Festivitate de premiere a elevilor merituosi

În ultima zi a anului scolar 2013-2014, la Seminarul Teologic Ortodox din Arad s-a desfasurat, în prezenta Înaltpreasfintitului Parinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, festivitatea de premiere a elevilor merituosi, informeaza “Ziarul Lumina”. Acestora li s-au oferit premii constând în diplome si carti.În cuvântul de deschidere a festivitatii, pr. prof. Pompiliu Gavra, directorul seminarului aradean, a vorbit despre eforturile elevilor de a-si însusi cunostintele necesare pentru a deveni slujitori de nadejde ai Bisericii strabune, despre truda profesorilor scolii din acest an, precum si despre implicarea parintilor elevilor în sustinerea acestora. A urmat apoi înmânarea premiilor elevilor cu rezultate deosebite, între care îi amintim pe Alin Ciotea (clasa a XII-a: sef de promotie, premiul I), Ştefan Ioan Mut (clasa a XI-a, premiul I si premiul special, pentru obtinerea locului al II-lea la Olimpiada nationala de istoria Bisericii Ortodoxe Române), Abel Toma (clasa a X-a, premiul I), Maria Bumb (clasa a IX-a, premiul II). În continuarea festivitatii s-au acordat premii speciale pentru elevii care pe parcursul anului au dat dovada de o râvna deosebita la învatatura cât si celor care s-au evidentiat la diferite discipline. Parintele prof. Lucian Farcasiu, reprezentant al Facultatii de Teologie din Arad, i-a felicitat pe elevi pentru rezultatele deosebite, mai apoi pe cei care s-au implicat si se implica în actul educational si care au facut ca Seminarul Ortodox sa devina o scoala de referinta pentru aceasta parte de tara, invitând, totodata, pe absolventi sa urce treptele Facultatii de Teologie. În finalul cuvântului, le-a transmis elevilor seminaristi faptul ca ei nu au luat vacanta mult asteptata, ci trebuie sa continue ceea ce au învatat pe parcursul anului scolar si sa aplice aceste învataminte în parohiile în care vor merge. Reprezentantul Universitatii de Vest „Vasile Goldis“ din Arad, Florica Faur, profesoara si în cadrul Seminarului Ortodox aradean, i-a felicitat pe elevi pentru rezultatele obtinute si mai ales pentru faptul ca acestia se implica în activitatile extrascolare, cum ar fi simpozioane, workshopuri si alte activitati, si fac cinste scolii pe care o reprezinta, fiind apreciati pentru munca depusa.

Felicitari dn partea chiriarhului

Finalul festivitatii a fost încununat de cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfintitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a vorbit despre continuitatea învatarii pe tot parcursul vietii, prin examenele pe care le vor sustine elevii în viitor. Cuvântul a continuat cu precizarea Înaltpreasfintiei Sale asupra faptului ca parohiile au nevoie de viitori preoti bine pregatiti, atât din punctul de vedere al conduitei, dar mai ales sa corespunda nevoilor societatii. Parintele director a multumit, în primul rând, Înaltpreasfintiei Sale pentru cuvântul de binecuvântare, pentru grija si implicarea pe care a avut-o în cei 20 de ani de existenta ai seminarului aradean, dar si cadrelor didactice, elevilor si parintilor acestora.

Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Arad, 20 de ani de existenta

Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Arad a luat fiinta în anul 1994, ca urmare a initiativei Episcopiei Aradului si prin purtarea de grija si interventia personala a IPS Timotei. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în sedinta sa din 13 ianuarie 1994, a aprobat înfiintarea seminarului aradean, pentru ca mai apoi, ca urmare a prevederilor legale referitoare la înfiintarea unei noi scoli, sa fie primita si aprobarea din partea Ministerului Învatamântului, precum si din partea Secretariatului de Stat pentru Culte. În primul an de proces didactic, seminarul si-a desfasurat activitatea în cladirea Liceului Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal“ din Arad, iar începând cu anul scolar urmator, 1995-1996, scoala s-a mutat în cladirea de pe strada Academia Teologica nr. 9, în care îsi desfasoara si astazi activitatea, la parter, întrucât etajul era utilizat de Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii „Aurel Vlaicu“ din Arad. În prezent, în cadrul institutiei învata circa 100 de elevi.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 555

Id: 41824

Data: Jun 23, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).