Folosirea molitfelor Sfantului Vasile cel Mare in cult

Asistam la o exacerbare in randul credinciosilor a unei "psihoze a dezlegarilor". Pentru orice problema familiala, sociala, ocupationala sau psihologica se crede ca cineva a facut farmece sau magie. Insa molitfele Sfantului Vasile cel Mare nu se pot citi oricand, mai ales in ziua de 1 ianuarie - zi de bucurie, fiind praznicul Taierii-imprejur a Domnului -, ci se rostesc in cazuri concrete si verificabile de indracire, in zile de post, cu pregatire si spovedanie, eventual in legatura cu savarsirea Sfantului Maslu.Grija Bisericii fata de cei care au ajuns, din diverse pricini, in stapanirea duhurilor necurate s-a manifestat prin rugaciuni de exorcizare, despre care avem marturii inca din perioada nou-testamentara. Astfel, Mantuitorul a izgonit demoni si i-a trimis pe Apostoli ca si ei sa faca asemenea, dandu-le puterea harului pentru aceasta. Cu toate acestea, atat Mantuitorul, pe Muntele Carantaniei, cat si Apostolii s-au folosit de post si rugaciune pentru infrangerea vrajmasului nevazut. Mantuitorul a spus, de altfel, ucenicilor Sai ca "acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post" (Matei 17, 21; Marcu 9, 29). In Faptele Apostolilor ni se prezinta cazul fiilor lui Scheva, iudei care, folosind numele lui Iisus, izgoneau demoni, dar care, nefiind pregatiti pentru lupta cu diavolul, au fost atacati de demoni prin cei indraciti (Fapte 19, 14-16).Exorcismele prebaptismaleBiserica a folosit exorcismele mai intai fata de cei care doreau sa devina catehumeni, adica sa se intoarca "de la stapanirea satanei la Dumnezeu" (Fapte 26, 18). Exorcismele rostite asupra candidatilor la catehumenat ii curatau pe acestia de influentele demonice primite mai ales prin participarea la cultul pagan (numita "masa si paharul demonilor" - I Cor. 10, 21).Exorcismele pentru energumeniPentru cei ce se demonizau dupa Botez, Biserica a randuit ca ei sa fie asezati intr-o stare aparte, a energumenilor, pentru care se faceau rugaciuni publice si care apoi erau concediati de la Sfanta Liturghie indata dupa catehumeni. Astfel de ectenii si rugaciuni pentru energumeni se gasesc in "Constitutiile Apostolice" (puse in scris in jurul anului 370). De aici se vede ca demonizatii nu stateau la Liturghia euharistica si nu erau impartasiti, pana nu se izbaveau (asa cum arata si Canonul 79 Apostolic, dar si molitfele 1, 2 si 4 atribuite Sfantului Ioan Gura de Aur). De asemenea, Biserica condamna pe aceia care, fara a fi posedati de cel-viclean, solicitau rugaciuni de exorcizare (cf. Canonul 60 Trulan).Cand si cui se citesc exorcismeEvident, Sfintii Parinti nu au alcatuit exorcisme pentru a fi citite in ziua lor de praznuire, ci in cazuri concrete de demonizare a unor crestini botezati, din dragoste pentru acestia si in vederea vindecarii lor. Aceste rugaciuni au fost numite in spatiul romanesc "molitfe". Ele sunt formate din rugaciuni (cele adresate lui Dumnezeu) si exorcisme (cele adresate diavolului). Exorcismele isi trag numele de la cuvantul cu care ele incep in limba greaca: "exorkizo", care inseamna "te jur (pe numele lui Dumnezeu), te alung, te cert" (si nu "te blestem", cum gresit a fost tradus in unele editii).Pregatirea necesaraTraditia Bisericii a asociat exorcismele cu necesitatea unei pregatiri corespunzatoare, atat din partea sfintitului slujitor care le citeste, cat si din partea celui demonizat sau a rudelor lui. Sunt cunoscute relatarile marelui nostru duhovnic, arhim. Cleopa Ilie (†1998), despre ispitele si necazurile aduse de diavol asupra celor care citeau aceste molitfe. De asemenea, cunoscutii parinti duhovnicesti greci contemporani Porfirie Kavsocalivitul si Paisie Aghioritul arata ca citirea exorcizarilor asupra persoanelor care nu sunt posedate determina intetirea ispitelor diavolesti si starneste fara motiv rautatea vrajmasului (parintele Porfirie, "Antologie de sfaturi si indrumari"). De cele mai multe ori, citirea molitfelor fara pregatirea necesara este dovada mandriei si a ignorantei, pacate care atrag lucrarile demonice, in loc sa le indeparteze.Trebuie citite exorcisme la 1 ianuarie?Obiceiul citirii molitfelor Sfantului Vasile la 1 ianuarie este "o traditie" aparuta in zonele urbane din sudul tarii noastre in secolul al XX-lea (prima mentiune in 1937), cu raspandire mai ales dupa 1990. Acest obicei nu exista in Bisericile Ortodoxe surori, constituind astfel o inovatie liturgica. In molitfelnicele celorlalte Biserici Ortodoxe nu apare mentiunea ca s-ar citi la 1 ianuarie, asa cum ea nu apare nici in molitfelnicele romanesti mai vechi. Pe de alta parte, ziua de 1 ianuarie se afla intre cele doua mari praznice: Craciunul si Boboteaza, intr-o perioada de bucurie pentru aratarea lui Hristos prin Nastere si Botez. Acest rastimp este considerat de traditia Bisericii asemenea Saptamanii Luminate si de aceea nu se posteste si nu se ingenuncheaza (a se vedea insemnarile din "Mineiul pe decembrie" si din "Tipicul Mare", de la 25 decembrie). De aceea nu este un timp potrivit pentru exorcisme.Totodata, rostirea unor exorcisme asupra celor care au participat la Dumnezeiasca Liturghie si (cel putin unii) s-au impartasit cu Trupul si Sangele lui Hristos denota o neintelegere a valorii Sfintei Liturghii si a darurilor duhovnicesti pe care le primim in cadrul ei. Credinciosii sanatosi si practicanti nu sunt "sub stapanirea diavolului", ci sunt "robii lui Dumnezeu"; pentru ei, primirea Sfintelor Taine este singurul si cel mai mare "leac al nemuririi" (cf. Sf. Ignatie al Antiohiei, "Epistola catre Efeseni", XX, 2), caci "mai mare este Cel ce e in cei credinciosi, decat cel ce este in lume" (I Ioan 4, 4).Solutii duhovnicestiDin pacate asistam in Biserica noastra la o exacerbare in randul credinciosilor a unei "psihoze a dezlegarilor". Pentru orice problema familiala, sociala, ocupationala sau psihologica se crede ca cineva a facut farmece sau magie. Fara sa negam existenta demonicei indeletniciri vrajitoresti, nu putem totusi sa nu observam ca de multe ori pacatele nespovedite sau patimile hranite in ascuns sunt cauza multor esecuri, boli sau neintelegeri. Spovedania, parasirea pacatelor si viciilor, indreptarea vietii, dobandirea unor deprinderi ortodoxe si preocuparea de a spori in viata duhovniceasca vor rezolva cele mai multe din problemele crestinului, intrucat menirea Bisericii este aceea de a aduce vindecare.Pentru alungarea demonilor, Apostolii si Sfintii Parinti au folosit si untdelemnul sfintit (a se vedea Marcu 6, 3, dar si Vietile Sfintilor Macarie Egipteanul si Sava cel Sfintit s.a); de aceea, duhovnicii iscusiti leaga citirea "molitfelor" de savarsirea Sfantului Maslu. Aceste invataturi credem ca vor fi reluate si precizate in anul 2012, inchinat acestei Sfinte Taine.Randuiala corecta a slujbelor pe 1 ianuarieNe bucuram pentru decizia Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane de a indruma pe preoti, in mod exact si conform cu Traditia panortodoxa, cu privire la slujbele ce trebuie oficiate la 1 ianuarie: in ajun se va savarsi Vecernia cu Litie (sau Privegherea), la miezul noptii, Acatistul Mantuitorului si rugaciunea de multumire, iar dimineata, Utrenia, Liturghia Sfantului Vasile cel Mare si Te Deumul de Anul Nou. Aceasta este randuiala fireasca a sfintelor slujbe la un praznic imparatesc (Taierea-imprejur a Domnului). Molitfele Sfantului Vasile nu se vor citi, deci, in aceasta zi, ci se vor rosti in cazuri concrete si verificabile de indracire, in zile de post, cu pregatire si spovedanie, eventual in legatura cu savarsirea Sfantului Maslu. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 30 decembrie 2011, semnat de Protos. Chiril Lovin)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 737

Id: 27263

Data: Dec 31, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).