Expozitia de Fotografie Cuvioasa , vernisata la Montecatini Terme, Italia

]]>În Biserica catolică Parrocchia Corpus Domini din Montecatini Terme, Italia a avut loc sâmbătă, 24 octombrie 2015, vernisajul expoziţiei de Fotografie Cuvioasa, semnată de artistul fotograf Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui public numeros şi a avut loc după conferinţa cu tema Problemele actuale ale tinerilor şi adulţilor şi remediile duhovniceşti ale acestora, susţinută de arhimandritul Atanasie, Vicarul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, şi organizată în cadrul Întâlnirii Nepsis Toscana. Artistul fotograf Constantin Ciofu a vorbit despre lucrările expuse publicului, menţionând câteva date despre povestea din spatele imaginilor şi despre importanţa evenimentului cultural: „Mă bucur că am reuşit să fiu în mijlocul dumneavoastră cu o expoziţie de fotografie de la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi. Deşi am fost limitaţi în ceea ce priveşte expunerea lucrărilor, sper ca imaginile să vă ofere o privire de ansamblu asupra a ceea ce înseamnă hramul Sfintei Parascheva de la Iaşi". Cele 50 de lucrări expuse au fost admirate şi apreciate de arhimandritul vicar Atanasie, care a cumpărat prima fotografie din cadrul expoziţiei, de părintele Ioan Bobârnă, protopop al Protopopiatului Toscana, de Don Pietro Rota, parohul de la Parrocchia Corpus Domini din Montecatini Terme şi de participanţii la întâlnirea Nepsis. „Mi-am dorit foarte mult să ajung anul acesta la sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iaşi. Am evlavie la această sfântă pentru că a făcut multe minuni în viaţa mea. Mi-au plăcut foarte mult imaginile din cadrul expoziţiei şi am cumpărat o fotografie pentru a ajuta Parohia Ortodoxă Sfânta Pelaghia - Montecatini Terme să cumpere clădirea unde se oficiază în prezent sfintele slujbe", a spus unul dintre participanţi. Expoziţia de fotografie Cuvioasa va rămâne expusă în Biserica catolică Parrocchia Corpus Domini până sâmbătă, 31 octombrie 2015, iar apoi va fi mutată în Biserica Ortodoxă din Montecatini Terme.

Download: Click for download attached file: Expozitia de Fotografie Cuvioasa , vernisata la Montecatini Terme, Italia

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 581

Id: 57388

Data: Oct 26, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).