Biserica acestei parohii a fost ridicată în urmă cu peste 100 de ani pe locul unui alt sfânt lăcaş din lemn. După cum ne-a relatat pr. Vasile Pârcălabu, protopop al Protopopiatului Vaslui, biserica a fost reconsolidată şi reparată de trei ori până în prezent, ultima resfințire fiind oficiată acum 25 de ani. "Duminică, PS Corneliu va resfinţi biserica parohiei Fereşti şi lăcaşul de închinăciune din filia Tătăreni. Biserica din Tătăreni a fost între timp reparată și înfrumusețată cu o clopotniță nouă și cu un edificiu social. După sfințirile celor două biserici, va avea fi oficiată Sfânta Liturghie în parohia Ferești. Părintele paroh Cristian Câmpeanu are o vechime de peste zece ani în aceasta parohie. Împreună cu membrii Consiliului parohial a înfăptuit lucrările de înfrumusețare a bisericii și de dotare a acesteia cu mobilier specific cultului. Sperăm că activitatea de duminică, pe lângă aspectul sacru, să fie și un prilej de întâlnire între ierarh și credincioși, ținând cont că, de la ultima resfințire a bisericii, comunitatea din Ferești nu a mai vost vizitată de către un episcop. Autoritățile locale, în frunte cu primarul comunei, au fost alături de preotul paroh, contribuind cu partea logistică și cu fonduri, pentru ca aceste lucrări să se desfășoare conform tuturor normelor tehnice", a spus pr. protopop Vasile Pârcălabu.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 578
Id: 33336
Data: Aug 23, 2013
Imagine:
Cincizeci de pelerini de la Parohia Vidra din judetul Ilfov, Arhiepiscopia Bucurestilor, au participat in zilele de 21 si 22 august la un pelerinaj la mai multe manastiri din Oltenia prin .....
Data: Aug 24, 2013
Intre 22 si 24 august se desfasoara, la Baia Mare, Reuniunea Tinerilor Ortodocsi din Mitropolia Clujului, Maramuresului si Salajului. Este primul eveniment de acest gen din Transilvania, .....
Data: Aug 24, 2013
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a intampinat ieri, 23 august 2013, cinstitele moaste ale Sfintilor si Dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana, care .....
Data: Aug 24, 2013
Personalitati de rang inalt, functionari ai Bancii Nationale Romane, universitari si oameni de cultura, in frunte de guvernatorul Mugur Isarescu, au luat parte joi, 22 august, la inaugurarea .....
Data: Aug 24, 2013
Membrii Asociației Oastea Domnului din intreaga țara se vor reuni maine, 25 august 2013, la Arad in cadrul intalnirii anuale.Intrunirea va debuta cu slujba Sfintei Liturghii savarșita de .....
Data: Aug 24, 2013
In Piata Victoriei din Timisoara s-a desfasurat joi, 22 august 2013, ceremonialul de reintoarcere a militarilor Batalionului 2 Manevra Scorpionii Galbeni din Afganistan. Acestia au fost .....
Data: Aug 24, 2013
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).