Inalt Preasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, a fost prezent joi, 28 iunie 2012, la lansarea volumului omagial In honorem Dinu C. Giurescu , eveniment organizat de Departamentul de Istorie al Facultatii de Teologie, Istorie si Ştiinte ale Educatiei din Craiova. La manifestarea care a avut loc in Sala Albastra a universitatii au mai participat prof.univ.dr. Dan Claudiu Danisor, rectorul universitatii, Dinu C. Giurescu, academicieni, reprezentanti ai autoritatilor publice locale si personalitati culturale din Oltenia, dupa cum ne informeaza Gabriela Popescu – Biroul de presa al Arhiepiscopiei Craiovei. In deschiderea evenimentului, Inalt Preasfintitul Parinte Mitropolit Irineu a rostit un cuvant de intampinare, apreciind opera si intreaga activitate a distinsului istoric sarbatorit in aceasta zi. Omagiind pe domnul academician Dinu C. Giurescu, ii respectam activitatea si dorim sa transmitem prin universitatea noastra, prin invatamantul din Oltenia si din tara, un mesaj tuturor celor care invata, celor care sunt in slujba invatamantului pentru ca, prin cinstirea onorabilului academician, cinstim invatamantul romanesc, cercetarea romaneasca. Dorim ca invatamantul romanesc sa ocupe un loc de cinste in activitatea noastra, deoarece avem nevoie ca urmasii nostri sa aiba modele de urmat. Rugam pe Bunul Dumnezeu sa va dea sanatate si sa ne descoperiti in continuare din tainele istoriei multi ani de acum inainte , a spus Inalt Preasfintitul Parinte Irineu, Mitropolitul Olteniei si decan al Facultatii de Teologie, Istorie si Ştiinte ale Educatiei din Craiova.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 499
Id: 22939
Data: Jun 28, 2012
Imagine:
In fiecare an la 29 iunie Biserica Ortodoxa face pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. In aceasta zi, mai multa lacasuri de cult din Patriarhia Romana isi sarbatoresc hramul. Printre acestea se numara si Manastirea Ramet, biserica nou a manastirii aflandu-se sub ocrotirea acestor mari .....
Data: Jun 28, 2012
In ziua sarbatoririi Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, la 29 iunie 2012, Capela Penitenciarului de maxima siguranta din Giurgiu isi sarbatoreste hramul. Cu acest prilej, cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Sfanta Liturghie va fi savarsita de catre .....
Data: Jun 28, 2012
Sute de credinciosii ai Eparhiei Argesului si Muscelului sunt asteptati sa participe Duminica, 1 iulie 2012, la slujba de sfintire a catedralei din orasul Mioveni inchinata Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Slujba de sfintire va fi oficiata, incepand cu ora 09:30, de Inaltpreasfintitul .....
Data: Jun 28, 2012
La praznuirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, vineri, 29 iunie 2012, Preasfintitul Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, se va afla la noua Catedrala Episcopala Invierea Domnului si Sfantul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea, unde va savarsi Sfanta Liturghie arhiereasca .....
Data: Jun 28, 2012
Centrul pentru Copii Sfantul Vasile cel Mare din Targu Jiu, al Asociatiei Vasiliada, ONG patronat de Mitropolia Olteniei, are din aceasta luna o noua generatie de beneficiari, copii cu varste intre 7-12 ani. 30 de micuti, majoritatea in clasale I si a II-a, au fost selectati de catre .....
Data: Jun 28, 2012
În anul 2009, în parohia Cotu Morii, Protopopiatul Iaşi 1, a început construcţia Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“. Piatra de temelie a fost pusă de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. În .....
Data: Jun 28, 2012
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).