CUVÂNT TEOLOGIC al parintelui Dumitru Staniloae:Duminica a opta dupa Rusalii (Inmultirea painilor)(…) Euharistia ne face sa avem in noi insine Invierea lui Hristos ca putere care ne conduce spre inviere si s-o pregustam intr-un anumit fel. Dar daca prin Euharistie avem in noi pe Hristos care a murit si a inviat, noi ne pregatim prin El si pentru moartea reala a noastra, ca pentru o moarte pe care o vom depasi in El, sau am si depasit-o spiritual in pregustarea invierii Lui si in lucrarea ei in noi. Astfel Euharistia ne da nu numai puterea de a muri pacatului si de a ne preda lui Dumnezeu, ci si de a primi moartea reala atunci cand va veni, asa cum a primit-o Hristos, ca un dar oferit Tatalui, fara nici o temere si indoiala in privinta existentei noastre vesnice. Ea ne da puterea de a muri atunci cand va trebui, nu numai intru asemanarea mortii lui Hristos, ci in mod real, ca si El, avand lucratoare in noi arvuna vietii vesnice la care vom trece. Uniti cu Hristos in Euharistie, nu ne mai temem de moarte, caci purtam in noi trupul lui Hristos cel inviat ca leacul sau doctoria nemuririi, sau al nestricaciunii eterne, cum numesc Sfintii Parinti Euharistia. Cel ce Ma mananca pe Mine, viu va fi prin Mine, a spus Mantuitorul (In. 6, 57); sau: Cine mananca aceasta paine (care s-a pogorat din cer), viu va fi de-a pururi (In. 6, 58); sau: Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi (In. 6, 54). Caci cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el) (In. 6, 56). Cel ce are pe Hristos cel mort, dar inviat in sine, prin Euharistie, poate spune cu Sfantul Apostol Pavel: Moarte, unde este biruinta ta? Moarte, unde este boldul tau? (1 Cor. 15, 55).Sfantul Eutihie, Patriarhul Constantinopolului (553-557), deosebeste intre jertfa tainica a Domnului de la Cina cea de Taina, intre moartea Lui reala de dupa aceea si intre desavarsirea mortii tainice care incepe din ziua invierii. Moartea tainica a lui Hristos o realizam si noi in Botez, cea de a doua, in mucenicie sau, in afara de mucenicie, in moartea noastra reala. Iar desavarsitul Paste tainic, de care da sa intelegem ca leaga Euharistia, il efectuam in ziua invierii1.Biserica, tinand insa seama de continutul real al cuvintelor de la Cina cea de Taina, o considera pe aceasta nu ca chip al Botezului, sau nu numai al Botezului, ci si al Euharistiei. Poate ca patriarhul Eutihie considera Cina cea de Taina ca si chip al Botezului, fara sa excluda considerarea ei si ca chip al Euharistiei, intrucat si in Botez are loc o moarte tainica si deci Botezul este un fel de anticipare a Euharistiei. Dar intrucat Cina cea de Taina e un chip sensibil anticipat al mortii tainice depline a Domnului de dupa inviere, deci si al Euharistiei ca reprezentare sensibila a acestei morti, Cina cea de Taina este in mod principal si propriu prima Euharistie. Iar intrucat moartea reala a Domnului, ce urmeaza, este pregatita de moartea Lui tainica de la Cina cea de Taina, Euharistia este si pentru noi o pregatire pentru moartea reala, prin moartea tainica mai accentuata ce o traim prin ea, dar si pentru depasirea ei in inviere, si pentru impartasirea noastra mai adevarata de Hristos cel aflat in starea de inviere si de deplina moarte tainica dupa inviere, impartasire ce va avea loc cand si noi vom fi inviat cu Hristos.(…) Fara indoiala, trupul si sangele lui Hristos raman si trupul si sangele Lui personal. Dar ele sunt prelungite in trupul si sangele nostru, incat acestea se incadreaza in trupul si sangele Lui, primind calitatea lor. Rezulta astfel, pe langa trupul personal al Domnului, si trupul Lui extins, fara sa se poata desparti intre ele, dat fiind ca focarul trupului extins e trupul personal al Domnului.Prin aceasta, puterea mortii tainice a trupului lui Hristos si a invierii si a incoruptibilitatii Lui se adanceste prin trupul si prin sangele nostru in sufletul nostru, ca niste puteri care vor putea sa reconstituie trupul nostru inviat si incoruptibil la invierea cea de obste. La aceasta va ajuta si faptul ca ratiunea trupului lui Hristos, unita ipostatic cu Logosul dumnezeiesc, si-a impus deplin puterea asupra materiei acestui trup, pnevmatizand-o, dat fiind ca in esenta acest trup este o ratiune plasticizata. Iar aceasta putere se extinde din el si in trupurile noastre treptat, avand sa se extinda deplin la inviere nu numai asupra trupurilor noastre, ci asupra intregii lumi materiale, facand transparente toate ratiunile ei, sau pnevmatizand-o intreaga.Unirea cu Domnul in Euharistie e o unire deplina tocmai pentru ca El nu mai este lucrator in noi numai prin energia adusa in noi de Duhul Sau, ci cu trupul si cu sangele Lui, imprimate in trupul si in sangele nostru. Iar unde sunt trupul si sangele Sau, e prezent si lucrator in mod deplin insusi subiectul lor. Deci insusi subiectul lui Hristos, ca subiect al trupului si sangelui Sau, se face prin Euharistie subiect direct al trupului si sangelui nostru, cu care sunt unite intim trupul si sangele Sau, care au dat prin aceasta calificarea lor trupului si sangelui nostru, imprimandu-se in ele, si care si-au unit lucrarile si simtirile lor cu lucrarile si cu simtirile trupului si sangelui nostru. Iar intrucat si fiecare dintre noi suntem subiect al trupului si sangelui nostru si al lucrarilor penetrate de trupul si de lucrarile lui Hristos, noi ne aflam impreuna subiect cu Hristos al trupului nostru devenit si trupul Lui sau al trupului Lui devenit si trupul nostru. In fond, viata cea fara de moarte creste in noi din intimitatea concreta si suprema in care am intrat, ramanem si crestem prin Euharistie cu Persoana dumnezeiasca a Cuvantului, Care a realizat putinta acestei intimitati cu noi si a comunicarii vietii Sale dumnezeiesti trupului nostru prin trupul omenesc asumat de El, umplut de aceasta viata prin moartea Lui reala, prin biruirea mortii suportate de El, prin starea de moarte tainica si de inviere. Prin intimitatea si comunicarea aceasta desavarsita cu El, noi traim starile, simtirile si lucrarile lui Hristos si El le traieste pe ale noastre penetrate si calificate de ale Lui. De acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine, a spus Sfantul Apostol Pavel (Gal. 2, 20). In fond, unirea deplina intre Hristos si noi, realizata prin Euharistie, e marturia supremei iubiri a Lui fata de noi, si aceasta e baza comunicarii mutuale desavarsite intre El si noi2.Unirea deplina in care ne atrage Hristos cu Sine prin prelungirea Sa cu trupul Sau in noi inseamna si o unire a noastra cu ceilalti credinciosi, in care Se prelungeste Hristos cu acelasi trup al Sau. De aceea, Euharistia este si actul de realizare si sporire continua a unitatii depline a Bisericii, ca trup extins al lui Hristos, desavarsind si in acest sens lucrul inceput prin Botez si prin Mirungere3.Unirea cu Hristos in Euharistie este baza si izvorul unei depline iubiri intre madularele Bisericii, caci toti membrii ei sunt contrupesti nu numai cu Hristos, ci si intre ei. Fiecare traieste si simte viata tuturor celorlalti ca viata luminata de mintea aceluiasi Hristos si sensibilizata si imputernicita spre bine de Duhul aceluiasi Hristos. Caci toti sunt nu numai inrudiri, ci contrupesti (Ef. 3, 6) cu Hristos si intreolalta, incat nu-si mai despart, daca aduc si contributia vointei lor, interesele, gandurile si simtirile. In sentimentul lor de topire in Dumnezeu, ca moarte tainica cu Hristos, si in pregustarea starii de inviere, nici unul nu se mai distinge de ceilalti, desi in faptul ca fiecare are acest sentiment, chiar aceasta pregustare e dovada persistentei fiecaruia.Astfel, Euharistia este prin excelenta Taina unitatii Bisericii.Cei ce se impartasesc impreuna se afla deja intr-o unitate de credinta, pentru ca s-au impartasit si mai inainte din acelasi trup si sange al Domnului, incepand din momentul ce a urmat Botezului. De aceea inca mai inainte de anaforaua liturgica (de rugaciunea ce precede prefacerea) toti credinciosii canta: Sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand sa marturisim. Şi rostesc impreuna Crezul. Apoi se impartasesc impreuna pentru sporirea acestei unitati. Iar in rugaciunea din Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, de dupa prefacerea darurilor in trupul si sangele Domnului si inainte de impartasire, preotul cere in numele tuturor: Iar pe noi pe toti, care ne impartasim dintr-o paine si dintr-un potir, sa ne unesti pe unul cu altul prin impartasirea aceluiasi Duh4.Inca intr-o scriere din timpul Apostolilor, Didahia celor 12 Apostoli, se cere lui Dumnezeu ca cei ce se impartasesc sa se uneasca asemenea boabelor de grau ce s-au unit in painea euharistica: Precum aceasta paine era risipita pe dealuri, iar adunata fiind s-a facut una, asa sa se adune Biserica Ta de la marginile pamantului, intru imparatia Ta (Cap. 9).Toti sunt evocati in rugaciune in jurul trupului si sangelui Domnului: cei vii, cei raposati, oameni si ingeri, in frunte cu Maica Domnului; intre toti, Euharistia intareste comuniunea. Aceasta unitate in trupul Domnului se infaptuieste prin lucrarea Duhului, Care e chemat prin epicleza si Care e activ in actul prefacerii si in impartasire, intrucat trupul Domnului coborat pe altar e un trup pnevmatizat si Duhul Sfant e Duhul comuniunii intre Hristos si noi si intre noi toti - in Hristos5.(…) Cuvantul lui Dumnezeu este Ratiunea in care isi au originea si modelul ratiunile tuturor lucrurilor. Prin intrupare, Ratiunea divina, facandu-Se Ipostasul trupului omenesc, atrage in cea mai profunda intimitate a Sa ratiunea trupului asumat, ca chip al unei ratiuni din sine. Oarecum El insusi ca Ratiunea dumnezeiasca a ratiunilor tuturor fapturilor devine si ratiune a trupului asumat, fara sa o desfiinteze pe aceasta in sine, deci nici trupul. Dar ratiunea trupului Sau scufundat in Ratiunea divina se uneste acolo si cu ratiunea painii si a vinului, care intretin trupul, sau sunt destinate sa fie asimilate de acesta. Prefacerea ratiunilor painii si vinului in ratiunea trupului si sangelui, care se produce in planul vietii pamantesti printr-un intreg proces de asimilare naturala, se produce in sanul Ratiunii divine datorita intimitatii supreme in care ajung acolo cu trupul, intr-o singura clipa. Astfel, painea si vinul Euharistiei raman fara o temelie a existentei lor in ratiunile lor separate, raman ca simple chipuri ale ratiunilor lor scufundate in ratiunea trupului Logosului intrupat. Dar in Ratiunea divina, ratiunea trupului asumat isi regaseste interpenetrarea deplina si cu ratiunea oricarui alt trup omenesc. Atarna numai de deschiderea fiecarui om ca sa accepte aceasta interpenetrare a ratiunii trupului Domnului cu ratiunea trupului sau. Acela poate manca trupul Domnului, ajungand in stransa unire cu el in Cuvantul lui Dumnezeu in Care-si are scufundata ratiunea sa. Pnevmatizarea trupului Domnului face transparenta si coplesitoare prezenta Ipostasului Cuvantului prin el, incat poate fi primit de cei ce cred, in trupul lor, intr-o suprema unire. Aceasta prezenta a trupului pnevmatizat si coplesit de transparenta Cuvantului, si ca urmare inviat si nemuritor, da si trupului nostru acest ferment al nemuririi, al transparentei Cuvantului prin el, al pnevmatizarii. Depinde de noi ca sa actualizam sau sa asimilam real, prin contributia noastra, spre puritate si virtute, aceste calitati ale trupului nostru, care inainteaza prin aceasta intr-o nebanuita subtirime duhovniceasca. Dar chiar daca facem aceasta in modul cel mai deplin, trupul nostru tot ramane supus legii generale a procesului de slabire si descompunere prin moarte. Insa calitatile lui noi si spirituale trec si la sufletul nostru, care le va pastra pana la invierea de obste, cand, cu ajutorul lor, va putea sa refaca trupul omenesc in stare inviata, adica pnevmatizata, mai ales ca atunci Cuvantul lui Dumnezeu, Ratiunea suprema, va aduna ratiunile sau temeliile de existenta ale tuturor fapturilor in Sine, unindu-le intim cu Sine insusi.Unirea intima a painii cu trupul Domnului, ipostaziat in Cuvantul, preface painea in trupul Domnului, pentru ca aceasta este ratiunea painii: sa se prefaca in trup. Nu tot asa se intampla cu trupul Domnului prin unirea intima a Lui cu el si nici cu trupul nostru prin unirea cu trupul Cuvantului. Trupul Domnului numai se indumnezeieste si se pnevmatizeaza, caci ratiunea lui este sa persiste chiar in unirea ipostatica cu Dumnezeu. Cu atat mai putin se preface in altceva trupul nostru in unirea cu trupul asumat si pnevmatizat de Cuvantul, o data ce si unul si altul raman trup. Trupul nostru numai porneste si el pe drumul pnevmatizarii si indumnezeirii, ca si trupul Domnului. Caci ratiunea fiecarui trup este sa ramana trupul unei persoane, fie al Persoanei Logosului, fie al unei persoane umane deosebite.Dar de ce trebuie sa se produca unirea trupului si sangelui Domnului cu trupul si cu sangele nostru prin chipul painii si vinului? Ca Taina trebuie sa ni se faca sensibil actul impartasirii de trupul nevazut al lui Hristos prin ceva. Iar painea si vinul sunt elementele fundamentale si cele mai sustinatoare ale trupului si sangelui omenesc, cele mai inrudite cu ele. Ele reprezinta si trupul Domnului hranit de ele, si trupul nostru. Painea si vinul sunt natura urcata la starea de aliment si bautura directa a trupului nostru. Prin legea firii din noi, trupul nostru preface in substanta sa aceste substante. Tot asa preface si Hristos aceste substante, in trupul Sau. Dar prin Duhul Sau El preface instantaneu painea Euharistiei in trupul Sau, care e organ de manifestare a Ipostasului si a Duhului Sau.Insa faptul ca trupul si sangele Domnului ni se fac prezente prin prefacerea painii si vinului e de natura sa aduca o noua raza in adancimea misterului prefacerii euharistice. Domnul nu preface in Euharistie painea si vinul pentru Sine, ci pentru a Se impartasi oamenilor care cred, adica pentru ca sunt oameni care cred si care doresc sa se impartaseasca de El sub chipul painii si vinului. Credinta si dorinta aceasta ei si-o manifesta prin rugaciunea liturgica ce culmineaza in invocarea Duhului Sfant, facuta de preot in numele comunitatii liturgice si cu participarea ei, pentru prefacerea painii si vinului in trupul si sangele Domnului. Prin rugaciuni, prin marturisirea credintei, prin epicleza, comunitatea s-a unit tot mai mult cu Hristos, nemaivorbind de prezenta Domnului in ea prin impartasirile anterioare, sau de faptul ca ea insasi este trupul tainic al Domnului. Astfel, Cuvantul lui Dumnezeu atragand in intimitatea Sa ratiunea painii si vinului, sau coplesindu-le prin Duhul Sau cel Sfant, lucreaza si dinlauntrul comunitatii cu care este intr-un anumit grad unit. Comunitatea si painea oferita de ea sunt oarecum impreuna unite cu Cuvantul lui Dumnezeu cel intrupat. In aceasta ambianta de unire de mai inainte existenta - intre Cuvantul intrupat, comunitate si paine - se produce prefacerea painii si vinului in trupul si sangele Domnului, ca identificare completa a painii si vinului cu trupul si sangele Lui, pentru ca acest trup sa se uneasca sub chipul painii si vinului in mod deplin si cu trupul nostru. (…)*Preotul profesor Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. 3, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2010, pp. 83-108. (Sublinierile din text apartin redactiei "Ziarului Lumina")(Cuvant teologic preluat de pe www.ziarullumina.ro si publicat in saptamanalul "Lumina de Duminica" din data de 18 august 2013)note1 Sfantul Eutihie, Patriarhul Constantinopolului, Despre Paste si despre Euharistie, P.G. 86, 2, col. 1395-1397: Dupa Pastele tainic, savarsit de Domnul in Sion (la Cina cea de Taina, n.n.), la inceputul zilei a patrusprezecea, cea savarsita la iudei a doua zi, la sfarsitul zilei a patrusprezecea, nu mai e Paste. Caci cele ale legii au luat sfarsit. Dar nici aducerea snopului, pe care o efectuau in ziua a saisprezecea (a treia zi de Pasti, n.n.), nu mai are loc dupa porunca legii, aducand (Domnul) acest Paste (pe Sine) pentru mantuirea intregii framantaturi (faina naturii omenesti, n.n.). De la a saisprezecea zi incepea numaratoarea celor sapte saptamani care incheiau Cincizecimea. La inceputul acestei a saisprezecea zile, care indica intaia zi a saptamanii urmatoare, Domnul nostru inviind din morti S-a adus pe Sine in loc de snop lui Dumnezeu si Tatal, pentru mantuirea framantaturii omenesti. Deci nu mai are loc aducerea snopului, Domnul aducandu-Se pe Sine in loc de snop, lui Dumnezeu si Tatal. Deci, precum sculandu-Se din morti si aducandu-Se Tatalui pentru noi, a implinit chipul snopului (Lev. 25, 10, 15), asa in loc de miel Se arata jertfindu-Se pe Sine, in mod tainic si anticipat, la inceputul zilei a patrusprezecea, introducandu-Se in chipul (painii). Deci acest Paste tainic (jertfa tainica la Cina cea de Taina, n.n.) e parga si arvuna jertfei reale; iar cea reala este desavarsitul (Paste), dupa cuvantul: «Nu voi manca (acest Paste) pana ce nu se va implini in imparatia lui Dumnezeu» (Lc. 22, 16), care este sfanta Lui inviere. Pentru ca nu mai poate muri, o data ce a inviat. Ca asa este, iata ca murim si noi in chip tainic in sfantul Botez; iar dupa aceasta in mucenicie, sau fara ea, in mod real. Şi nu e straina moartea noastra tainica de cea reala, desi ea se desavarseste in cea reala. Şi in jertfa tainica dobandim o alta viata decat cea dintai, o parga a invierii; si in ea dobandim iertarea pacatelor, infierea si sfintirea si ne facem impreuna-mostenitori cu Hristos. Deci nu se rup cele tainice de cele reale, chiar daca se desavarsesc in cele reale. Deci Biserica serbeaza si amintirea inceputului zilei a patrusprezecea in Marea Joi, cand a fost savarsit de Domnul Pastele tainic, jertfindu-Se pe Sine la inceputul zilei a patrusprezecea. Dar desavarsirea si plenitudinea sarbatorii tainice se savarsesc la Sfanta Inviere, care are loc la inceputul celei de a saisprezecea zile, sau Duminica (dimineata). Explicarea Sfantului Eutihie ia temeiul acelor ortodocsi din Occident ce vor sa intemeieze pe Cina cea de Taina a Domnului inovatia (pornita din catolicism) de a se impartasi seara, lucru care nu se practica in trecutul Bisericii Ortodoxe decat in Postul Mare, la Liturghia celor mai inainte sfintite (dupa postul de toata ziua). Noi, care ne aflam dupa invierea Domnului, trebuie sa ne impartasim cu Hristos cel real jertfit si inviat. Aceasta e impartasirea cu Hristos cel desavarsit prin moartea si invierea reala, cata vreme la Cina cea de Taina Apostolii au primit arvuna si incepatura tainica a acestei stari de vesnica inviere a lui Hristos cel trecut prin moartea reala. Practica aceasta e o expresie a spiritului occidental care pune atata accent pe moartea Domnului, incat uita de invierea Lui si de participarea la ea. Ei sunt preocupati numai de imitarea lui Hristos cel istoric, Care Se apropie de moarte, si nu de comuniunea cu Hristos cel inviat. Cum se poate serba invierea Domnului seara? Viata invierii incepe dimineata, nu seara. Se manifesta aici spiritul imanentist al Occidentului. Ei confunda Euharistia ce se da pentru inviere cu Botezul, care ajuta efortului pentru viata terestra fara de pacat.2 Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia 46 la Ev. Sfantului Matei, la J. Bareille, Oeuvrescompletes de. Saint Jean Chrysostome, tome 13, p. 18: Hristos a facut aceasta ridicandu-ne la o mai mare iubire fata de El si, aratand iubirea Lui fata de noi, nu a dat numai sa-L vada celor ce doresc, ci sa-L si atinga, sa-L si manance, sa-si si infiga dintii in trupul Lui si sa se uneasca cu El, implinind toata dorinta.3 Teofan al Niceii descrie deosebirea intre Botez si Euharistie, declarand ca lucrul Botezului il desavarseste Euharistia. Daca prin Botez Hristos ii face pe oameni frati ai Sai, prin Euharistie ii face chiar madulare ale trupului Sau. Deci ea da un grad mult mai mare de alipire, de unire. Ce urmeaza dupa aceasta? Nu binevoieste a-i face numai de acelasi chip cu Sine si frati ai Sai. Caci nu Se opreste aici cu binefacerea. Ci ii face si trup si madulare ale Sale, incat se numeste mai degraba cap al nostru, ca al unora ce ii suntem madulare si trup, nu numai frati, prin legatura cu El mai presus de minte si cuvant. De aceea, pe cei ce intentioneaza sa-i uneasca cu Sine, ca pe niste madulare ale Sale, mai intai ii face de acelasi chip cu capul, prin Botez, apoi, prin comunicarea si impartasirea trupului si sangelui propriu, lipeste de Sine si intre ele madularele acestea deiforme. Pentru aceasta, Botezul premerge sfintei impartasanii (Ep. III, P.G. 150, col. 329-340).4 Aceeasi idee e afirmata in alte vechi Liturghii orientale. A se vedea textele lui Henri de Lubac, Le Catholicisme, pp. 94-95.5 Henri de Lubac, op. cit., p. 99: Duhul, a Carui lucrare dumnezeiasca a pregatit trupul lui Hristos din carne (opera de inchegare a trupului, deci de realizare a unitatii lui, n.n.), este prezent si in formarea trupului Lui mistic, la savarsirea Euharistiei. El, Care a coborat ca un foc consumator peste jertfa lui Ilie, consuma acum si petele de zgura omenesti care se opun puterii unificatoare a Tainei. Şi precum prima data S-a coborat peste Apostoli, nu ca sa-i lege intr-un «cerc» inchis, ci ca sa aprinda in ei focul iubirii atotcuprinzatoare, asa repeta El aceasta ca Duh al lui Hristos, de fiecare data cand Hristos Se ofera din nou, ca toti copiii risipiti ai lui Dumnezeu sa se adune. In spatiul Cinei de Taina, pe care o reprezinta orice locas bisericesc, se reuneste astfel, odata cu Cina cea de Taina, si sarbatoarea Cincizecimii.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 711

Id: 33152

Data: Aug 15, 2013

Imagine: