Duminica Floriilor, Duminica Imparatiei

Evenimentele care preced Intrarea Triumfala a Mantuitorului in Ierusalim, invierea lui Lazar si ungerea din Betania, consemnate de Evanghelistul Ioan, au avut un rol pregatitor si consolator pentru ucenicii Domnului in apropierea Patimilor Sale. Intrarea Domnului in Ierusalim semnifica acceptarea suferintelor si mortii de catre Mantuitorul, dar si descoperirea Chipului Sau Imparatesc, Ca Cel ce este Atotputernic, Stapanitor al vietii si al mortii si Biruitor vesnic al raului. Imparatul Hristos isi face intrarea biruitoare in Ierusalim, smerit pe manzul asinei, in deplina ascultare, pentru a implini voia atotputernica a Tatalui si a muri pe cruce, pret de rascumparare pentru intreg neamul omenesc. Perspectiva pe care o avea poporul evreu despre Mesia, cel aclamat ca Imparatul lui Israel, este opusa fata de lucrarea pe care Domnul Hristos vine sa o implineasca in Ierusalim. Poporul evreu astepta in acele momente implinirea mesianitatii lui istorice, adica proclamarea unei imparatii lumesti care sa le asigure bunastarea, libertatea si prestigiul printre neamuri. Prosperitatea era inteleasa la poporul evreu ca semnul alegerii de Dumnezeu.Imparatia lui Hristos este diferita de imparatia lumeascaMantuitorul nu numai ca nu urmarea aceste lucruri, dar a aratat ca Imparatia cerurilor, pe care a venit sa o proclame, este o realitate duhovniceasca care nu se manifesta prin criterii materiale exterioare. Imparatia cerurilor este impartasirea unor daruri infinit mai bogate decat cele lumesti, si ele se traduc prin daruri de viata vesnica, de viata absoluta si nepieritoare. Mantuitorul si-a pregatit ucenicii pentru darurile ceresti atunci cand le-a vorbit de viata cea adevarata, painea cereasca, apa cea vie, care izvorasc din Persoana Sa. Observam ca aceste daruri sunt caracterizate de epitete ca adevarat, viu, ceresc, tocmai pentru a le distinge de darurile trecatoare si iluzorii care nu ofera omului viata vesnica, dar pe care acesta le urmareste obsesiv. Smerenia Mantuitorului si tristetea chipului sau, aratate in Duminica Floriilor, constituie mesajul ca oamenii care au ca ideal scopuri lumesti si isi fac din creatie suportul existentei lor vor refuza Imparatia cerurilor. Pentru oamenii 'lumesti', lipsiti de Duhul lui Dumnezeu, Hristos nu este de dorit. Acestia isi vor gasi intotdeauna idealuri in ceea ce lumea le ofera sau mintea omului poate crea. Evreii care-L cinsteau pe Fiul I-au pregatit si cruceaDuminica Floriilor vine sa proclame o separatie intre ceea ce se vede, ceea ce este aparent, trecator si ceea ce nu se vede si este aproape inaccesibil pentru firea usurelnica a omului. Marele predicator crestin Ilie Miniat, care a trait in secolul al XVII-lea, intr-o predica la Duminica Floriilor, condamnand fatarnicia si ipocrizia, face o paralela intre atitudinea duplicitara a poporului evreu fata de Mantuitorul si purtarea unor crestini ai Bisericii.Ilie Miniat spunea ca la citirea pericopei evanghelice care relateaza intrarea Domnului in Ierusalim, oricine ar gandi si ar socoti ca Domnul Iisus Hristos nu se putea teme de nimic decat de ura si zavistia batranilor, arhiereilor si carturarilor: 'O, cetate sfanta, Ierusalime, cu adevarat cetatea lui Dumnezeu, preamarita ai fost in veacurile trecute si preamarita vei fi in veacurile viitoare, pentru marea dragoste ce o arati catre Dumnezeu facatorul de bine. O, multumitorilor prunci ai evreilor, laud firea voastra cea buna. Voi iesiti cu ramuri de maslin si stalpari de finic, semnele biruintei, si intampinati pe acest facator de minuni, fiul lui David, ca un Imparat al lui Israel. Vad in inima ca sunteti gata sa apucati chiar armele ca sa-l paziti in orice moment de viclesugul vrajmasilor. Iisuse al meu, aici in Ierusalim nu te mai temi se nimeni'. Aceasta este ceea ce se vede, dar adancul este altul. Ilie Miniat spunea in continuare: 'Dar ce zic eu? O, gandiri nestatornice ale oamenilor, fatarnicilor si mincinosilor ce stropiti cu sange cetatea cea spurcata! O, vremelnica primire cu cantece a acestui popor nemultumit! Cetatea Ierusalimului care astazi este teatrul acestei sarbatori stralucite, peste cateva zile va fi privelistea infricosatoarelor tanguiri. Ea, care-L primeste acum ca pe un imparat al lui Israel, peste cateva zile Il va pironi pe cruce ca pe un facator de rele. Acest popor care acum falfaie stalpari de finic peste cateva zile ii va ciopli crucea. Acestia, care ii striga acum Osana, vor striga sa se rastigneasca. Astazi ii arata cinste, iar peste cateva zile, atata defaimare'.Purtarile pacatoase ale crestinilor rastignesc din nou pe DomnulMarele predicator considera ca lumea nu s-a schimbat foarte mult de atunci, ea continua sa fie manata de entuziasme contrare, sa balanseze inconsecvent spre orice lucru care ii ofera o satisfactie imediata. Ilie Miniat spunea ca nu este de dorit o atitudine triumfalista din partea unora in legatura cu multimile de crestini care se apropie de Biserica in vremea sarbatoririi Pastelui: 'Alaiul cel mare cu care este intampinat Domnul nu este altceva decat o infatisare de teatru. Din multimea de oameni care alearga sa serbeze patimile lui Hristos, unii nu s-au pocait deloc, altii il vad pe Hristos pe cruce, dar nu s-au lasat de desfranare, altii n-au intors inca lucrurile furate, iar altii nu s-au impacat inca cu vrajmasii lor, nu si-au lasat obiceiurile cele rele si nici gand nu au sa-si indrepte viata (...). Dar in felul acesta iudeii l-au rastignit numai o data pe Iisus Hristos in Vinerea Mare, apoi crestinii il rastignesc a doua oara in fiecare Vinere Mare, in fiecare an. Unele sunt cele ce se vad si altele cele ce se fac. Fiindca in aceste zile crestinii trebuie sa se arate mai evlaviosi'. Ilie Miniat este de parere ca nimeni dintre oameni care se asaza in pozitie de multumire, de nepasare si de impacare cu propria conditie pacatoasa nu are sansa apropierii de Dumnezeu. Ba, mai mult, taina Economiei dumnezeiesti, adica a lucrarii rascumparatoare a Mantuitorului, nu poate fi rezumata si inteleasa la nivelul intelectual si rational, ci este inteleasa prin credinta, prin curatie sufleteasca, ce duce la luminarea dumnezeiasca. Crestinul trebuie sa-si rastigneasca pacateleIlie Miniat este constient ca pentru majoritatea crestinilor luminarea dumnezeiasca si nepatimirea sunt realitati aproape inaccesibile, si el incepe de la ceea ce poate fi experimentat de toti. El credea ca primul pas pe care crestinul trebuie sa-l faca este sensibilizarea sufletului, subtierea lui in fata Patimilor Mantuitorului si orientarea lui spre fapte bune si vindecarea rautatilor. Ilie Miniat este de parere ca omul trebuie sa-si ucida pacatele si patimile dupa chipul Rastignirii Mantuitorului: 'Mie mi se cade sa tin in spate crucea aceasta, eu sa sufar atatea patimi, eu sa sufar o moarte ca aceasta. Daca nu pot sa mor pentru Tine, cel putin sa ma pocaiesc, de nu pot sa vars sangele meu, sa vars pe aceasta cale lacrimile mele, de nu pot sa dau viata mea pentru viata Ta, sa dau cel putin dragostea mea pentru dragostea Ta. Tu, Dumnezeu curat si fara pacat, ai facut atatea pentru mine, om pacatos ce sunt, iar eu ce pot sa fac, decat sa te iubesc si sa nu mai gresesc cu nimic inaintea Ta. Ma pocaiesc dar, parasesc toate pacatele mele cele din trecut si ma jur inaintea Ta ca de acum sa am catre Tine dragoste vesnica si sa ascult invataturile Evangheliei Tale'. Retrairea Botezului Duminica Floriilor este sarbatoarea biruintei mortii si credinciosii sunt chemati sa-si reinnoiasca prin pocainta si impartasirea cu Sfanta Impartasanie experienta baptismala. Prin Taina Sfantului Botez, crestinul a fost partas Mortii si Invierii Mantuitorului si el acum este chemat sa faca aceasta marturie in asteptarea Invierii finale, incredintata si improfetita prin troparul Floriilor: 'Invierea cea de obste, mai inainte de patima Ta, incredintand-o, pe Lazar din morti l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta si noi, ca pruncii, semnele biruintei purtam, Ţie, Biruitorului mortii, strigam: Osana celui dintru inaltime, binecuvantat esti Cel ce vii intru numele Domnului'. (Articol publicat in ziarul Lumina de Duminica )

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 606

Id: 13103

Data: Apr 17, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).