Evenimente culturale in Parohia Secusigiu

Fiii satului din Parohia „Sfântul Gheorghe“ - Secusigiu, Protopopiatul Arad, s-au reunit în biserica parohiala în ziua de duminica, 6 iulie, informeaza “Ziarul Lumina”.Acestia au participat la Sfânta Liturghie alaturi de cei ramasi acasa în satul natal. La acest eveniment a participat protos. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, care a savârsit Sfânta Liturghie alaturi de preotii prezenti, fii ai satului, si a rostit un cuvânt de învatatura, transmitând totodata binecuvântarea si felicitarile Înaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop Timotei. În cadrul ecteniilor speciale din timpul Sfintei Liturghii s-au rostit rugaciuni de multumire, de cerere si de ajutor pentru înmultirea dragostei între membrii familiei plecati din sat si cei ramasi acasa. La finalul slujbei, parintele Ioan Brânzei, fiu al satului, a rostit câteva cuvinte emotionante, care sunt asezate în câteva rânduri la finalul cartii sale intitulate „Terra Sancta“, cuvinte care cu siguranta îi patrund pe toti aceia care s-au îndepartat de satul natal: „La vârsta de 12 ani am parasit satul copilariei, sarutând pamântul curtii din fata casei în care ma nascusem, si cu ochii inundati de lacrimi am pornit pe drumul pribegiei purtând peste tot în inima mea imaginea oamenilor îndurerati din satul copilariei si cântecul lor de jale. Şareta durerii, cu cei doi orbi, am socotit-o întotdeauna ca fiind un preludiu al suferintei satenilor mei. Şi daca nimeni dintre noi nu se va mai reîntoarce vreodata copil, pe ulita satului sau, fie ca Bunul Dumnezeu sa nu mai lase sa se reîntoarca nici jalea si nici silnicia acelor ani. Fie ca alte fete si alti feciori frumosi si cuminti sa mearga la hora în sat, alti tarani harnici sa umple câmpia si alte ciurde de vite sa se îndrepte spre pasune pe ulitele satelor românesti. Cinstea sa se reîntoarca în locul necinstei si bunastarea în locul saraciei. Şi, Doamne, ce fericit as fi sa mai revad o data ulita copilariei mele asa cum am cunoscut-o la începutul vietii!... Binecuvântata de Dumnezeu câmpie banateana cu întinsele si manoasele ei lanuri de grâu si porumb, cu livezile în rod bogat, cu oamenii ei harnici care îi poarta de grija si cu râurile ei niciodata secate, a dat pâinea cea de toate zilele nu numai celor care au trudit în ea, ci si întregii tari“. Dupa slujba, primaria a organizat o agapa la Caminul cultural din comuna, în cadrul careia cei veniti din departari, pe fundalul muzicii banatene, au depanat amintiri frumoase din vremea copilariei, pâna spre seara zilei. Cu acest prilej, parintele Ioan Brânzei, fiu al satului, si-a lansat cartea „Terra Sancta“, iar într-un cadru festiv, în urma propunerii si hotarârii Consiliului local, i s-a oferit titlul de cetatean de onoare al comunei Secusigiu, de catre domnul primar Ilie Chesa.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 516

Id: 42307

Data: Jul 10, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).