Expozitie de icoane pe sticla la Centrul de Documentare si Informare al AȚRU din Giula – Ungaria

]]>În organizarea Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU) și a Centrului de Documentare și Informare al AȚRU, joi, 26 martie 2015, în sala festivă a Centrului a avut loc vernisajul unei expoziții de icoane pe sticlă, cu lucrări aparținând mai multor artiști din România, clerici și mireni: Alin Bogdan Pater, Ierodiaconul Teofil, de la Mânăstirea Călugăra, din Episcopia Caransebeșului, Pr. Ioan Andoni, Ioan Bortiș și Ștefan Tași, care în urmă cu 3 ani de zile au constituit Asociația culturală SOCART, în satul Socolari, din județul Caraș-Severin, locul de naștere al unuia dintre autori. Sub egida acestei Asociații, la Socolari, sau în alte părți, au fost organizate mai multe simpozioane dedicate artei, în general și pictării icoanelor pe sticlă, în cadrul unui proiect mai larg ce vizează ideea reînvierii tradițiilor, educația simțului estetic și prețuirea față de valorile autentice în lumea satului românesc contemporan, depopulat și părăsit, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Gazda manifestării de la Giula a fost Domnul Profesor Mihai Cerhati, care a făcut și prezentarea programului. La vernisaj au participat mai multe oficialități, între care îi menționăm pe Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Domnul Tiberiu Iuhas, Președintele AȚRU, Domnul Ioan Fodoreanu, Consulul General al României la Seghedin (Szeged), Domnul Consul Titu Ghiorghiof, de la Consulatul General al României la Giula, Doamna Ana Radici Repisky, Director Adjunct la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, Doamna Delia Kovács, Directorul-Executiv al Săptămânalului „Cronica” al AȚRU, Doamna Ana Cioca, Redactor la Săptămânalul „Foaia Românească” din Giula, Domnul Hevesi József, fost Președinte al Naționalităților din județul Bichiș, Domnul Ioan Budai, fost Director al Liceului Românesc din Giula, vreme de 32 de ani, ș.a. În deschiderea evenimentului a fost prezentat un scurt program artistic, cu poezie și muzică religioasă, cu specific pascal, de către trei elevi de la Liceul Românesc din Giula, după care au luat cuvântul Domnul Ștefan Tași, din partea invitaților, care și-a exprimat bucuria de a putea participa la acest eveniment care are loc la comunitatea românească din Giula, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan care a vorbit despre rolul icoanei în Biserica Ortodoxă și în viața credincioșilor și a salutat organizarea acestei noi manifestări dedicate icoanelor pe sticlă, care vine în continuarea expoziției de același fel, vernisată în urmă cu două zile la Institutul Cultural Român din capitala Ungariei și realizată la inițiativa Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Budapesta, care ne pregătesc pentru Sărbătoarea Sfintelor Paști. Arta pictării icoanelor a fost elogiată și de Domnul Consul General Ioan Fodoreanu, în cuvântul pe care l-a rostit cu acest prilej. La eveniment au participat mai mulți elevi și cadre didactice, de la Liceul Românesc din Giula, membri ai comunității românești și reprezentanți ai mai multor instituții românești din acest oraș, care s-au bucurat cu toții de icoanele expuse. Expoziția de la Giula cuprinde mai multe icoane pictate pe sticlă, foarte frumos realizate, care au mai fost expuse în anul 2014 la Mânăstirea Nera, din Episcopia Caransebeșului, iar dintre acestea un număr de 20 de icoane vor fi donate pentru o clinică de oncologie ce va fi construită și dată în funcție sub purtarea de grijă a acestei Mânăstiri, iar alte icoane vor putea fi achiziționate de către doritori. Expoziția va putea fi vizitată la Centrul de Documentare și Informare al AȚRU, din Giula, până în data de 25 aprilie 2015.

Download: Click for download attached file: Expozitie de icoane pe sticla la Centrul de Documentare si Informare al AȚRU din Giula – Ungaria

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 585

Id: 50408

Data: Apr 1, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).