Hirotonii de diaconi in doua eparhii ale MMB

În a doua zi de Paşti, luni, 25 aprilie 2011, în două eparhii ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB) a avut loc câte o hirotonie de diacon. Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Ilie" din Bârlad. În cadrul slujbei, Episcopul Huşilor l-a hirotonit diacon pe tânărul Valentin Stroe. Diaconul Valentin Stroe este student în anul IV la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, secţia Teologie Ortodoxă Pastorală. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Gheorghe" din Moineşti. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa l-a hirotonit diacon, pe seama Catedralei arhiepiscopale din Roman, pe tânărul Ioan Ciobanu. Diac. Ioan Ciobanu este student la master în anul II la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, secţia Teologie Practică şi Pastoral-Misionară. (C.C.)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 604

Id: 13338

Data: Apr 28, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).