]]>Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, a fost astăzi, 7 iunie 2015, un adevărat loc de pelerinaj pentru sute de credincioşi din Transilvania şi din întreaga ţară. Aici, Părintele Arhimandrit Ilarion Urs, stareţul mănăstirii, a fost hirotonit arhiereu chiar la altarul unde a slujit ca ieromonah mai bine de 30 de ani. Ales în funcţia de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 3 iunie, Preasfințitul Părinte Ilarion Urs a primit titulatura de „Făgărăşanul”, informează TRINITAS TV. Înaintea oficierii Sfintei Liturghii, a avut loc și Mărturisirea de credinţă a ipopsifiului Ilarion Urs. Actul de confirmare semnat de Preasfericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost citit de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un mare sobor de ierarhi, condus de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu. Acestora s-au alăturat și numeroși consilieri eparhiali, protopopi, ieromonahi şi preoţi, iar printre invitaţi s-au numărat autorităţi centrale, judeţene şi locale, precum şi alţi numeroşi oaspeţi. La finalul Sfintei Liturghii, noul arhiereu a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurenţiu mantia şi cârja arhierească şi a fost dus în scaunul arhieresc al Episcopului-vicar şi prezentat credincioşilor. Mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost citit de Preasfințitul Părinte Episcop Ieronim Sinaitul, după care, Domnul Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Culte, a citit mesajul Primului Ministru adresat cu acest prilej. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu l-a felicitat pe Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărăşanul şi a subliniat unicitatea acestui moment pentru mănăstirea făgărăşeană. Această mare sărbătoare a început încă de sâmbăta seara, după vecernie, când a avut loc și slujba de „Chemare la arhierie” a părintelui arhimandrit Ilarion Urs, la care au fost prezenți și numeroși ierarhi ai Bisericii noastre.
Download: Click for download attached file: Hirotonia in arhiereu a Parintelui Arhimandrit Ilarion Urs
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 691
Id: 52524
Data: Jun 7, 2015
Imagine:
]]>Răscumpărarea omului săvârșită de Hristos ne repune în posesia bunurilor pierdute de Adam. Esențialul, prietenia divină, ne este înapoiat prin botez, iar desăvârșirea .....
Data: Jun 7, 2015
]]>Credincioșii parohiei Sălăjeni au îmbrăcat duminică, 7 iunie 2015, haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil .....
Data: Jun 7, 2015
]]>Cuviosul Isaac Sirul se numără printre marii părinţi duhovniceşti ai Răsăritului creştin. El rămâne însă un autor apofatic, care se vrea descoperit nu atât în detaliile .....
Data: Jun 7, 2015
]]>Cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, reprezentanţi ai Centrului de Informare Europe Direct Buzău au mers, joi, 4 iunie 2015, în mijlocul copiilor de la Grădiniţa „Căsuţa .....
Data: Jun 7, 2015
]]>În zilele de 6-7 iunie 2015, la biserica parohială „Sfintele Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, Tatiana de la Craiova și Suniva din Bergen” au avut loc lucrările Adunării .....
Data: Jun 8, 2015
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).