Duminica Mironositelor

SINAXAR IN DUMINICA A TREIA DUPĂ PAŞTI, A MIRONOSIŢELOR:In aceasta zi, a treia Duminica dupa Pasti, praznuim sarbatoarea Sfintelor femei Mironosite. Facem inca si pomenirea lui Iosif din Arimateea, care era ucenic in ascuns al Domnului, si a lui Nicodim ucenicul, care venise noaptea la Mantuitorul.Dintre toti acestia, femeile Mironosite sunt martorii nemincinosi si cei dintai ai invierii, iar Iosif si Nicodim, ai inmormantarii: adica ai faptelor care sunt pentru credinta noastra cele mai de seama si cele mai cuprinzatoare.Nicodim, pentru ca nu avusese aceleasi simtaminte cu iudeii, a fost dat afara indata din sinagoga; iar Iosif, dupa ingroparea trupului Domnului, a fost aruncat de iudei intr-o prapastie, de unde a fost scos cu putere dumnezeiasca si a fost dus in Arimateea, care era locul sau de nastere. Hristos, dupa ce a inviat, S-a aratat lui Iosif, care se afla in lanturi, si l-a incredintat si mai mult despre taina invierii. Şi cu toate ca a suferit multe din partea iudeilor, nu a rabdat sa treaca sub tacere cele cu privire la taina invierii, ci a invatat cu indrazneala, pe toti, cele intamplate. Se spune, astfel, ca tot acest Nicodim, cel dintai, ar fi facut cunoscut, in scris, cu de-amanuntul, cele cu privire la Patimile lui Hristos si cele cu privire la inviere, ca unul care facea parte din sinagoga, si care cunostea cu de-amanuntul sfaturile si judecatile iudeilor, si, intr-un singur cuvant, toate. Şi, din pricina aceasta, precum am zis, ca martori nemincinosi ai inmormantarii, au fost asezati laolalta cu femeile care au marturisit invierea, dupa cea dintai incredintare a Tomii; caci aceea s-a randuit mai inainte, ca una care a avut loc, dupa cum se stie, la opt zile.Aceste femei au marturisit cele dintai invierea si au vestit-o Ucenicilor. Caci se cuvenea ca aceea, care cazuse mai intai sub pacat si care mostenise blestemul, sa vada mai intai invierea si sa auda bucuria, ea insasi, care auzise mai intai blestemul: «intru dureri vei naste fii». Ele s-au numit Mironosite, deoarece Iosif si Nicodim, ingropand, Vineri, prea in graba, trupul Domnului, fiindca Pastile bateau la usa si era mare ziua acelei Sambete, ei, desi il unsesera cu miruri, dupa obiceiul iudeilor, totusi nu facusera lucrul asa cum se cuvenea. Ca ei pusesera numai aloe si smirna, si infasurandu-L cu giulgiu, il asezasera in mormant.Pentru aceasta, femeile Mironosite, avand, ca niste ucenite, dragoste fierbinte pentru Hristos, cumparand miruri de mult pret, au venit noaptea la mormant, atat de frica iudeilor, cat si din pricina obiceiului, ca sa-L planga si sa-L unga cu miresme in zorii zilei si sa implineasca atunci, ceea ce nu se putuse face, din pricina grabei, la ingropare. Iar daca au ajuns ele la mormant, aleasa aratare au vazut: Doi ingeri stralucitori sezand inauntrul mormantului si altul pe piatra. Dupa aceea au vazut pe Hristos si I s-au inchinat. Magdalena, insa, luandu-L drept gradinar, L-a intrebat unde a dus trupul lui Hristos.Mironosite au fost multe dar, Evanghelistii facand amintire numai de cele mai insemnate, trecand cu vederea pe celelalte. Acestea erau: mai intai de toate Maria Magdalena, din care Hristos alungase sapte demoni si care, dupa invierea Domnului, ducandu-se la Roma, dupa cum se spune, a dat unei morti neasteptate pe Pilat si pe arhierei, istorisind cezarului Tiberiu cele facute de aceia impotriva lui Hristos. Mai tarziu ea a murit in Efes si a fost inmormantata de Ioan Teologul; iar sfintele ei moaste au fost aduse in Constantinopol de preainteleptul Leon.A doua Mironosita a fost Salomeea, fiica Iui Iosif Logodnicul, care a avut sot pe Zevedei, din care s-au nascut Ioan Evanghelistul si Iacov. Ca Iosif a avut patru fii: Iacov, numit cel mic, Iosi, Simon si Iuda, si trei fiice: Estera, Tamara si Salomeea Iui Zevedei. Astfel, cand auzi vorbindu-se in Evanghelie de Maria, mama lui Iacov cel mic si a lui Iosi, sa te gandesti ca aceea este Nascatoarea de Dumnezeu; ca Nascatoarea de Dumnezeu se socoteste maica a copiilor lui Iosif. De aci se poate intelege ca Ioan Evanghelistul este nepot de sora al lui Hristos.A treia dintre Mironosite este Ioana, femeia lui Huza, care era ispravnic si icnonom al casei imparatului Irod. A patra Mironosita este Maria si a cincea Marta, surorile lui Lazar; a sasea, Maria lui Cleopa si a saptea, Suzana. Au mai fost inca si multe altele, care, dupa cum istoriseste dumnezeiescul Luca, slujeau lui Hristos si Ucenicilor Lui, din avutul lor.Deci, Biserica lui Dumnezeu a primit sa praznuiasca, dupa Sfantul Apostol Toma, si pe acestea, ca pe cele ce au propovaduit invierea, si au adus multe marturii pentru credinta noastra, intru incredintarea si dovedirea lamurita a invierii lui Hristos, ca pe unele care au vazut cele dintai pe Hristos inviat din morti si au propovaduit tuturor invatatura cea mantuitoare si au petrecut viata intru Hristos, in cel mai bun chip si precum se cuvenea unor femei, care au fost ucenite ale Iui Hristos.Cu rugaciunile Sfintelor Mironosite, Dumnezeule, miluieste-ne pe noi, Amin.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 472

Id: 21609

Data: Apr 29, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).