Hram la Catedrala Episcopala din Slobozia

]]>În ajunul sărbătorii, miercuri, 30 septembrie 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Rafail Mîț, Vicar Eparhial, alături de preacuvioșii părinți stareți de la mănăstirile din Eparhie, preacucernicii părinți inspectori și consilieri din cadrul Centrului Eparhial și slujitorii de la Catedrala Episcopală, au săvârșit slujba de Priveghere, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei. Joi, 01 octombrie 2015, când Biserica Ortodoxa prăznuiește Acoperământul Preasfintei de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioarei Maria, Preasfințitul Părinte Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie, cinstind cel de-al doilea hram al Catedralei Episcopale din Slobozia. În soborul slujitorilor au fost preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, membrii Permanenţei Consiliului Eparhial, preacucernicii părinţi inspectori eparhiali, protopopi, preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala Sfântul Mare Mucenic Mina a Protopopiatului Slobozia. La acest moment de sărbătoare Preasfințitul Părinte Vincențiu a hirotonit diacon pe tânărul teolog Alexandru Daniel Vasile, pe seama Catedralei Episcopale. În cuvântul de învăţătură, Preasfinția Sa a vorbit credincioşilor despre însemnătatea sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului, ocrotitoarea și maica noastră a tuturor, pururi rugătoare pentru toţi creştinii că să dobândească pace sufletelor şi trupurilor. După Sfânta Liturghie s-a săvârşit slujba parastasului pentru fericiţii ctitori ai Catedralei.

Download: Click for download attached file: Hram la Catedrala Episcopala din Slobozia

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 538

Id: 56543

Data: Oct 1, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).