sau in bani.Piatra de temelie a asezamantului social a fost pusa de Inaltpreasfintitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, in data de 13 iunie. Complexul social va cuprinde patru case de tip familial, care vor gazdui, fiecare, aproximativ 10 copii, care sunt separati temporar sau definitiv de parinti.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1094

Id: 34110

Data: Sep 27, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).