Aparuta in context istoric ca instrument de ucidere, Crucea va cunoaste o evolutie simbolica deosebita, prin Rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos pe ea, devenind instrumentul mantuirii oamenilor si fiind adoptata de crestini ca simbol material al Jertfei Domnului si purtatoare a puterii harice a acesteia. Crucea a intrat treptat in constiinta crestina a primelor secole ca fiind nedespartita de Hristos, Care a ridicat blestemul si infamia ei: artele ornamentale si literatura vremii stau marturie. Crucea este unanim recunoscuta atat de cei care o cinstesc, cat si de ceilalti, ca fiind semnul (pecetea sau efigia) religios al crestinilor, dar ea nu ar fi fost astfel prezenta in memoria colectiva daca nu ar fi fost adoptata ca obiect de cult, daca teologii nu i-ar fi revelat semnificatiile adanci, daca artistii si poetii nu i-ar fi exaltat frumusetea in operele lor. Aceasta frumusete nu a fost recunoscuta fatis in primele secole ale crestinismului: abia pe la mijlocul secolului al IV-lea sau chiar mai tarziu a putut intra Crucea in arta. Redam in continuare cateva reflectii ale unui succint studiu care, desi se rezuma numai la prima jumatate a celui dintai mileniu crestin si isi culege informatiile mai ales din mediul latin, pune in valoare bogatia simbolica si estetica a Crucii, venerata atat de crestinii apuseni, cat si de cei rasariteni. Frumusetea Crucii nu a fost recunoscuta inainte de mijlocul secolului al IV-lea Instrument al unui supliciu in acelasi timp crud si infamant (rezervat sclavilor), introdusa ca atare pe la jumatatea secolului al III-lea i.Hr., Crucea reprezenta pentru antici un obiect respingator, al carui nume, potrivit lui Cicero, ar fi trebuit sa fie alungat din mintea si gura cetatenilor romani. Mai mult, daca ne referim la mediul iudaic, la oprobriul si infamia sociala se adauga si blestemul divin, potrivit Scripturilor (Deut. 21, 23 afirma despre crucificare: 'Blestemat este tot cel spanzurat pe lemn'). Astfel incat Crucea este, dupa cum scrie si Sfantul Apostol Pavel, 'sminteala pentru iudei si pentru neamuri nebunie' (I Cor. 1, 23). Crestinilor primelor trei secole nu le era interzisa reprezentarea Crucii, dar se pare ca acest semn grafic era pus in legatura mai mult cu cel cu care Dumnezeu i-a poruncit proorocului Sau Iezechiel sa insemneze fruntea celor drepti, ca ei sa fie ocrotiti in vremea pedepsirii Ierusalimului. Acest semn era litera ebraica tau, care era considerat un semn mantuitor, de aceea erau si insemnati cu el cei botezati; gasim frecvent aceasta litera pictata sau sculptata pe monumentele crestine antice. Multe alte semne grafice sunt utilizate pentru a semnifica Crucea: crucea greaca, crucea latina, ancora, litera greaca X (chi). In poezie, Crucea nu a fost o sursa de inspiratie inainte de secolul al V-lea, cel putin in operele care au ajuns pana la noi. De pilda, nici unul dintre imnele compuse (cu incepere din 386) de catre Sfantul Ambrozie al Milanului nu este consacrat Crucii; imnul sau pascal, 'Iata, acum rasare ora a treia', preamareste la versul 7 biruinta prin Cruce, dar parafrazeaza cuvantul 'cruce' (care nu este pronuntat): 'piscul biruintei'. Elaborarea teologiei CruciiIncepand cu secolul al IV-lea, se poate constata o schimbare a conceptiei fata de ea, diferita de conceptia antica si de cea mai timida si rezervata a primilor crestini; printre cauzele care au concurat la aceasta schimbare, cele mai importante sunt elaborarea unei teologii a Crucii si faptul ca crestinismul a devenit religio licita (313) si apoi religio Imperii (392). In timpul acestui secol, Crucea a fost pusa in adevarata sa valoare. Se stie ca, in ajunul bataliei contra rivalului sau Maxentiu, Sfantul Constantin a fost avertizat in vis sa insemneze cu monograma lui Hristos si cu Crucea scuturile soldatilor sai, ceea ce i-a adus victoria; in 326, mama sa, Sfanta Elena, s-a dus in pelerinaj la Ierusalim, descoperind aici, in chip minunat, Crucea Mantuitorului; dupa acest eveniment, Constantin a construit mai multe biserici in orasele Palestinei. Mai mult, un eveniment minunat care s-a petrecut in 350, o cruce luminoasa care a aparut pe cerul Ierusalimului, face ca cinstirea si atentia acordate Crucii sa creasca si mai tare.Dar 'reabilitarea' Crucii este datorata indeosebi reflectiei teologice. Autorii cartilor nou-testamentare intelesesera deja ca este necesara o conversie a privirii si a mintii pentru a intelege Crucea, ca aceasta trebuie privita nu cu mentalitatea timpului, ci plecand de la Hristos Insusi si de la voia lui Dumnezeu fata de misiunea lui Hristos. Acesta este cazul Sfantului Apostol Pavel, care interpreteaza Rastignirea plecand tocmai de la cuvintele Deuteronomului, ce blestema Crucea si o pune in relatie cu misiunea incredintata de Tatal Fiului, aceea de a lua asupra Lui Insusi pacatele lumii: acceptand sa fie pironit pe lemnul Crucii, Hristos S-a facut solidar blestemului divin, l-a luat asupra Lui Insusi, ca sa-l elibereze astfel pe om de blestemul Legii. In instrumentul supliciului Mantuitorului, Parintii nu au incetat sa arate in acelasi timp si izvorul mantuirii si al vietii. In secolele al II-lea si al III-lea, lupta lor s-a indreptat indeosebi impotriva dochetilor, care, plecand de la ideea filosofica a impasibilitatii divine, credeau ca Dumnezeu nu ar fi putut suferi Patima si, in consecinta, un soi de dublet sau de fantoma i-a luat locul, suferind astfel Patima si moartea rusinoasa in locul Mantuitorului. Impotriva acestei erori doctrinare trebuia afirmata realitatea Rastignirii pe Cruce, si aceasta sa fie interpretata fara a o separa de Intrupare, caci ea este implinirea suprema a Intruparii.Prefigurari vechi-testamentare ale CruciiGanditorii crestini ai primelor secole au cautat unele 'figuri' care sa anunte Crucea sau unele prefigurari ale ei in Vechiul Testament, precum si in ordinea naturala si sociala, ordine creata si guvernata de Dumnezeu pentru a arata integrarea ei in planul divin de mantuire. Unele dintre cele mai frecvent evocate figuri din viata cotidiana sunt catargul corabiilor, jugul, stindardul sau steagul de lupta, coarnele animalelor cornute, aripile clostii care isi acopera puii, fata omului (linia desenata de ochi intretaindu-se cu aceea a nasului), trupul sau (linia umerilor taind-o in unghi drept pe aceea a coloanei vertebrale). Nu mai putin numeroase sunt figurile Vechiului Testament. Semnul: Crucea este adesea desemnata prin simplul cuvant 'semn' - este vorba despre semnul cu care se insemneaza fruntea celui botezat, tau-l insemnat pe fruntea dreptilor din Ierusalim pentru mantuirea lor. Lemnul: numele sau este deja folosit in Vechiul Testament pentru a desemna crucea celor condamnati, a infractorilor periculosi. Şi ni se aminteste cu insistenta ca Isaac, tip al lui Hristos, isi duce singur in spate lemnul pe care trebuie sa fie jertfit de catre tatal sau (cf. Gen. 22, 6). Acest lemn este un semn al puterii: 'Dumnezeu a imparatit prin lemn' (Ps. 95, 10), dupa cum se exprima psalmistul. Acest lemn vindeca, asa dupa cum o arata figura sarpelui de arama, si salveaza (arca lui Noe era de lemn). Lemnului ii sunt asociate apa si pomul: 'pomul rasadit langa izvoarele apelor', care 'va da rodul sau la vremea sa si frunza lui nu va cadea' (Ps. 1, 3). Tertulian, care a facut un inventar al prefigurarilor Crucii, mentioneaza si coarnele, trimitand astfel la Iosif, alt tip al lui Hristos, cu acest text din Deuteronom: El comenteaza: 'Cu siguranta, aici nu este vorba despre rinoceri cu un singur corn sau despre vreun oarece minotaur! Hristos Insusi este simbolizat prin acest animal, coarnele Lui trebuind sa fie extremitatile Crucii' (Tertulian, Contra Marcionem, III, 18, 3). Acelasi Tertulian evoca si figura lui Moise rugandu-se cu bratele intinse, pe cand obiceiul era ca acela care se roaga sa se plece cu fata la pamant. Aceste prefigurari ale Crucii au o mare capacitate simbolica. Dar si Crucii insesi i se descopera puterea simbolica, sau mai degraba ii este regasita, de vreme ce si religiile paganismului o cunosteau deja: cu cele doua drepte ale sale, acest semn are o dimensiune cosmica - pozitionat pe o suprafata plana-orizontala, el se intinde de la nord la sud, si celalalt de la Orient la Occident, la infinit; ridicat pe verticala, acest semn uneste pamantul cu cerul, cuprinzand intreaga suprafata a pamantului. Tocmai prin aceste figuri si prin insusi continutul sau simbolic va intra Crucea in arta.Crucea in artaIncepand cu a doua jumatate a secolului al IV-lea, Crucea simpla isi face aparitia pe unele sarcofage; astfel, de pilda, pe sarcofagul lui Probus (sfarsitul secolului al IV-lea), Hristos este infatisat in picioare, pe un soclu, avand in mana stanga Legea si in dreapta, ca un sceptru, o Cruce mare, ale carei brate sunt scurte si al carei lemn este decorat cu figuri geometrice: aici Crucea simbolizeaza puterea si autoritatea. Numai incepand cu secolul al V-lea indraznesc artistii crestini sa Il reprezinte pe Hristos pe Cruce; desi primele crucifixuri dateaza cu mult mai devreme de aceasta perioada, ele sunt rudimentare ca idee si executie. In aceeasi epoca au fost sculptate si sarcofage, si cutii de fildes, pe care erau reprezentate scenele Patimii, precum si Rastignirea. De pilda, pe una dintre fatetele unei cutii de fildes care se afla acum la British Museum, datand din 420-430, Hristos Domnul este reprezentat stand pe Cruce intr-o pozitie dreapta, avand ochii deschisi, deci fiind deja inviat, si este privit de un centurion roman, care recunoaste in El pe Fiul lui Dumnezeu; sub bratul drept al Crucii se afla Maica Domnului si Apostolul Ioan. Scena sinuciderii lui Iuda prin spanzurare este juxtapusa acesteia a Rastignirii lui Hristos - pomul este infrunzit si o pasare, care isi are cuibul in el, isi hraneste acolo puisorii: moartea este biruita prin Cruce si viata debordeaza in jur.In imperiul devenit crestin, reprezentarile Crucii devin omniprezente. O gasim pe monede, pe steaguri (de exemplu pe labarum, care este stindardul imperial continand monograma lui Hristos, pe care Sfantul Imparat Constantin a introdus-o la putin timp dupa victoria sa la Pons Milvius). Aflarea Sfintei Cruci si aparitia unei cruci luminoase pe cerul Ierusalimului pe la 350, doua intamplari cu totul minunate, au dat artei religioase un nou avant. Indeosebi cel de-al doilea eveniment a facut ca Crucea sa fie impodobita cu culorile vii ale mozaicului, cu stralucirea aurului si a pietrelor pretioase. Exista, oare, in afara de materialele pretioase, vreun alt material care sa aiba vreo afinitate sau sa poata reprezenta simbolic imaterialitatea celor ceresti? Pretul nu conta, caci mestesugarii primeau comenzi de la suverani si de la membrii clasei conducatoare. Exemplul prim de cinstire nemijlocita a Crucii il da chiar Imparatul Constantin, care a ridicat o cruce pe culmea Golgotei.Crucea in poezia religioasa Unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai poeziei crestine latine din aceasta perioada este Venantiu Fortunatus (mort cam pe la anul 600), un italian care a trait in Galia, prieten bun cu Sfantul Grigorie de Tours. El a scris mai multe poeme de inspiratie religioasa, multe fiind in cinstea Crucii, iar doua dintre ele, 'Pange, lingua' si 'Vexilla Regis', intrand si in Liturghia romana. Redam aici un poem constituind o meditatie asupra Crucii, intitulat 'Despre Crucea Domnului': 'Straluceste tare, binecuvantata Cruce pe care Domnul a fost pironit cu Trupul si pe care a spalat ranile noastre cu Sangele Sau (...) O, tu, lemn plin de cinste si dulceata, plin de putere prin rodnicia ta, caci pe ramurile tale cresc niste roade atat de noi! Prin mireasma ta cea noua trupurile putrezite ale celor adormiti se trezesc din adormire si cei care sunt lipsiti de lumina zilei revin la viata. Nimeni nu va mai fi uscat si ars de arsita, nici de luna cea din toiul noptii, nici de soarele de la amiaza, adastand in racoarea unui astfel de pom. Rasadita fiind la izvoarele apelor, te inalti stralucitoare si iti intinzi peste tot coroana ta impodobita cu o floare noua si neprihanita; o vita-de-vie sta agatata intre bratele tale, si din ea curg vinuri prea dulci, care au culoarea cea rosie a sangelui'. In acest distih elegiac, poetul nu evita sa numeasca Crucea, sa foloseasca mai multe elemente simbolice, sa introduca si cateva elemente teologice (Domnul S-a rastignit 'in trup' - impotriva dochetilor; 'roadele noi' ale Crucii sunt altele decat cele mancate de Adam si Eva, si aduc mantuirea), totul intr-o poezie vizuala, la care concura simbolismul culorilor, al luminii, al miresmelor si al diferitelor senzatii, tactile sau gustative, intr-o bogatie luxurianta de amanunte, specifica epocii.Crucea, semnul bogatiei de harDupa ce a fost respinsa, lasata la o parte cu buna-stiinta, din pricina faimei sale negative in Antichitate, fiind considerata doar in latura sa de instrument al supliciului, crestinismul valorifica sensul Crucii atat in poezie, cat si in arta, Crucea fiind reprezentata in aceste doua domenii, mai intai cu retinere, apoi cu tot mai multa indrazneala. In a doua jumatate a secolului al IV-lea si indeosebi in secolele al V-lea si al VI-lea, artistii si poetii o reprezinta preamarind-o, dandu-i o mult mai mare importanta si atentie si facand din ea un obiect de arta. Acestia o celebreaza conformandu-se principiilor esteticii timpului lor, care prevaleaza in arta crestina, fie ca este vorba de cea figurativa sau de literatura. In primele secole, crestinii aveau drept ideal un stil simplu, chiar saracacios, potrivit modelului umilintei si al saraciei traite si propovaduite de Hristos. Mai tarziu, se impune ideea ca nimic nu este prea frumos sau prea abundent pentru Dumnezeu, si tocmai ceea ce este bogat, pretios are o mai mare afinitate cu nesfarsita bogatie a lui Dumnezeu decat ceea ce este banal si mediocru. Acest lucru explica partial folosirea materialelor pretioase, precum si o estetica pe care o putem numi 'cumulativa' sau estetica de 'continua incarcare sau imbogatire'. Estetica tarzie se distinge, si ea, mai ales prin gustul pentru alegorie si simbol. Influenta lui Plotin si a neoplatonismului se conjuga cu aceea a Scripturilor, pentru a face sa se inteleaga ca dorinta apriga a oamenilor din acele timpuri de a percepe divinul prin intermediul realitatilor sensibile nu este o dorinta nebuneasca, caci prin intermediul vizibilului putem atinge invizibilul. Pentru crestini, lumea, creata fiind de Dumnezeu, poarta cu necesitate marca Creatorului: mai mult, Dumnezeu S-a intrupat, si moartea pe Cruce este cea mai evidenta aratare a Intruparii. In afara de asta, Scriptura este plina de figuri, adica de fapte, de fiinte sau de lucruri, care ii dezvaluie credinciosului in cautare semnificatia lor spirituala. In ultimele secole ale epocii patristice si chiar dincolo de acestea, teologii, artistii si poetii au vrut sa treaca de la vizibil la invizibil si sa intrevada frumusetea Crucii prin bogatia si stralucirea reprezentarilor ei simbolice sau alegorice. (Articol publicat in ziarul Lumina de Duminica din data de 27 martie 2011)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 957

Id: 12605

Data: Mar 27, 2011

Imagine: