Duminica a VI-a dupa Pasti la parohia Motril

]]>Duminică, 17 mai 2015, la împlinirea a zece ani de la înființarea parohiei Motril, Preasfințitul Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți, în parohia ortodoxă română “Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Motril, potrivit episcopiaspaniaiportugaliei.es. La ora 09:30 Preasfințitia Sa a fost întâmpinat la intrarea în biserică de către Preacucernicul Părinte Protoiereu Ioan Poștoi de la Sevilla, Preacucernicul Părinte Ion Drăghicescu, gazda de la Motril, și de Preacucernicul Părinte Dimitrie-Mugurel Onica din Malaga, împreună cu credincioșii veniți la biserică încă de la prímele ore ale dimineții pentru a primi binecuvântarea ierarhului nostru. A urmat slujba de sfințire a lucrărilor de înfrumusețare, ce s-au făcut în biserică (iconostas, sfintele icoane, pereți noi și altele), după care s-a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească. În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Episcop Timotei a rostit cuvântul de învățătură, iar după Sfânta Liturghie a hirotesit întru iconom pe Părintele Paroh Ion Drăghicescu, ca stimul pentru a spori activitatea pastorală în parohie. De asemenea, Preasfinția Sa a acordat Diplome de merit Consiliului și Comitetului Parohial, precum și proprietarului localului unde funcționează în prezent biserica.La slujbă a participat și doamna Luisa Garcia Chamorro, primarul localității Motril. La ceas de seară, Preasfințitul, însoțit de același sobor de preoți, a fost întâmpinat de către credincioșii din localitatea Baza, unde a săvârșit Taina Sfântului Maslu. A urmat vizitarea micuței, dar frumoasei biserici din Baza, amenajată cu sfinte icoane ortodoxe de către credincioșii de aici cu sprijinul Părintelui Ion Drăghicescu ,după care a avut loc tradiționala agapă creștinească.

Download: Click for download attached file: Duminica a VI-a dupa Pasti la parohia Motril

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 433

Id: 51842

Data: May 20, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).