Hram la Centrul de zi pentru copii Sfanta Mucenita Sofia din Bucuresti
]]>Centrul de zi pentru copii Sfânta Muceniţă Sofia, de lângă Parohia Scaune, Protoieria III Capitală, îşi cinsteşte joi, 17 septembrie 2015, ocrotitoarea spirituală. La serbarea ocrotitoarei vor participa copii, părinţi, distinşi invitaţi şi cadre didactice. Cu acest prilej, în paraclisul din incinta Centrului vor fi săvârşite Acatistul Sfintei Muceniţe Sofia şi a fiicelor sale, Pistis, Elpis şi Agapi, Sfinţirea cea mică a apei, precum şi rugăciuni pentru luminarea minţii copiilor, la începerea noului an şcolar, după cum ne-a precizat Ionela Ionescu, coordonator al Centrului. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au fost pregătite 35 de ghiozdane cu rechizite, pentru copiii incluşi în program şi alte 15 pentru fraţii acestora şi copii care au beneficiat de serviciile Centrului. De asemenea, va fi sfinţită icoana în care sunt reprezentate Sfânta Muceniţă Sofia şi cele trei fiice ale sale, realizată în tehnica mozaicului din sticlă de Murano, de către pictorul mozaicar Claudiu Cristian Opaina. În cadrul Centrului de zi Sfânta Muceniţă Sofia, 35 de copii, cu vârste între 6 și 14 ani, proveniţi din familii defavorizate social, servesc zilnic o masă caldă, sunt ajutați la efectuarea temelor, desfășoară activități recreative în diferite ateliere de creație și beneficiază de asistență de specialitate în cadrul cabinetelor de psihologie, logopedie, asistență socială, medicală și educațională. Centrul de zi Sfânta Muceniţă Sofia funcţionează din 11 februarie 2012, când a fost sfinţit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, şi este parte componentă din Sectorul social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Foto: Arhivă
Download: Click for download attached file: Hram la Centrul de zi pentru copii Sfanta Mucenita Sofia din Bucuresti

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Sep 16, 2015
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro: no-links
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei