Duminica a 9-a dupa Rusalii la Sibiu

În Duminica a 9-a dupa Rusalii, Înaltpreasfintitul Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un mare sobor de preoti si diaconi, la Catedrala Mitropolitana „Sfânta Treime“ din Sibiu, potrivit mitropolia-ardealului.ro.În cuvântul de învatatura, ierarhul a subliniat faptul ca „potolirea furtunii pe mare nu reprezinta doar o minune pe care a facut-o Domnul Iisus Hristos în fata ucenicilor pentru a-i întari în credinta, ci este si o marturie fata de noi, care ne aflam calatori pe marea vietii, pe marea aceasta învolburata“. Dupa înmultirea pâinilor, Mântuitorul s-a urcat pe munte sa se roage, în timp ce ucenici trebuiau sa treaca de partea cealalta a Marii Galileii. „La mijlocul marii, vântul fiind potrivnic, ucenicii s-au temut, au ajuns într-un moment de criza si au început sa strige“, a aratat IPS Mitropolit Laurentiu, care a adaugat ca Mântuitorul Iisus Hristos a aparut, atunci, umblând pe mare. Astfel, „daca noi suntem calatori pe aceasta mare a vietii, daca noi am intrat în viata aceasta prin rânduiala lui Dumnezeu, nu prin voia noastra, avem un ocrotitor, cel care ne-a trimis pe noi în lume si care este si limanul spre care trebuie sa alergam. În acel moment de criza, de spaima, vazându-L pe Mântuitorul umblând pe mare, ucenicii au crezut ca este o naluca, arata Sfântul Evanghelist Matei acest fapt, aratând ca si noi, de multe ori confundam realitatea cu imagini nefiresti.Mântuitorul le ofera îndemnuri ucenicilor: „«Îndrazniti, sunt Eu, nu va temeti!» Nu putea sa fie un îndemn mai puternic, o alta binecuvântare, în orice clipa a vietii noastre. «Îndrazniti, adica fiti curajosi, nu va temeti, Eu sunt cu voi, tot timpul!»“, arata IPS Mitropolit Laurentiu, adaugând ca atunci când Sfântul Apostol Petru a cerut o dovada ca într-adevar El este Hristos, atunci Mântuitorul l-a chemat la El, iar Petru a început sa mearga pe mare, dar îndoindu-se, vazând vântul potrivnic, a început sa se afunde si a strigat catre Mântuitorul sa îl scape din valurile în care se afunda.„Şi a primit raspunsul pe masura credintei, sau îndoielii sale: «Putin credinciosule, de ce te-ai îndoit?» Şi noi ne asemanam, de foarte multe ori cu Petru. Suntem exaltati de ajutorul pe care Dumnezeu ni-l ofera noua, de lucrarile pe care le realizam, dar nu suntem suficient de multumitori si de statornici în multumirea noastra, încât numai daca un semn, un vânt adie împotriva vointei noastre, ne îndepartam, ne afundam. Avem însa o sansa: sa strigam: «Doamne, ajuta-ma! Doamne, mântuieste-ma! Doamne, fii cu mine!»“, a spus ierarhul.Astfel, din Evanghelia Duminicii, credinciosii trebuie sa retina faptul ca „întâi de toate este aceasta realitate în care ne aflam, suntem calatori în lumea aceasta, cu o tinta precisa, trebuie sa ajungem la liman, iar limanul este unul singur (…) În al doilea rând este tocmai aceasta tarie a credintei, întarirea credintei noastre ca Dumnezeu ne ocroteste prin rânduiala Sa, ca Mântuitorul Iisus Hristos întinde mâna catre noi, tocmai atunci când suntem noi în momente dificile, în momente de ezitare sau poate chiar de deznadejde. Avem aceasta sansa sa fim ocrotiti de Hristos în calatoria noastra, iar ocrotirea aceasta sa fie de fapt binecuvântarea pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-o da prin acele cuvinte: «Îndrazniti, eu sunt, nu va temeti!»“.IPS Mitropolit Laurentiu a mai subliniat importanta rugaciunii, aratând ca „Însusi Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de a veni la ucenici s-a rugat pentru ei“, iar „rugaciunea este mijlocul si arma cea mai puternica, ea ne mentine pe noi în echilibru, ne da forta, nu ne lasa sa cadem în îndoiala necredintei si sa ne afundam în apa si sa ne înecam. Sa biruim valurile ispitelor care vin asupra noastra si sa-L avem pe Hristos ca ocrotitor, ca tinta vietii noastre“.Sarbatoarea de la Catedrala Mitropolitana din Sibiu a continuat cu o slujba de Te Deum savârsita de preotii si diaconii prezenti, cu ocazia aniversarii zilei numelui IPS Mitropolit Laurentiu, de Sfântul Mucenic Lavrentie si a hirotoniei întru arhiereu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 577

Id: 43124

Data: Aug 12, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).