Duminica Ortodoxiei - Prima duminica din Postul Mare

Duminica Ortodoxiei sau Duminica biruintei Ortodoxiei este sarbatorita in prima duminica a Postului Mare. Este sarbatoarea victoriei cinstitorilor sfintelor icoane asupra celor care doreau inlaturarea lor din cultul Bisericii. Ca multe dintre ereziile secolelor primare ale Bisericii, iconomahia sau lupta impotriva icoanelor a reprezentat o incercare de a altera caracterul religios al Evangheliei si al Revelatiei crestine. Cinstirea sfintelor icoane a fost restabilita la Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea, in anul 787, atunci cand au fost anatematizati si cei care luptau impotriva lor. La Niceea, in anul 787, raspunsul teologic este cel care pleaca de asemenea de la Intruparea lui Hristos. Reprezentarea in chip antropomorfic a lui Hristos este tocmai o intarire a realitatii Intruparii lui Hristos. Nu este o intrupare iluzorie, asa cum spun dochetistii, ci este o intrupare temeinica, reala, corecta si o intalnire perfecta intre divinitate si umanitate. Iar faptul ca noi reprezentam in chip iconic doar partea umana a lui Hristos nu este o distrugere a acestei unitati intre cele doua firi ale in Hristos, ci este doar o incercare de a ne pune in fata o reprezentare a Prototipului catre care noi de altfel ne si indreptam rugaciunile si cultul special , a precizat Ionut Tudorie, lector al Facultatii de Teologie Ortodoxa Justinian Patriarhul din Bucuresti, dupa cum ne informeaza TRINITAS TV.Instituita in secolul al IX-lea, aceasta sarbatoare este inchinata biruintei dreptei credinte asupra celor care nu cinsteau icoanele si asupra tuturor ereziilor. La 4 martie 843, Sinodul convocat la Constantinopol de Patriarhul Metodie, in timpul Imparatesei Teodora, confirma hotararile celor sapte Sinoade Ecumenice si consfinteste definitiv cultul icoanelor in Biserica.Sarbatoarea trimite la faptul istoric petrecut la 11 martie 843. Face trimitere in primul rand la momentul in care Imparateasa Teodora stabileste data care a consemnat biruinta invataturii crestine ortodoxe referitoare la icoane. De ce vorbim de biruinta? Pentru ca in secolele al VIII-lea si al IX-lea s-a dus o lupta crancena intre aparatorii icoanelor si iconoclasti, adica cei care voiau sa le distruga. Deci, ea marcheaza acest eveniment. Pe de alta parte Biserica a luat hotararea ca sarbatoarea aceasta inchinata Ortodoxiei sa fie asezata in prima duminica din Postul Mare, pentru a reaminti momentul istoric la care ne-am referit pe de o parte, iar pe de alta parte, pentru a reaminti eforturile tuturor celor care au luptat si s-au jertfit, iar multi dintre ei si-au dat chiar viata pentru pastrarea si impunerea integritatii credintei noastre ortodoxe , a precizat parintele prof. univ. Sterea Tache, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa Justinian Patriarhul din Bucuresti, dupa cum ne informeaza Radio TRINITAS. Sarbatoarea Duminicii Ortodoxiei face trimitere insa si la dimensiunea practica reprezentata de locul si importanta icoanelor in Biserica Ortodoxa N-am putea sa vorbim de o teologie ortodoxa autentica fara icoane. De ce acest lucru paradoxal pentru unii sau surprinzator? Pentru ca invatatura despre icoane este foarte strans legata de hristologie. Icoana reprezinta faptul fundamental ca Dumnezeu Cuvantul se intrupeaza. Deci, ia chip de om din iubire pentru oameni, pentru a-i ajuta pe oameni sa ajunga la asemanarea cu Dumnezeu. Icoana este locul unei prezente harice. Deci, puterea, harul, lucrarea sau energia, prezenta si lucratoare in trupul sfantului sau in Trupul Mantuitorului Iisus Hristos, cata vreme a fost pe pamant se transfera, daca vreti, icoanei asa cum se transfera moastelor. Din cauza aceasta icoanele fac minuni , a mai spus parintele profesor.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 716

Id: 12309

Data: Mar 12, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).