Evenimente cultural-religioase la Biserica lui Horea, din Parcul Etnografic Romulus Vuia

Biserica lui Horea din Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca va gazdui pe lânga slujbe religioase și evenimente culturale, începând cu duminica, 20 iulie 2014. Conducerea Muzeului spune ca s-a luat aceasta decizie pentru a transforma spatiul muzeal într-o platforma vie, un loc de întâlnire a publicului larg cu oameni ai cuvântului si ai credintei.„Încercam ca în fiecare duminica, pe lânga Sf. Liturghie sa avem și o activitate complementara, la ceea ce înseamna ritualul liturgic. Ne propunem ca, macar o data pe luna, sa avem câte o lansare de carte. În acest sens vom lua legatura cu cele mai prestigioase edituri din țara, care sa ne faca sugestii pentru lansari de carte de spiritualitate, filozofie și desigur, cultura. Pe lânga aceasta, încercam sa aducem în fața credincioșilor veniți la biserica, și oameni de prestigiu din mediul universitar, care sa vorbeasca pe anumite teme de factura creștina”, a declarat pentru Radio Renașterea pr. Dinu Criste, preotul care va sluji la Biserica lui Horea din Parcul Etnografic „Romulus Vuia”.„Ne dorim sa facem un concept, o biserica de „frontiera”, o frontiera între sec. XVIII- în care biserica lui Horea a fost construita și sec. XXI în care astazi ne aflam. O biserica „de frontiera” în care își dau întâlnire pe aceasta platforma, chestiuni de natura spirituala, cu chestiuni de natura culturala, își dau întâlnire mai duhovnici pe care îi avem și pe care dorim sa îi aducem în biserica rând pe rând”, a adaugat pr. Dinu Criste.Veche de mai bine de 240 de ani, Biserica ce poarta hramul „Sf. Nicolae” a aparținut satului salajean Cizer și a fost cumparata de Muzeul Etnografic din Cluj în 1968. Potrivit unei inscripții, construcția bisericii s-ar fi realizat sub îndrumarea lui Horea, conducatorul românilor transilvaneni din timpul rascoalei din 1784.În ultimii ani, în acest locaș de cult s-au oficiat în special cununii si botezuri.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 545

Id: 42484

Data: Jul 17, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).