Frumoasele orase ale celor tacuti
De o vreme, locuiesc la ultimul etaj într-o cladire cu vedere generoasa asupra unei parti din oras. Dimineata privesc cu încântare bucata imensa de cer descoperit, neumbrita de nici un bloc, în timp ce seara de seara vad luminile colorate ale Capitalei pâna departe, spre centru. Dar cu si mai multa încântare ma uit spre cimitirul din vecinatate, trimitând un salut fara cuvinte spre „blajinii“ care locuiesc vremelnic cu ramasitele lor trupesti acolo, într-un oras numai al lor, tacut, într-o pilduitoare cumintenie, ordine si armonie. Seara, înainte de culcare, ultimul lucru pe care îl fac este sa mai arunc o privire spre morminte. De fiecare data ma înduiosez si ma bucur vazând multe candele aprinse. Rosietice, luminitele pâlpâie lânga crucile care duc numele defunctilor mai departe, dar duc si nadejdea mântuirii lor, pentru ca, atâta vreme cât cineva se straduieste sa le aprinda lumini pe locul (impropriu spus) „de veci“, aceasta nadejde exista.Mi-aduc aminte ce emotionant era în copilarie când, în Vinerea Patimilor, înconjuram biserica dupa traditie si vedeam miile de lumânari aprinse în cimitirul asezat pe un loc mai înalt lânga sfântul lacas. Iar de Înviere, nu mai spun ce mare de lumina se revarsa de pe dealul cu morminte, pentru ca nimeni din cei dusi nu ramânea fara lumina, ba chiar oamenii aprindeau lumânari si la capatâiele celor fara rude în viata ori absenti de la slujba.Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: May 4, 2014
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei