Din lumina marii Joi trecem in intunericul Vinerii, ziua Patimilor lui Hristos, a mortii si ingroparii Sale. Biserica primara numeste aceasta zi Pastile Crucii , pentru ca este cu adevarat inceputul Pastelui sau Trecerii, al carui intreg sens ne va fi descoperit progresiv: la inceput in pacea marii si sfintei Sambete, apoi in bucuria zilei invierii.Insa la inceput – intunericul. Dar numai daca noi am putea realiza ca intunericul Vinerei sfinte nu este pur simbolic si comemorativ! Foarte frecvent noi contemplam tristetea solemna a acestor slujbe cu sentimentul propriei noastre dreptati si propriei noastre integritati. Sunt doua mii de ani de cand oamenii rai L-au omorat pe Hristos, iar noi, astazi - bunul popor crestin - inaltam morminte marete in bisericile noastre; nu este oare acolo proba dreptatii noastre? Şi cu toate acestea Sfanta Vineri nu se refera numai la trecut. Este ziua pacatului, ziua raului, ziua in care Biserica ne obliga la a intelege teribila realitate a pacatului si puterea sa in aceasta lume.Caci pacatul si raul n-au disparut, din contra, raman legile fundamentale ale lumii si ale vietii noastre. Noi, care ne spunem crestini, nu intram oare adesea in aceasta logica a raului care conduce Sinedriul si pe Pilat, pe soldatii romani si toata gloata la a face sa sufere, a tortura si a omori pe Hristos? De care parte am fi fost noi daca traiam la Ierusalim in timpul lui Pilat? Aceasta este intrebarea pe care ne-o pune prin fiecare dintre cuvinte slujba din Vinerea Sfanta. Este cu adevarat ziua acestei lumi , a condamnarii Sale reale si nu numai simbolice si a judecatii reale asupra vietii noastre, nu un simplu ritual... Este descoperirea adevaratei naturi a lumii care a preferat atunci si continua sa prefere intunericul in locul luminii, pacatul in locul binelui, moartea in locul vietii. Condamnand pe Hristos la moarte, aceasta lume se condamna pe sine insasi la moarte si in masura in care noi acceptam duhul sau, pacatul sau si tradarea lui Dumnezeu de catre ea, suntem si noi, de asemenea, condamnati... Aceasta este prima semnificatie, inspaimantator de realista a Sfintei si Marii Vineri: o condamnare la moarte...Totusi, aceasta zi a raului, a carei manifestare si triumf sunt ajunse la paroxismul lor, este de asemenea ziua izbavirii (mantuirii). Moartea lui Hristos ne este revelata ca o moarte salvatoare pentru noi si pentru mantuirea noastra.Este o moarte salvatoare pentru ca este supremul si desavarsitul sacrificiu. Hristos daruieste moartea Sa Parintelui Sau si ne-o daruieste si noua de asemenea. A daruit-o Parintelui pentru ca n-avea alt mijloc pentru a distruge moartea si pentru a dezrobi omenirea; asadar este voia Parintelui ca omenirea sa fie salvata de la moarte. Hristos ne daruieste moartea Sa pentru ca El moare cu adevarat in locul nostru. Moartea este fructul natural al pacatului, o pedeapsa permanenta. Omul a ales sa nu mai fie in comuniune cu Dumnezeu ; ci precum el n-are viata in el insusi tot prin el insusi, moare. Cu toate acestea in Iisus Hristos nu este pacat, deci nici moarte. Numai din dragoste pentru noi El primeste sa moara; El a vrut a-si asuma si a impartasi conditia noastra umana pana la capat. Accepta pedeapsa naturii noastre, asumandu-si si povara inerenta a naturii umane. El moare pentru ca este cu adevarat identificat cu noi, a luat asupra Lui tragedia vietii umane.Moartea Sa este deci descoperirea suprema a milei Sale si a dragostei Sale. Şi pentru ca moartea Sa este dragoste, mila si impreuna-suferinta, natura mortii a fost schimbata in ea insasi. Ea nu mai este o pedeapsa, ci un vadit act de dragoste si de iertare, capatul a toata lipsa de comuniune si a toata insingurarea. Condamnarea s-a transformat in iertare.In sfarsit, moartea lui Hristos este o moarte salvatoare pentru ca ea distruge sursa insasi a mortii, raul. Acceptand prin dragoste, lasandu-Se in mainile chinuitorilor Sai si ingaduindu-le o victorie aparenta, Hristos ne descopera ca-n realitate aceasta victorie este o infrangere decisiva si totala asupra raului.Intr-adevar, pentru a fi victorios, pacatul poate distruge binele, poate dovedi ca el este intreaga realitate a vietii, poate ruina binele si, intr-un cuvant, poate arata propria sa superioritate; insa de-a lungul Patimii Sale singur Hristos e Cel care invinge. Raul nu poate nimic impotriva Lui, pentru ca nu-L poate determina pe Hristos sa accepte raul ca adevar. Ipocrizia se descopera ca ipocrizie; uciderea ca ucidere si frica, frica. Şi in timp ce Hristos iesind in tacere spre Cruce si spre moarte, chiar daca tragedia umana era in apogeul sau, victoria sa asupra raului si slava Sa apareau progresiv in plina lumina. La fiecare pas aceasta victorie este recunoscuta, marturisita, proclamata: prin femeia lui Pilat, prin Iosif, prin bunul talhar, prin sutas. Cand el moare pe Cruce, avand de primit suprema oroare a mortii, singuratatea absoluta ( Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit? ), nu mai ramane decat a marturisi: Cu adevarat, Acest Om era Fiul lui Dumnezeu . Asadar aceasta dragoste si aceasta ascultare, aceasta plenitudine de viata distruge pe cel care a facut din moarte un destin universal. Şi mormintele s-au deschis (Matei 27, 52). Deja apar primele licariri ale invierii...Acesta este dublul mister al acestei Vineri Mari; ni-l descopera slujbele din aceasta zi, care ne silesc la participare. Pe de o parte ele staruie constant asupra Patimii lui Hristos ca pacat al tuturor pacatosilor, crima a tuturor criminalilor. La Utrenie, lecturile celor douasprezece Evanghelii ale Patimilor ne silesc a urma pas cu pas pe Hristos in suferinta Sa;Ceasurile (inlocuiesc dumnezeiasca Liturghie), caci interdictia de a savarsi Euharistia in aceasta zi inseamna ca taina prezentei lui Hristos nu apartine acestei creatii a pacatului si a intunericului, ci este taina lumii viitoare .In sfarsit la Vecernie, slujba coborarii de pe Cruce, lecturile si imnele sunt pline de acuzatii solemne impotriva celor care de bunavoie si in mod liber au hotarat omorarea lui Hristos, justificand crima lor in numele religiei lor, a loialitatii lor politice, a consideratiilor lor practice si a ascultarii lor profesionale.Pe de alta parte, intalnim de la inceputul slujbei al doilea aspect al tainei acestei zile, cel al jertfei din dragoste care pregateste victoria finala. De la prima lectura a Evangheliei, unde rasuna avertismentul solemn al lui Hristos : Acum Fiul Omului a fost preamarit si Dumnezeu a fost preamarit intru El , pana la stihurile sfarsitului Vecerniei, lumina se face din ce in ce mai vie si in acelasi timp creste nadejdea si certitudinea ca moartea va fi invinsa prin moarte: Cand ai fost pus in groapa noua pentru toti,Izbavitorule al tuturor, iadul cel cu totul de ras vazandu-TeS-a ingrozit, zavoarele s-au sfaramat Şi portile s-au zdrobit,Mormintele s-au deschis, mortii au inviatAtunci si cu multumire, bucurandu-se, au strigat Ţie:Slava smereniei Tale, Iubitorule de oameni .Şi cand, la sfarsitul Vecerniei, imaginea lui Hristos in mormant e adusa in mijlocul bisericii, cand aceasta lunga zi soseste la capatul sau, noi stim ca lunga istorie a izbavirii si a mantuirii atinge de asemenea sfarsitul sau: a saptea zi, ziua de odihna, culmea, Sambata binecuvantata, si odata cu ea, revelatia mormantului care daruieste viata...Sursa: Drumul Crucii, Ed Reintregirea, 2005

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1076

Id: 856

Data: Apr 17, 2009

Imagine: