Facultatea de Teologie din Iasi si-a sarbatorit ocrotitorii

Ieri, 30 ianuarie, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi-a sărbătorit ocrotitorii spirituali, pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Studenţii teologi ieşeni de la toate secţiile au participat la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala mitropolitană de Înalt Preasfinţitul Teofan, împreună cu preoţii profesori ai facultăţii şi cu slujitorii Catedralei. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul bărbătesc „Mitropolitul Iosif Naniescu“, dirijat de pr. dr. Gabriel Nastasă, iar printre credincioşii participanţi la slujba arhierească s-a aflat şi prof. univ. dr. Vasile Işan, rectorul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi.

„Nu este uşor şi nu este dat oricui să teologhisească“

După citirea Sfintei Evanghelii, cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa, prorector în cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“  şi titularul disciplinei Teologie morală, ascetică şi etică socială din cadrul Facultăţii de Teologie ieşene. Părintele prorector a explicat pericopa evanghelică a zilei, după care, la final, a vorbit despre responsabilitatea ce le revine slujitorilor Bisericii: „Nouă, tuturor profesorilor de la facultăţile de teologie, studenţilor teologi, dar şi tuturor creştinilor, Sfântul Evagrie din Pont ne spune că cel ce se roagă este teolog, şi cel care este teolog trebuie să se roage. Profesorii şi studenţii teologi, ocrotiţi de Sfinţii Trei Ierarhi, trebuie să fie mai atenţi la acest lucru, şi Sfântul Grigorie de Nazianz ne spune nouă, celor care lucrăm în Biserică şi celor care ne pregătim să devenim slujitori ai Bisericii, că nu este uşor şi nu este dat oricui să teologhisească, dar cel care îndrăzneşte cu smerenie şi cu cutremur să vorbească despre Dumnezeu, acela trebuie să stăruie mult în cunoaşterea poruncilor lui Dumnezeu şi a învăţăturii despre El, iar după această stăruinţă, trebuie să ajungă prin experienţă proprie să vorbească despre Dumnezeu în comuniune cu El“.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Teofan a citit rugăciuni speciale de mulţumire aduse lui Dumnezeu şi Sfinţilor Trei Ierarhi pentru binefacerile primite, după care a urmat cuvântul pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „D. Stăniloae“ din Iaşi, care a vorbit celor prezenţi despre „calea prin viaţă, prin istorie şi prin eternitate“ a Sfinţilor prăznuiţi. „Sfinţii Trei Ierarhi, mari dascăli şi ierarhi, sunt rezultatul a trei factori fundamentali: familia, şcoala şi biserica. Fiecare dintre ei a avut o familie de excepţie, în special mamele lor. Sfântul Vasile cel Mare a crescut într-o familie care a dat Bisericii trei ierarhi şi şase sfinţi, în frunte cu mama sa, Sfânta Emilia. Sfântul Grigorie de Nazianz, Teologul sau de Dumnezeu Cuvântătorul, a avut-o ca mamă pe Sfânta Nona, iar Sfântul Ioan Gură de Aur a primit o educaţie aparte datorită mamei sale, Sfânta Antuza. Tragem concluzia deci că familia este un factor fundamental în devenirea unei persoane. În ceea ce priveşte şcolile frecventate, Sfântul Vasile cel Mare a mers la şcolile din Cezareea Capodociei, unde a ajuns ulterior arhiepiscop, apoi la Constantinopol şi Atena. Sfântul Grigorie Teologul a frecventat şcoala din Cezareea Capadociei, unde l-a cunoscut pe Sfântul Vasile cel Mare, cu care a avut o prietenie rămasă model pentru tinerii din toate timpurile, apoi a studiat la Cezareea Palestinei, la Alexandria şi la Atena, iar Sfântul Ioan Gură de Aur a studiat la Antiohia. Aşadar, Sfinţii Trei Ierarhi au studiat la cele mai bune şcoli ale timpului. În acelaşi timp, cei trei mari sfinţi serbaţi astăzi au fost mereu fideli şi activi în Biserica strămoşească, trecând prin toate treptele slujirii, până la cea de arhiepiscop şi chiar de patriarh de Constantinopol, cum a fost Sfântul Ioan Gură de Aur“, a spus pr. decan Ion Vicovan.

„În această triadă de ierarhi, găsim arhiereul total, teologul total şi sacerdotul total“

Hramul Facultăţii de Teologie din Iaşi s-a încheiat prin cuvântul Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, care a evidenţiat actualitatea modelului de trăire şi de înţelepciune duhovnicească a Sfinţilor Trei Ierarhi: „Nu ne rămâne în această binecuvântată zi decât să mulţumim lui Dumnezeu pentru acest mare dar pe care l-a oferit umanităţii şi Bisericii în persoanele Sfinţilor Trei Ierarhi. Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru că i-a inspirat atât de adânc, de înălţător şi de cuprinzător, încât, la rândul lor, să fie inspiratori pentru acest segment atât de important din misiunea Bisericii, învăţământul teologic din facultăţile şi seminariile de profil. Credinciosul obişnuit şi, în mod special, profesorul şi studentul facultăţii de teologie au izvor de apă vie în viaţa şi mărturisirea pe care le-au săvârşit şi desăvârşit Sfinţii Trei Ierarhi, căci dacă răul şi ispitele te cuprind, şi nu ştii pe ce cale să apuci, auzi glasul Sfântului Ioan Gură de Aur care răsună ca o trâmbiţă, anume că «răul cel mai mare nu vine niciodată din afară, ci el vine totdeauna dinlăuntrul nostru». Iar dacă puterile întunericului se revarsă asupra lumii şi asupra ta, ai glasul Sfântului Vasile cel Mare, care spune că «de nimic nu se teme demonul mai mult decât de cunoscătorul, trăitorul şi mărturisitorul cuvântului lui Dumnezeu». Şi în duh de realism, arhiereul sau preotul, văzând ceea ce se întâmplă în poporul lui Dumnezeu şi în lume în general, aude cuvântul Sfântului Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, că «mulţi cu vorba Îl preamăresc pe Dumnezeu, dar cu faptele şi rugăciunea lor sunt departe de voia lui Dumnezeu». Iar scăparea, izbăvirea şi mântuirea, după cum ne spune Sfântul, sunt la Sfânta şi Dumnezeiasca Treime, lăsându-ne îmbrăţişaţi de iubirea Tatălui, de binecuvântarea Fiului şi de împărtăşirea Duhului Sfânt. De aceea, şi pentru multe alte motive, prin decizia Sfântului Sinod şi a conştiinţei panortodoxe, s-a decis ca Sfinţii Trei Ierarhi să fie ocrotitorii şi binecuvântătorii celor care predau în facultăţile de teologie şi a celor care se pregătesc să activeze în câmpul de misiune al Bisericii. În această triadă de ierarhi, găsim arhiereul total, teologul total şi sacerdotul total, adică izvoarele fundamentale şi de întărire a celor care predau şi învaţă în teologie, pentru a-şi însuşi arta conducerii, capacitatea de a teologhisi şi puterea de a sfinţi“.

La final, IPS Teofan a adresat mulţumiri profesorilor şi studenţilor pentru prezenţă şi pentru împreuna-rugăciune, dar şi conducerii Universităţii „Al. I. Cuza“ pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 550

Id: 27993

Data: Jan 30, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).