Gradinita Sfanta Filofteia din Caransebes si-a cinstit ocrotitoarea

]]>Luni, 07 decembrie 2015, preșcolarii de la Grădinița Sfânta Muceniță Filofteia a Episcopiei Caransebeșului și-au cinstit ocrotitoarea. Astfel că la Catedrala istorică Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Caransebeș toți micuții au fost împărtășiți cu Sfintele Taine de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. În continuare, copiii coordonați de doamnele educatoare au susținut un concert de colinde și poezii în cinstea ocrotitoarei grădiniței, Diac. Pavel Canea şi Darius Herea. La eveniment au fost prezenţi părinţi şi bunici ai copiilor, alături de cadrele didactice şi preoţi din Caransebeş. Fiind în preajma sărbătorii Sfântului Nicolae, în final copiii au primit din partea ierarhului daruri pentru spectacolul prezentat. De asemenea, Preasfinţitul Lucian a dăruit calendare cadrelor didactice, părinţilor şi tuturor celor prezenţi. „Dumnezeu a rânduit ca în imediata apropiere a Catedralei istorice să avem și o Grădiniță a Episcopiei noastre, o pepinieră în care sunt educați și formați din punct de vedere duhovnicesc copiii credincioșilor noștri din cetatea Caransebeșului. Le dorim sărbători fericite tuturor copilașilor, părinților lor, doamnelor educatoare și doamnei directoare, precum și tuturor celor care au fost alături de noi, iar Sfânta Filofteia să se roage pe mai departe înaintea Atotputernicului Dumnezeu pentru această Grădiniță, dar și pentru toți ostenitorii și cei care își îndreaptă pașii spre această instituție aparținătoare Episcopiei Caransebeșului”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian. Este o tradiție ca în fiecare an Grădiniţa Sfânta Filofteia din Caransebeş să susţină un spectacol de colinde şi poezii în cinstea ocrotitoarei.

Download: Click for download attached file: Gradinita Sfanta Filofteia din Caransebes si-a cinstit ocrotitoarea

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 489

Id: 59161

Data: Dec 8, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).