Femeile, sarbatorite la Biserica Toti Sfintii din Caracal

În fiecare an, începând din 2008, la Biserica „Toti Sfintii“ din municipiul Caracal, la început de primavara, în ziua de 8 martie, se creeaza o atmosfera de sarbatoare si de adevarata traire duhovniceasca, dedicata femeii crestine, informeaza “Ziarul Lumina”. În mijlocul bisericii, în mijlocul oamenilor dragi care au ales sa-si petreaca aceasta zi mai aproape de Dumnezeu, un sobor de preoti a savârsit o slujba de Te Deum, urmata de o manifestare culturala moderata de prof. Aura-Mariana Benescu, de la Şcoala Gimnaziala Nr. 2 Caracal. Elevii clasei a IV-a C de la Şcoala Gimnaziala Nr. 2 Caracal au recitat poezii în cinstea mamei. Interventia lor a fost presarata de aprecieri si consideratii deosebite, facute de Marian Mitran si dr. Viorel Vatamanu, prezente permanente la actiunile initiate si desfasurate de Biserica „Toti Sfintii“. Un emotionant eseu despre mama si copil a fost realizat si prezentat auditoriului de catre educator Iuliana Patrascu, iar poeziile creatie personala ale Cristinei Dragomir au impresionat pe toti cei prezenti. Finalul manifestarii a reprezentat o adevarata încântare pentru femeile de toate vârstele, care s-au bucurat de gingasia versurilor recitate de micuta Teodora Ghita (5 ani) de la G.P.P. nr. 3 Caracal.Manifestarea din 8 martie a devenit o permanenta si întregeste toate celelalte actiuni din Biserica „Toti Sfintii“. Dintre acestea amintim pe cele dedicate zilei de 24 ianuarie, atelier de încondeiat oua pentru copii (în Saptamâna Patimilor), întâlniri saptamânale cu tinerii în cadrul LTCOR, filiala Caracal, expozitie-concurs de desene cu genericul „Craciunul prin ochii de copil“.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 525

Id: 38807

Data: Mar 13, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).