Hram la manastirile transilvanene

La praznicul Izvorului Tamaduirii din Saptamana Luminata, stravechea vatra monahala de la Izbuc, din Eparhia Oradiei, si-a sarbatorit cel dintai hram, Izvorul Tamaduirii. Mare sarbatoare a fost, ca in fiecare an, si la Manastirea Crisan, judetul Hunedoara, precum si la Manastirea Rohia, judetul Maramures, informeaza Ziarul Lumina, Editia de Transilvania.Inalt Preasfintitul Arhiepiscop Justinian, al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, savarsit Sfanta Liturghie pe altarul de vara din incinta Manastirii Rohia, judetul Maramures, cu ocazia harmului mic, sarbatoarea Izvorul Tamaduirii. Ierarhul a fost inconjurat de un sobor din care au facut parte Preasfintitul Iustin Sigheteanul, arhiereul-vicar, preoti si diaconi. La sfarsitul Sfintei Liturghii, PS Iustin Sigheteanul a conferit distinctia Crucea Voievodala Maramureseana – pentru laici, presedintelui Consiliului Judetean Maramures, Zamfir Ciceu, pentru sprijinul acordat Manastirii Rohia, prin imbunatatirea drumului de acces spre acest important asezamant monahal, iar primarului orasului Targul Lapus, Mitru Lese, pentru impreuna lucrare la acest obiectiv, i-a conferit diploma Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul multumindu-le si adresandu-le rugamintea de a sprijini pe mai departe lucrarea sociala si culturala a Bisericii Ortodoxe din toate comunitatile judetului.Hram la Manastirea IzbucPeste patru mii de pelerini din Bihor, din judetele limitrofe, dar si din alte colturi ale tarii precum Bistrita-Nasaud, Timis, Craiova, au participat la hramul Manastirii Izbuc, asezamant monahal cunoscut in tara si in strainatate pentru izvorul tamaduitor, Izbuc, si datorita icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului, existenta in manastire din momentul intemeierii acesteia, in 1926, facuta dupa icoana facatoare de minuni a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de la Manastirea Varzaresti. Pelerinii au ajuns la manastire din ajunul sarbatorii, luand parte la slujba privegherii savarsita de arhim. Mihail Tarau, exarhul manastirilor si staret al manastirii, si la procesiunea la izvorul Izbuc, cu icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului si cu racla cu Sfinte Moaste. Credinciosii au luat parte, apoi, la taina Sfantului Maslu si la savarsirea Sfintei Liturghii, urmata de slujba sfintirii apei, Aghiasma Mica. In ziua praznicului, Sfanta Liturghie a fost savarsita de Preasfintitul Sofronie, Episcopul Oradiei, inconjurat de un sobor de 57 de ieromonahi, preoti si diaconi, in altarul de vara al manastirii, in prezenta a peste patru mii de credinciosi. Raspunsurile la strana au fost date de un grup de maici de la manastirile Sfanta Cruce si Buna Vestire din Oradea, condus de stavrofora Pavelida Badila, stareta Manastirii Buna Vestire.Sarbatoarea Maicii DomnuluiIn cuvantul de invatatura, PS Sofronie a aratat rolul deosebit de important pe care Maica Domnului l-a avut si il are in istoria mantuirii, ca Maica a Luminii, ca ajutatoare si pururea rugatoare pentru intreaga omenire, precum si rolul Maicii Domnului de protectoare a tuturor calugarilor, monahi si monahii, si a manastirilor, dimpreuna cu toti pelerinii acestora. Izvorul Tamaduirii este o sarbatoare speciala din perioada pascala dedicata Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, vazuta ca icoana a Izvorului Tamaduirii, pentru ca Fiul ei, pe Care L-a nascut, la plinirea vremii, Domnul nostru Iisus Hristos, Cuvantul Cel Vesnic al Tatalui, intrupat din Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, este Cel Care aduce tuturor oamenilor tamaduirea bolilor si neputintelor sufletesti si trupesti, dar si tamaduirea din raul cel mai mare, moartea, pe care a biruit-o prin Invierea Sa cea de a treia zi, a aratat ierarhul. La final, PS Sofronie a felicitat pe arhim. Mihail Tarau si obstea manastirii pentru lucrarea duhovniceasca, ctitoriceasca si misionara. Apoi, toti credinciosii au primit aghiasma, pregatita in recipiente speciale pentru aceasta sarbatoare si merinde pentru trup, bucate traditionale alese, care au intregit bucuria si frumusetea praznicului.Sarbatoarea manastirii hunedorene CrisanDe praznicul Izvorul Tamadurii, Manastirea Crisan, din comuna Ribita, judetul Hunedoara, si-a serbat hramul. si anul acesta sarbatoarea a avut o semnificatie speciala, fiind binecuvantata cu prezenta moastelor Sfantului Antonie de la Iezerul-Valcea, care au fost aduse in judetul Hunedoara la initiativa Preasfintitului Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei, de o delegatie condusa de Preasfintitul Emilian Loviteanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului. In ziua praznicului, Sfanta Liturghie a fost oficiata in altarul de vara al manastirii, de ierarh, intr-un ales sobor din care au facut parte PS Emilian Lovisteanul, preoti si diaconi. Credinciosii care au venit in numar mare din toata tara Zarandului dar si din alte locuri din judet si din tara, s-au putut bucura de binecuvantarea harului divin revarsat prin rugaciunile savarsite. In aceeasi seara, Sfintele Moaste au fost aduse in procesiune de la Manastirea Crisan la Catedrala Episcopala Sfantul Ierarh Nicolae din Deva, unde au ramas pentru inchinare pana sambata, 11 mai.Sarbatoare la Schitul FolteaHramul Schitului Foltea din judetul Sibiu a adunat multimi de credinciosi din Marginimea Sibiului pentru a se ruga impreuna cu soborul de preoti la sfintele slujbe. Situat intr-o zona pitoreasca, schitul este un loc de pelerinaj in zona, iar la Izvorul Tamaduirii, sute de credinciosi poposesc aici. Sfanta Liturghie a fost oficiata de protopopul de Saliste Ioan Ciocan, inconjurat de un sobor format din preoti din parohiile din Saliste, Aciliu, Rod, Tilisca, Gales si Vale. Sfanta Liturghie a fost urmata de slujba de sfintire a apei si de cea a Sfantului Maslu.Dupa Sfanta Liturghie, protopopul Ioan Ciocan a tinut un cuvant de invatatura in care i-a indemnat pe cei prezenti sa pastreze credinta stramoseasca, sa nu conteneasca in a savarsi faptele bune si sa arate iertare si iubire fata de aproape, iar la final a adresat multumiri celor doua monahii de la schit, preotului slujitor de la acest altar, Romul Rosca, preotilor si credinciosilor prezenti.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 634

Id: 30808

Data: May 13, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).