Elevii Seminarului Teologic din Craiova au primit Taina Sfintei Impartasanii

Ca în fiecare an, la finalul primei saptamâni din Postul Sfintelor Pasti, elevii Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova au primit astazi, 8 martie, Taina Sfintei Împartasanii, dupa cum ne-a precizat Gheorghe Cioiu. Bucuria duhovniceasca a primirii trupului si sângelui Mântuitorului Iisus Hristos a fost sporita de prezenta în mijlocul elevilor si profesorilor a Înaltpreasfintitului Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, care a savârsit Sfânta Liturghie în Paraclisul Seminarului Teologic, împreuna cu parintii profesori.Momentele liturgice au încununat astfel prima saptamâna a Postului mare, numita si „duhovniceasca”, o saptamâna a sufletului si a pocaintei, o saptamâna în care elevii seminaristi au participat, alaturi de profesorii lor, la programul liturgic specific acestei perioade si au organizat, la orele serii, întâlniri cu profesori de la Facultatea de Teologie din Craiova si cu alti invitati, pe teme ziditoare de suflet.În cuvântul de învatatura rostit cu acest prilej, ÎPS Parinte Mitropolit Irineu i-a îndemnat pe elevii seminaristi sa-si pastreze curatia interioara pentru a fi întotdeauna vrednici de împartasirea cu trupul si sângele Mântuitorului. „Dupa ce am savârsit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, Pavecernita Mare cu psalmii si rugaciunile de umilinta, rugaciunea lui Efrem Sirul, Liturghia Darurilor mai înainte sfintite a Sfântului Grigorie Dialogul si celelalte slujbe specifice acestei perioade de început a Postului Mare, ca o încununare a acestor osteneli, am savârsit în aceasta sâmbata Sfânta Liturghie si ne-am împartasit cu trupul si sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este un binecuvântat început de pocainta, de curatie sufleteasca, de dobândire a darurilor Sfântului Duh care ne da taria sa ajungem la Sfânta si Dumnezeiasca Înviere. Sa pastram cu multa atentie margaritarul duhovnicesc nepretuit pe care l-am primit, asa cum auzim la Sfânta Liturghie: Primeste acest Odor si-L pastreaza pe El pâna la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, când are sa-L ceara de la tine. Asadar, siliti-va sa fiti vrednici de împartasirea cu trupul si sângele Mântuitorului, caci numai asa vom birui toate ispitele vietii acesteia, vom primi Darurile Sale ceresti si ne vom putea bucura în noaptea sfânta, când Iisus Hristos va darui înviere sufletelor si trupurilor noastre”, a încheiat IPS Irineu.Tot în aceasta zi, în cadrul Sfintei Liturghii arhieresti, diaconul Ştefan Bogdan Bacescu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Botosesti Paia, Protoieria Craiova Nord, iar tânarul teolog Liviu Stoenescu a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Urdinita, Protoieria Craiova Nord, judetul Dolj.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 508

Id: 38658

Data: Mar 8, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).