Duminica a V-a din Postul Mare la Parohia argeșeana Sf. Ier. Vasile cel Mare

Credincioșii parohiei "Sfântul Ierarh Vasile cel Mare" din Municipiul Curtea de Arges au avut duminica, 6 aprilie 2014, bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiata de Înaltpreasfințitul Parinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.Cu aceasta ocazie, potrivit episcopiaargesului.ro, Chiriarhul Eparhiei a adresat celor prezenti un cuvânt de învatatura, explicând pericopa evanghelica rânduita de Biserica a se citi în aceasta duminica, a cincea din Postul Mare. Înaltpreasfinția Sa și-a îndreptat atenția spre cuvintele rostite de Mântuitorul Iisus Hristos cu privire la demnitațile din aceasta lume. În acest sens ucenicii și noi cei de astazi suntem îndemnați sa slujim tuturor având model suprem pe Hristos care a venit sa slujeasca tuturor, oferindu-se pe Sine preț de rascumparare pentru mulți. Mai mult, a fost prezentata viața Sf. Cuvioase Maria Egipteanca, care a ramas pentru toți creștinii un model de pocaința și determinare în hotarârea de a lasa în urma viața traita în desfrâu.Biserica maramureșeana construita în municipiul Curtea de Argeș, se afla în cartierul Ivancea, lucrarile fiind executate în perioada 2006-2011, de o echipa de mesteri din localiatatea maramureseana Bârsana.A fost ridicata la îndemnul Înalpreasfințitului Parinte Calinic, având arhitectura asemanatoare cu bisericile maramureșene din Tioltiur și Inau, parohiile în care Întâistatatorul Eparhiei Argeșului și Muscelului a slujit timp de 7 ani ca preot.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 504

Id: 39556

Data: Apr 7, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).