Gala de inchidere a Festivalului Doxologia
]]>În 28 decembrie 2014, la ora 19, a avut loc Gala de închidere a Festivalului Doxologia, Festivalul darului şi al bucuriei Crăciunului. Această ediţie a fost expresia candorii şi tinereţii, a elanului şi implicării a peste o sută de persoane, protagoniste, într-un fel sau altul, ale derulării manifestărilor cultural-artistice şi spiritual-educative. La ora 18 Teatrul „Ioan Slavici”, secţia marionete, şi-a deschis porţile. În câteva minute zeci de persoane au început să ia cu asalt intrarea. Oameni luminoşi, bucuroşi, frumoşi, preoţi şi preotese, profesori şi profesoare, părinţi emoţionaţi, copii veseli. La ora 19 urma să aibă loc reprezentaţia pregătită de Trupa ortodoxă de teatru „Ikon”, iar în spectacol urmau să fie prezentate sceneta „În vizită…de Crăciun” şi piesa de teatru „Alegerea”. Spectacolele au fost închinate Înaltpreasfinţeiei Sale Ioan, Mitropolitul Banatului. Sala arhiplină a aşteptat cu înfrigurată veselie începerea spectacolului care a fost prezentat, aşa cum era de la sine înţeles, de distinsa Giorgiana Popan, aflată pe scenă în mai multe calităţi: de dramaturg – ea fiind autoarea textului scenetei care s-a jucat „În vizită …de Crăciun”, de scenarist, de regizor. Sceneta, „În vizită…de Crăciun”,a împărtăşit numai veselie. Distribuţia în ordinea apariţiei: Bunica -Bianca Bulzan - C.N. Elena Ghiba Birta - cls. 10 Mătuşile -Anastasia Negreanu - Liceul de artă "Sabin Drăgoi" - cls. 8-a Carmina Chila - C.N. Preparandia "Dimitrie Ţichindeal" - cls. 8-a, Denisa Tătar - Ş.G. Gen. 5 - cls. 8-a Ioana Negreanu- Liceul de artă "Sabin Drăgoi" - cls. 6-a Bunicul -David Dumbravă - cls.8-a Domnul Hăşmaş -Siluan Krausz - Liceul german "A.M. Guttenbrunn" - cls.9-a Doamna Hăşmaş -Nadia Ştefan - C.N.Preparandia "Dimitrie Ţichindeal" - cls.12-a Măriuca -Anastasia Silvăşan -Ş.G. Gen. 5 - cls. 6-a Doamna Făgăraş -Larisa Farcaş - C.N. "Moise Nicoară" cls. 10-a Ionică -Andrei DărăbanC.N. "Moise Nicoară" cls. 9-a Doamna Şureanu -Rebeca Farcaş -C.N. "Moise Nicoară" cls. 10-a Ionuţ -Andrei PopescuC.N. "Moise Nicoară" cls. 9-a Ionel -Alexandru Tomuţa - C.N. "Vasile Goldiş" - cls. 7-a Piesa „Alegerea” este creaţia talentatei Anamaria Jitea, sufletul trupei de teatru, după cum al multor acţiuni de tineret în Arad. La piesa de teatru „Alegerea”, inspirată exclusiv din întâmplări reale din viaţa adolescentului secolului al XXI-lea, s-au pus câteva întrebări esenţiale: Oare atunci când iei deciziile de zi cu zi eşti chiar tu cel ce faci alegerea sau alegerea o face, de fapt, altcineva? Poate prietenul tău? Prietenii? Poate Îngerul? Ori cel rău? Poate …publicul…? Fiecare om a luat decizii importante, la un moment dat, în propria sa viaţă. Dar cum ar fi dacă ar putea alege, chiar spectatorul? Dar dacă viaţa personajului de pe scenă (sau din viaţă?) depinde de alegerea lui? De alegerea celuilat? Spectatorul poate ruina sau poate salva…şi asta îl face să nu mai fie doar un simplu spectator….„Alegerea” a fost un spectacol cu totul şi cu totul special şi dintr-un alt punct de vedere. Reprezentaţia a fost deschisă de piesa muzicală „Mirror to mirror” interpretată live pe scenă la pian şi vioară de doi tineri foarte talentaţi, Paula Grădinaru şi Angelo Cozneac. Muzica îi aparţine compozitorului contemporan Arvo Part, probabil cel mai mare şi influent compozitor de muzică clasică al secolului 21, un convertit de la lutheranism la ortodoxie. „Alegerea” este un spectacol în care s-au recitatpoeziile: „Tinerii”de Nichita Stănescu, „Când ai nevoie de dragoste” de Mircea Cărtărescu,„De dragoste” de Ana Blandiana, „Adam” de Marin Sorescu, „Curaj” de Carolina Ilica, „Am crescut?” de Ana Blandiana, „Ceva ca rugăciunea” de Marin Sorescu şi „Vremea plânsului” de Anamaria Jitea. De asemenea, am mai avut parte de alte trei, poate chiar patru momente de muzică live: piesa „Cine iubeşte şi lasă” a Mariei Tănase interpretată copleşitor de Giorgiana Botaş şi piesa „De n-oi mai fi” - imnul Marşului pentru Viaţă 2014- cântată emoţionant de tânăra şi talentata Ana Iazbinsky, precum şi 3 colinde „Astăzi s-a născut Hristos”, „Cerul şi pământul” şi „Deschide uşa, creştine” cântate de „Cor” – format dintr-un numeros grup de tineri acompaniaţi din culise de talentatul toboşar Silian Krausz, cel care a punctat pe parcursul piesei şi alte câteva momente pline de dramatism. Un alt moment deosebit al serii a fost proiecţia unor mărturii ale unor tinere mame care, deşi îndemnate să facă avort, au ales, totuşi să păstreze copilul, iar una dintre acestea,Iulia Ştefan, împreună cu fiul ei David, a urcat pe scenă şi, îmbrăţişând-o pe Vanesa – personajul principal – şi-a mărturisit bucuria de a fi mamă. În sală şi în culise multe lacrimi au căzut! „Alegerea” este o meditaţie. În vuietul asurzitor al secolului al XXI-lea este foarte greu să mai auzi glasul conştiinţei, chiar dacă ea îţi vorbeşte în versuri, este aproape imposibil să rupi legăturile gândurilor rele şi să îi laşi pe Îngeri aproape. Distribuţia: Fata cu Poezii:Maria BarburaC.N.Preparandia "Dimitrie Ţichindeal" - cls. 10-a Kitty - elevă clasa a 9-a:Roxana Ilin -C.N. "Moise Nicoară" cls. 10-a Vanesa – elevă clasa a 11-a:Paula Grădinaru -C.N. Elena Ghiba Birta - cls. 11-a Vlad – elev clasa a 12-a:Angelo Cozneac -Liceul de artă "Sabin Drăgoi" - cls. 10-a Mihnea – elev clasa a 12-a:Robert Vlasiu -C.N. Elena Ghiba Birta - cls. 12-a Maria – elevă clasa a 12-a:Maria Bumb -Seminarul teologic, cls. 10-a Andrei – elev clasa a 12-a:Alexandru Roşca -Seminarul teologic, cls. 10-a Diriginta clasei a 12-a:Nadia Ştefan -C.N.Preparandia "Dimitrie Ţichindeal" - cls. 12-a Fata cu Cărţi/Femeia cu Prăjituri:Alexandra Tulcan -C.N. "Moise Nicoară" cls. 11-a Fata cu Telefonul/Femeia cu Fructe:Giorgiana Botaş - C.N. "E.G. Birta" cls. 11-a Băiatul 1:Andrei Popescu -C.N. "Moise Nicoară" cls. 9-a Băiatul 2:Viorel Curtuţiu - Seminarul teologic, cls. 10-a Demonul B.:Robert Mitrulescu/Anna Maria Boszormeny - Facultatea de medicină, an I /Seminarul teologic, cls. 10-a Demonul D.:Bogdan Ioja - Facultatea de teologie "Ilarion V. Felea" - an I Îngerul Păzitor al Mariei:Ana Maria Cozneac -Liceul de artă "Sabin Drăgoi" - cls. 10-a Îngerul Păzitor al lui Andrei:Andrada Cozneac -Liceul de artă "Sabin Drăgoi" - cls. 10-a Îngerul Păzitor al Vanesei:Larisa Farcaş -C.N. "Moise Nicoară" cls. 10-a Îngerul Păzitor al lui Vlad:Rebeca Farcaş -C.N. "Moise Nicoară" cls. 10-a Îngerul Păzitor al lui Kitty:Mihaela Popa -C.N. "Moise Nicoară" cls. 11-a Îngerul Păzitor al lui Mihnea:Timi Papp -C.N. "Moise Nicoară" cls. 10-a Fiul cel Mic:Teofan Bercea - 3 anişori Fiul cel Mare:Laurenţiu Macovei - S.G. Gen.5 - cls. 8-a Fiul cel Mijlociu:Alexandru Negreanu -Liceul de artă "Sabin Drăgoi" - cls. 4-a Fata Cea Mare:Ana Iazbinsky - Ş.G. Gen. 5, cls. 4-a Fata cea Mică:Ştefana Nuţescu - 4 anişori ........................................................................ La pian:Paula Grădinaru La vioară:Angelo Cozneac La tobe:Siluan Krausz Voce: Giorgiana Botaş şi Ana Iazbinsky „Mulţumim tuturor acelora care ne-au sprijinit, atât celor care sunt slujitori ai Bisericii, dar şi unor instituţii de învăţământ, cultură sau de drept privat arădene, care s-au implicat pentru ca această ediţie a Festivalului Doxologia să prindă viaţă şi să devină o familie. Mulţumim echipei care a coordonat manifestările Festivalului Doxologia. Mulţumiri aducem tuturor celor care s-au implicat într-un fel sau altul în această minunată „poveste” care a devenit realitate”, a declarat Arhim. Teofan Mada, vicar-administrativ şi coordonator de proiect.
Download: Click for download attached file: Gala de inchidere a Festivalului Doxologia

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Dec 29, 2014
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei