Excursie la Salina de la Turda
]]>La început de vacanță, după o tradiție de câțiva ani, un grup de 48 de copii ai Parohiei Timișoara Viile Fabric, implicați în activitățile educaționale ale parohiei, însoțiți de preoții Marius Sfercoci și Sorin Lungoci, alături de diaconul Florin Băran, au efectuat o excursie la Salina de la Turda, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat. „Deși ziua a început sub auspiciul unui cer încărcat de nori și ploaie, străbaterea mai multor județe și implicit a mai multor kilometri a făcut să lăsăm în urma noastră aceste caracteristici ale începutului de zi și să ne bucurăm de soare și priveliști ce ne întăresc convingerea că avem o țară frumoasă și binecuvântată de Dumnezeu. Apropiindu-ne de Turda și lăsând în partea stângă frumusețea Cheilor Turzii, străbătând orașul, ne-am îndreptat spre intrarea nouă dinspre Durgău, amenajată pe un platou la mijlocul dealului, ce deschide un adevărat muzeu al mineritului în sare din Transilvania. Ghidul care ne-a însoțit în periplul nostru prin galeriile minei a făcut ca fiecare obiectiv vizitat (camera ecoului, camera de extracție, camera capelei) să primească viață prin prisma informațiilor oferite, cei prezenți fiind impresionați de cele relatate cu privire la formarea sării în acel loc și începuturile extracției. Un amănunt extrem de important a fost reținut, și anume că, dacă întreaga omenire ar depinde doar de sarea de la Turda, aceasta ar putea hrăni populația pământului timp de 70 de ani. Un adevărat zăcământ de sare, un bloc masiv de sare, în care practic au fost săpate galerii, ce ulterior au fost amenajate în forma în care astăzi se descoperă Salina", a precizat pr. Marius Sfercoci. Copiii împreună cu coordonatorii lor au coborât apoi în „inima" Salinei, acolo unde este amenajat un loc de joacă și agrement pentru cei ce caută odihnă, remedii pentru tratarea bolilor respiratorii, dar și pentru cei care doresc să-și petreacă timpul liber într-un mod inedit. După ieșirea din Salină și servirea mesei de prânz, aceștia au revenit spre seară la Timișoara, unde copiii au fost așteptați de părinți în fața bisericii parohiale. Această excursie organizată în mod gratuit a fost o mică recompensă morală pentru copiii din această parohie, participanți de-a lungul anului școlar la „Atelierul de pictură", precum și la activitățile derulate în cadrul proiectelor naționale „Hristos împărtășit copiilor" și „Alege şcoala!".
Download: Click for download attached file: Excursie la Salina de la Turda

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Jun 28, 2015
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro: no-links
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei