Hram la Biserica "Sfanta Parascheva" - Fundatie din Iasi

Programul liturgic va începe duminică seară de la ora 17:00 cu slujba Vecerniei unită cu Litia. Aşa cum s-a obişnuit în ultimii ani, Privegherea din ajunul sărbătorii Sfintei Parascheva la acest sfânt lăcaş este oficiată de un ierarh delegat de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. "În ziua hramului vor fi săvârșite Utrenia, Acastistul Sfintei Maicii noastre Parascheva şi Sfânta Liturghie. La final, vom săvârși Parastasul pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii noastre. La slujba de hram, ca și în fiecare an, așteptăm un ierarh, dar și un număr de preoți care vor fi mai liberi sau mai apropiați de biserica noastră. De asemenea, sunt invitați, cu precădere, enoriașii parohiei noastre, întrucât este sărbătoarea cea mai importantă a acesteia, după cum și cei care sunt apropiați de biserica noastră, din vecinătate, de la distanță, sau chiar și din alte părți ale țării. Ne pregătim cu pachete care vor fi împărțite celor prezenți în seara hramului și în ziua următoare, dar și celor care sunt la rând la Cuvioasă. Slujba de hram este, pe de o parte, o rugăciune de mulțumire adusă Sfintei Parascheva pentru ajutorul pe care l-a oferit în decursul timpului bisericii noastre și enoriașilor acesteia. Ne rugăm atât pentru cei vii cât și pentru cei adormiți, după cum este și un moment de deosebită cinstire adusă Sfintei care ocrotește Moldova, parohia noastră și nu numai", a declarat pr. paroh Ion Vicovan.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 623

Id: 34547

Data: Oct 12, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).