Festivalul Coral Cantarile Invierii

]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, în Duminica a III-a după Sfintele Paști (a Mironosițelor), va avea loc cea de a XVI- a ediție a Festivalului Coral ”Cântările Învierii”, potrivit mitropolia-banatului.ro. În acest an, tradiționala manifestare se va desfășura în incinta mănăstirii cu hramurile ”Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” și ”Izvorul Tămăduirii”, Izvorul Miron – Românești. Principalii organizatori ai acestui eveniment sunt Arhiepiscopia Timișoarei, Protopopiatul Făget și Primăria Giroc. Cu acest prilej, se vor reuni mai multe formații corale, ce vor prezenta un bogat program de cântări religioase specifice perioadei pascale. Dintre acestea amintim: corurile bisericești din parohiile timișene Făget, Săcălaz, Ghiroda, Gătaia și corul Ligii Tinerilor Creștin Ortodocși din Lugoj. Programul zilei de 26 aprilie va debuta cu Sfânta Liturghie oficiată de către ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului alături de un sobor de preoți și diaconi, iar de la ora 12:00 va începe manifestarea muzicală la care sunt așteptați numeroși credincioși din întreg Banatul.

Download: Click for download attached file: Festivalul Coral Cantarile Invierii

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 540

Id: 51041

Data: Apr 21, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).