Hirotesii oficiate de IPS Teofan la Catedrala mitropolitana din Iasi

Duminică, 16 iunie  2012, în  prima duminică după praznicul Înălţării Sfintei Cruci, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Răspunsurile la strană au fost date de Corul „Sanctus“ al Catedralei mitropolitane din Iaşi, condus de Costel Mirel Nechita.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor după rostirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a vorbit despre semnificaţiile şi despre puterea semnului Sfintei Cruci. „Un teolog al Bisericii noastre a afirmat că încărcătura teologică a cuvântului cruce este infinită în sensuri, întrucât crucea este actul mântuitor şi izbăvitor al întregii lumi. Putem spune astfel că Sfânta Cruce este viaţa lumii, căci doar aşezaţi sub umbra şi sub binecuvântarea ei, umanitatea descoperă raţiunea adevărată de a fi şi de a dăinui“, a spus IPS Teofan.

Bucuria zilei a fost întregită, la finalul Sfintei Liturghii, prin hirotesia întru iconom stavrofor a pr. Iustinian Răduc, consilier în cadrul Sectorului de conferinţe şi protocol al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi prin hirotesia în protosinghel a ierom. Paisie Ţifui, directorul Fabricii de lumânări „Albina“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

În după-amiaza zilei de sâmbătă, Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a vizitat parohia Podişu din Protopopiatul Hârlău, unde a sfinţit casa parohială, acordând preotului paroh Mihai Petrovici distincţia de iconom sachelar. A slujit, alături de IPS Teofan, un sobor format din mai mulţi preoţi, printre care protopopul Protopopiatului Hârlău, pr. Nicolae Crăciun. (Tudorel Rusu)


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 695

Id: 24598

Data: Sep 18, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).