Dosoftei, Mitropolitul care a adus limba romana in Sfantul Altar

Dumnezeu, Tatal, Treime, credinta, întrupare, înviere, înaltare, biserica, rugaciune, Fecioara, potir, pâine, Trup si Sânge, cuvinte esentiale în manifestarea credintei noastre, sunt cuvinte pur românesti, pe care stramosii nu au avut ocazia sa le rosteasca în biserica. Cel care a avut curajul sa duca în Sfântul Altar limba româna, care nu era una sacra, a fost mitropolitul Moldovei, Dosoftei – în secolul al XVII-lea. De multe ori, nu constientizam ca noi, românii, suntem printre putinii ortodocsi care dialogam cu Dumnezeu în limba pe care am învatat-o înca din leagan. Nu ne chinuim, la biserica, sa traducem mesajul, în timp ce acasa vorbim altfel.Desi astazi credem ca, pentru a ne ruga, nu avem nevoie de o limba anume, de una sacra – întrucât Dumnezeu este „mai presus de gând si de cuvânt” – nu aceasta era conceptia si în urma cu câteva secole. Sinodul endemic de la Constantinopol din anul 1759 recunostea drept limba liturgica sacra doar greaca veche. Acelasi lucru se întâmpla si în spatiul slav, acolo unde rugaciunea era facuta în slava sfintilor Chiril si Metodiu.Ţarile Române, aflate la granita celor doua mari traditii, au oscilat în folosirea limbii liturgice. Studiile lingvistice au demonstrat ca, în primele secole, stramosii nostri au folosit limba de acasa si la biserica. Apoi, o data cu introducerea paleoslavei în Cancelaria Domneasca si în actele oficiale, aceasta limba a ajuns si pe buzele slujitorilor sfintiti. Primele carti caligrafiate, apoi tiparite, au fost în slavona. Abia prin secolul al XVI-lea, în cartile de cult s-a simtit nevoia limbii române. Dar, influenta era prea mare. Textul a fost pastrat în slavona, iar povatuirile tipiconale sau practice au fost prezentate în limba româna.Cu toate acestea, oamenii nu au încetat vreodata a se ruga româneste, a trai româneste. Începând cu mitropolitul Dosoftei în Moldova, diaconul Coresi, care a activat atât în Ardeal, cât si în Ţara Româneasca, pâna la mitropolitul Antim Ivireanul – cu totii si-au dorit ca poporul sa se roage în limba stramosilor. Asa scria mitropolitul Antim Ivireanul în prefata unei carti: „Românii nostri în biserica stau ca boii, neîntelegând ce se citeste si ce se cânta si ies din biserica fara niciun folos, am hotarât a preface cartile din limba slavoneasca si greceasca în limba noastra proasta româneasca, dar a noastra si a le da la lumina!”.Doamne miluieste vs. Gospodi pomiluiDumnezeu, Tatal, Treime, credinta, întrupare, înviere, înaltare, biserica, rugaciune, Fecioara, potir, pâine, Trup si Sânge, cuvinte esentiale în manifestarea credintei noastre, sunt cuvinte pur românesti, pe care stramosii nu au avut ocazia sa le rosteasca în biserica. Cel care a avut curajul sa duca în Sfântul Altar limba româna, care nu era una sacra, a fost mitropolitul Moldovei, Dosoftei – în secolul al XVII-lea. O facuse cu putin înainte, la Brasov, si diaconul Coresi. Însa, majoritatea termenilor enumerati mai sus ramasesera în forma slavona.Nascut, crescut si educat într-o familie profund româneasca, Dosoftei Barila a profitat si de scolile occidentului. La Liov, unde a studiat la Şcoala Fratiei Ortodoxe, a învatat limbile clasice, greaca si latina, apoi slavona bisericeasca, ucraineana si polona devenind, astfel, unul dintre poliglotii vremii. Aceasta eruditie i-a permis sa se gândeasca la introducerea limbii românesti în cultul liturgic. Avea, prin educatia sa, instrumentele necesare. Astfel, convingerea de capatâi a marelui mitropolit a fost aceea ca poporul trebuia sa înteleaga slujba Sfintei Biserici: „sa-ntaleaga toata spasenia lui Dumnedzau cu întreg înteles”.Din dragoste pentru poporul român si limba româna, mitropolitul a cerut Patriarhiei Constantinopolului binecuvântarea pentru tiparirea unor carti cu textul liturgic în limba tarii. Desi argumentarea a fost bine construita, raspunsul a fost negativ, considerându-se o inovatie introducerea limbii române în cultul liturgic.Cu toate obstacolele, mitropolitul Dosoftei a facut primul dar limbii liturgice românesti si întregului popor român: Dumnezaiasca Liturghie (Iasi, 1679). Cartea a fost retiparita într-o editie îmbogatita, în anul 1683, reprezentând prima traducere în care erau cuprinse toate cele trei Liturghii în limba româna. „Din cât S-au îndurat Dumnedzau de ne-au daruit mila Sa, daruim si noi acumu deodata acest dar limbii românesti, svânta Liturghie, scoasa pre limba rumâneasca de pre elineasca, de lauda lui Dumnedzau sa-ntaleaga tot carii nu-ntaleg sârbeste sau elineste. Carea primind ca un odor cel mai scump ceresc, pre Dumnedzau sa laudat, si pre noi la svânta ruga nu uitaret, si fiti sanatos”.Lucrarea a fost, cu adevarat, o temelie a limbii liturgice românesti. De aceasta traducere s-au folosit toate editiile ulterioare. Astfel, liturghierele editate de Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul (Târgoviste, 1713), de mitropolitul Iacov Putneanul (Iasi, 1759) sau de mitropolitul Veniamin Costachi (Iasi, 1818) au la baza limba poetica a mitropolitului moldovean. În aceste conditii, putem afirma faptul ca Sfântul mitropolit Dosoftei este parintele Liturghierului românesc.De la text liturgic, la poezie româneascaAvând sprijinul spatarului Nicolae Milescu, Mitropolitul Dosoftei a primit de la Moscova un teasc tipografic. Printre primele carti care au vazut lumina tiparului în româneste se numara Psaltirea în versuri si Acatistul Nascatoarei de Dumnezeu. Cu 8.643 de versuri asezate în peste 500 de pagini, Psaltirea este o premiera în istoria literaturii române.Iata cum vorbea, peste ani, Mitropolitul Veniamin Costachi – despre impactul Psaltirii: „Stihurile lui David, în vers românesc, desfatau auzul intelectualilor, tinerii scolari din asezamintele de cultura de la curtile domnesti, manastiri si biserici, respirau graiul lui Dosoftei. Datorita frumusetii graiului, aceasta carte lua drumul catre toate tinuturile locuite de români. Spre acesti multi, talpa tarii, pavaza si slava ei, îsi îndrepta el dragostea”. Mai târziu, George Calinescu, în Universul poeziei (1947) si în Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent (1941), afirma ca „geniul poeziei lui Eminescu, Macedonski, Alecsandri, Arghezi si Blaga au la temelie versul mitropolitului Dosoftei, fauritorul stihologiei românesti”.La Iasi, prin Sfântul Dosoftei îsi au începutul doua mari tezaure ale poporului nostru: limba liturgica si versul românesc. Român, ierarh, poet, erudit, poliglot, patriot si martir pentru tara, Sfântul Dosoftei a liturghisit si a versificat în limba pe care a învatat-o din leagan, marturisind tuturor ca putem vorbi cu Dumnezeu si în româneste. (Articol semnat de Nicolae Pintilie si publicat pe doxologia.ro)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 755

Id: 36535

Data: Dec 13, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).