Expozitie de edificii transilvane la Ramnic

Spatiul cultural transilvanean se distinge in cel cultural romanesc prin inradacinarea unui bogat patrimoniu cu biserici si fortificatii sasesti. Dupa anul 1990, mare parte din satele sasesti au fost parasite si, in mai putin de 20 de ani de la parasirea lor, s-au produs schimbari ireversibile ale patrimoniului. Pentru a nu se pierde aceasta cultura, unica in Europa, se desfasoara mai multe actiuni de conservare si valorificare, informeaza Ziarul Lumina.Bisericile fortificate au aparut in peisajul cultural transilvanean in secolele XII-XVI, ele fiind specifice zonei de sud-est, unde au fost asezati sasii. Mare parte din aceste cetati, unele dintre ele adevarate orase-cetate, se mai pastreaza si astazi intacte, insa altele se afla in paragina. Amprenta inedita a sasilor si frumusetea arhitecturii cladirilor medievale au atras inscrierea lor pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Pentru ca aceasta componenta multiculturala valoroasa, inclusa in patrimoniul cultural romanesc, sa nu ramana cunoscuta doar localnicilor din judetele Brasov, Mures si Sibiu, Academia de Studii Economice din Bucuresti, Fundatia "Mihai Eminescu Trust" si Asociatia Patrimark au organizat la Parohia "Toti Sfintii" din Ramnicu Valcea expozitia "Patrimoniul cultural sasesc din Transilvania". "Pe langa fondul cultural produs de populatia romaneasca exista o multitudine de alte constructii si obiecte de patrimoniu produse de alte culturi, care nu fac altceva decat sa imbogateasca frumusetile obiectivelor pe care un turist le-ar putea vizita. In spiritul recunoasterii, al aprecierii si al promovarii valorilor patrimoniului cultural romanesc, expozitia isi propune sa prezinte contributia sasilor la viata comunitatilor din satele si orasele transilvanene, dar si cum au ajuns cele sapte orase-cetate sasesti (Biertan, Calnic, Darjiu, Prejmer, Saschiz, Valea Viilor, Viscri) pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Acestea, impreuna cu alte numeroase sate sasesti, fiind inscrise in lista monumentelor istorice din Romania", a precizat pr. Mihai Cirstea, de la Parohia "Toti Sfintii" din Ramnicu Valcea. De asemenea, prin intermediul acestui parteneriat, organizatorii doresc derularea unor variate proiecte prin care sa se conserve si valorifice patrimoniul cultural din spatiul rural transilvanean, dezvoltarea turismului durabil, valorificarea mestesugurilor si traditiilor, precum si crearea de oportunitati durabile generatoare de profit in concordanta cu valorile culturale ale acestei regiuni. Un exemplu de proiect implementat este "Satul de sine statator" prin care zece sate au fost sprijinite sa devina autosustenabile prin valorificarea propriei identitati istorice si regasirea duhului comuniunii. Expozitia "Patrimoniul cultural sasesc din Transilvania" este expusa publicului valcean, si nu numai, timp de trei luni.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 571

Id: 27451

Data: Jan 9, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).