Expozitie inedita de patrimoniu bisericesc, la Muzeul Olteniei din Craiova
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, mai multe icoane de patrimoniu, cărţi rare şi obiecte de cult, aflate în zestrea Bisericii oltene, pot fi cercetate şi admirate de iubitorii de artă la Muzeul Olteniei din Craiova. Evenimentul se desfăşoară în perioada 18 noiembrie 2015 – 31 ianuarie 2016, fiind aşezat sub genericul Aurul şi argintul antic al României, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei. Astfel, alături de bogata colecţie de obiecte bisericeşti, au fost aşezate numeroase piese de mare valoare patrimonială din colecţiile a 32 de muzee de arheologie şi istorie din întreaga ţară. Iniţiativa Arhiepiscopiei Craiovei de a organiza această expoziţie inedită în parteneriat cu Muzeul Olteniei vine în sprijinul campaniei de promovare a oraşului Craiova pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană 2021. Aceste exponate, icoane, cărţi şi obiecte de cult, în mare parte restaurate la Centrul de restaurare conservare patrimoniu şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova, din strada Brestei, nr. 24, datează din perioada secolelor XVII – XX. Vizitatorii pot vedea mai multe icoane cu chipul Mântuitorului Hristos, al Maicii Domnului şi al Sfinților Apostoli. Alături de acestea, privitorul va descoperi icoane ale Praznicelor Împărătești, uși diaconesti şi uși de la intrarea în Sfântul Altar, toate lucrate pe lemn şi frumos împodobite cu chipuri sfinte şi ornamente florale. Între obiectele de cult sunt expuse pentru întâia dată vase de anaforă, potire pentru Sfânta Împărtășanie lucrate din aur şi argint, de o fineţe deosebită şi de o frumusețe și valoare rară. Din colecţia de cărţii de cult a Sfintei Arhiepiscopii sunt prezentate publicului interesat o colecţie de cărți religioase ce acoperă o perioadă de peste 400 de ani. Pot fi admirate aici: Psaltirea de la 1694, tipărită la București, Mineiul de la 1780, tipărit la Râmnic în perioada Episcopului Filaret, Psaltirea de la 1810, tipărită la Brașov, Biblia de la 1795, tipărită la Blaj şi altele. Acest eveniment de cultură a fost programat să fie ca o colindă sfântă pentru vizitatori în cinstea Praznicului Naşterii Domnului, pentru a înălţa sufleteşte pe cei care aşteaptă cu bucurie această sărbătoare creştinească.
Download: Click for download attached file: Expozitie inedita de patrimoniu bisericesc, la Muzeul Olteniei din Craiova

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Dec 3, 2015
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei