Evlavia catre Sfantul Nicolae dainuie de secole

Pe Sfântul Nicolae îl stim din copilarie. Grija cu care ne pregateam ghetutele seara si apoi bucuria pe care o traiam dimineata la aflarea darurilor sunt mereu vii. Ca parinti, nu trebuie sa-i privam pe copii de aceste sentimente, însa în nici un caz nu trebuie sa uitam ca Mos Nicolae este un sfânt, care, mai presus de darurile materiale, ne ofera mângâiere sufleteasca, ocrotire în necazuri sau în boli si speranta, de care avem atâta nevoie mai ales în zilele noastre. Evlavia românilor la Sfântul Nicolae vine din strabuni. Marturie sta sirul nemasurat de biserici închinate milostivului sfânt. Este imposibil sa nu întâlnesti în calatoriile pe drumurile tarii biserici închinate Sfântului Nicolae. Multe sunt monumente istorice. Dintre ele as aminti Biserica „Sfântul Nicolae“ din Densus (sec. XIII), Biserica „Sfântul Nicolae“-Domnesc din Curtea de Arges (sec. XIV), lacasul Sfântului Nicolae din Radauti (sec. XIV), Biserica „Sfântul Nicolae“-Domnesc din Iasi (sec. XV), biserica Manastirii Dealu (sec. XVI) de lânga Târgoviste, biserica purtând acest hram din Şcheii Brasovului (sec. XV). „Românul întotdeauna a avut evlavie foarte mare la Sfântul Nicolae. Spre exemplu, biserica de la Provita de Sus, unde am fost preot, este construita în 1629 si are al doilea hram Sfântul Nicolae, iar biserica din satul vecin are hramul principal tot Sfântul Nicolae“, spune pr. prof. Florian Boitan, de la Biserica „Sfânta Treime“ - Delea Veche.

Sfântul Nicolae, milostivul

Sfântul Ierarh Nicolae a împlinit mereu nevoile sufletesti ale poporului nostru, dar mai ales i-a ascultat grabnic pe cei în nevoi materiale. „El biruieste suferinta prin mângâiere, este ocrotitorul batrânilor, al celor nedreptatiti si ajutatorul celor saraci. Poporul nostru, care a fost mereu în umilinte în decursul timpului, a cautat sa aiba ocrotitori sfintii ajutatori în necazuri. Sfântul Ierarh Nicolae, ca si Sfântul Ierarh Spiridon, nu au avut studii înalte ca marii ierarhi, dar ei au avut o traire înalta, iar trairea aceasta i-a adus aproape de popor, de credinciosi“, mai spune parintele. Locul icoanei Sfântului Nicolae în bisericile care îl au ocrotitor este pe catapeteasma, în partea dreapta, lânga icoana Mântuitorului, iar în celelalte biserici este asezat, de obicei, în partea stânga, lânga Maica Domnului. „Se leaga ceea ce am spus pâna acum. Sfântul Nicolae este asezat lânga Maica Domnului, care este mult milostiva, mult ajutatoare, mult ocrotitoare, mult mângâietoare, fiind astfel legata lucrarea sfântului de cea a Maicii. De aici si evlavia catre Sfântul Nicolae“, explica pr. Florian Boitan.

„Nicolae, bre, pazeste tu casa“

Pâna la jumatatea secolului trecut, ne spune parintele Boitan, în orice familie româneasca primul copil, daca era baiat, era botezat Ion, iar daca era fata, Maria, iar urmatorul, Nicolae. „Îmi amintesc ca bunica îmi povestea cu toata seriozitatea si cu toata evlavia minunile Sfântului Nicolae. Îmi vine în minte o minune savârsita chiar asupra unui necrestin. Sfântul Nicolae este socotit, între altele, si ocrotitorul de hoti. Povestea bunica de un turc care înainte sa plece într-o calatorie si-a cumparat o icoana cu Sfântul Nicolae, a pus-o în casa si a spus: «Nicolae, bre, pazeste tu casa cât sunt plecat». Şi chiar au încercat hotii sa fure, dar vazând mai întâi icoana care era ferecata au pus mâna pe ea sa o fure. Însa au ramas acolo, neclintiti, pâna a venit stapânul casei. Acesta, vazând minunea, chiar a exclamat: «Bre, Nicolae, bine ai pazit casa!»“, povesteste parintele Florian.

Rasaritul si Apusul se închina sfântului

Sfântul Nicolae este si ocrotitorul marinarilor. În timp, crescând evlavia datorita multelor minuni, toti doreau sa aiba particele din moastele Sfântului Nicolae. Din aceasta dorinta a credinciosilor de a cinsti si de a fi ocrotiti de sfântul, dar si pentru a nu cadea în mâinile musulmanilor, la 9 mai 1087 au fost aduse sfintele sale moastele din Mira Lichiei la Bari, în Italia. „În perioada cruciadelor, era o întrecere între marii cavaleri sa aiba moaste ale sfintilor renumiti care sa-i apere, pe de o parte, iar pe de alta parte era si ceva psihologic, pentru ca ostasii cu care se luptau, având aceeasi evlavie la sfântul respectiv, percepeau confruntarea ca pe o lupta împotriva sfântului, astfel slabind zelul soldatilor“. Aduse la Bari, catolicii au pus sfintele moaste într-un sarcofag de marmura, sub cripta, nefiind puse spre închinare. Cu timpul, în Apus, evlavia pentru Sfântul Nicolae a scazut, dar nu doar pentru el, ci si pentru ceilalti sfinti, crescând evlavia pentru sfintii apuseni, care au aparut în timp, mai spune pr. Florian Boitan. Credinciosii români îsi pleaca si în zilele noastre genunchii în fata icoanei sale, îl roaga sa le rezolve necazurile si greutatile. În Biserica „Sfântul Gheorghe“ -Nou din Bucuresti, la racla unde se pastreaza mâna dreapta a Sfântului Nicolae, vin multi pelerini. Iar în milostivirea sa, Sfântul Nicolae înalta rugaciunile lor catre Dumnezeu, împartind fiecaruia din daruri dupa nevoi.

Copiii si evlavia catre Sfântul Nicolae

Parinte prof. Florian Boitan, cum le recomandati parintilor sa le vorbeasca copiilor despre Sfântul Nicolae?Astazi, prin sarbatoarea Sfântului Nicolae, se cauta numai scopul negustoresc, mercantil, si nu cel duhovnicesc. Copilul trebuie sa stie ca Sfântul Nicolae vine, dar vine la copiii cuminti, aratând ca Sfântul Nicolae a ajutat pe fetele acelea sarace, ca recunoaste în primul rând faptele fiecaruia si se bucura când facem fapte bune, când ascultam de parinti. Darul pe care îl aduce sfântul este plin de bunatate, nu trebuie sa fie prea scump, valoros sau bogat. Copiii trebuie sa se roage Sfântului Nicolae, sa-l cheme în rugaciunile lor sa-i ocroteasca, sa-i întareasca, sa le dea putere, sa fie cu ei, sa-i calauzeasca. În felul acesta trebuie povatuiti copiii, nu cu manunchiul de nuiele si cu teama. Trebuie pus accentul ca Sfântul Nicolae este blând, bun, îngaduitor, dar ca este si drept, pedepseste, însa nu cu nuiaua. Darurile trebuie întelese ca o mângâiere, o prezenta a ocrotirii Sfântului Nicolae pentru copii, pentru cei care le primesc, nu sub forma de negustorie… (Reportaj semnat de Diac. George Aniculoaie si publicat în “Ziarul Lumina” din data de 6 decembrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 755

Id: 36306

Data: Dec 6, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).