Hram si sfintire la Manastirea Cornu

Credinciosii ortodocsi il sarbatoresc astazi, 8 mai 2012, pe Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan. Acesta fost unul din cei Doisprezece Apostoli ai Mantuitorului si a scris Evanghelia care ii poarta numele, trei epistole canonice si Apocalipsa.Sfantul Ioan Evanghelistul este si unul dintre ocrotitorii Manastirii Cornu din judetul Prahova. Sfanta Liturghie de hram a fost savarsita la aceasta mare sarbatoare de catre Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.In cuvantul de invatatura rostit credinciosilor prezenti, Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane a aratat ca Sfantul Evanghelist Ioan este cunoscut mai ales ca autor al unor carti canonice cuprinse in Sfanta Scriptura: Sfantul Ioan Evanghelistul, așa cum ne spune și numele, a scris Evanghelia a patra canonica, a scris trei Epistole sobornicești și cartea Apocalipsei sau a revelației privind sfarșitul lumii și trecerea acestei lumi intr-o alta forma de existența in cerul nou și pamantul nou in care nu va mai fi nici intuneric și nici moarte, ci Lumina necreata a iubirii lui Dumnezeu. De aceea, cartea Apocalipsei nu este, așa cum greșit se ințelege, o carte infioratoare, ci este o carte a Judecații lui Dumnezeu asupra lumii acesteia stapanita de pacat și de demoni. In același timp, este o biruința a lui Iisus Hristos asupra lui Anticrist, cel care chinuie și persecuta pe creștini. Asadar, cartea Apocalipsei a Sfantului Ioan Evanghelistul este o carte a speranței in care se arata ca ultimul cuvant asupra istoriei il are Dumnezeu Care este Stapanul cerului și al pamantului .Preafericirea Sa a afirmat, printre altele, ca Sfantul Apostol Ioan este cel mai profund in gandirea teologica dintre cei patru evanghelisti, fapt ce i-a atras si supranumele de Teologul: Biserica Ortodoxa a cunoscut ca Evanghelia a patra, dupa Sfantul Ioan Evanghelistul și Teologul, este cea mai profunda și bogata in ințelesuri duhovnicești teologice dintre toate evangheliile. De aceea, autorul ei, Sfantul Ioan Evanghelistul a fost numit și Teologul pentru ca el vorbește despre Cuvantul lui Dumnezeu Care s-a facut Trup și S-a aratat printre oameni. Inceputul Evangheliei lui se citește in ziua de Paști .De asemenea, Patriarhul Romaniei a mai aratat, dupa cum ne informeaza Radio TRINITAS, ca Sfantul Evanghelist Ioan a fost si cel mai tanar, cel mai sensibil, dar si Apostolul care L-a iubit cel mai mult pe Mantuitorul Iisus Hristos. Asa se face ca atunci cand Iisus a fost dus la Rastignire un singur Apostol din doisprezece a mai ramas sub Cruce. Cel care a fost cel mai apropiat la Cina cea de Taina, care era anticiparea Tainei Sfintei Cruci, a Jertfei Mantuitorului, a fost si cel unic prezent dintre Apostoli langa Crucea Mantuitorului Iisus Hristos. De aceea, Mantuitorul inainte de a muri a zis Fiule, iata mama ta!, iar catre Maica Domnului a zis Femeie, iata fiul tau! si din momentul acela ucenicul iubit, adica Sfantul Ioan Evanghelistul, a luat-o in grija pe Maica Domnului. Aceasta arata ca Mantuitorul nu a fost indiferent pe patul mortii, ci a cinstit-o pe mama Sa si i-a incredintat-o celui mai fidel si mai apropiat dintre ucenici .Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan s-a invrednicit si de darul de a vedea primul mormantul gol al Mantuitorului, dupa Invierea Sa din morti. Astfel, pentru Biserica Crestina, el a devenit insasi icoana clerului.Orice hirotonie in diacon, preot, sau episcop se face astazi deasupra icoanei Sfantului Ioan, a mai explicat Patriarhul Romaniei. Acest lucru se face tocmai pentru a arata ca cine e pastor al Bisericii, urmas al Apostolilor, trebuie sa fie ca Sfantul Ioan Evanghelistul si anume, sa fie mai intai de toate iubitor de Hristos si apoi devine si iubitor de Biserica pentru ca Biserica este Trupul Tainic al lui Hristos .Dupa oficierea Sfintei Liturghii, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a sfintit un nou corp de chilii al manastirii. Totodata, Preafericirea Sa a pus si piatra de temelie pentru o noua biserica. Pe langa Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan si Sfanta Cuvioasa Eufrosina, lacasul de cult il va avea ocrotitor si pe Sfantul Cuvios Arsenie cel Mare. Inainte de slujba de sfintire, Patriarhul Romaniei a spus ca Biserica este laboratorul mantuirii si ca in acest loc oamenii se pregatesc pentru Inviere. Locul in care ne pregatim pentru Inviere este Biserica, denumita de Sfantul Maxim Marturisitorul in secolul al VII-lea Laboratorul Invierii, iar Nicolae Cabasila a numit Biserica Antecamera Imparatiei Cerurilor, Pridvorul Imparatiei Cerurilor. Biserica este numita si Poarta a Cerului si Casa a lui Dumnezeu. Ea reprezinta Cerul coborat pe pamant, mai ales atunci cand este pictata, ca pe noi pamantenii sa ne inalte la Ceruri. Deci, a fost importanta Sfanta Liturghie, dar un moment foarte important este, de asemenea, și sfințirea locului pentru o noua biserica .Intaistatatorul Bisericii noastre a oferit Manastirii mai multe daruri. Tot cu acest prilej, Primarul comunei Cornu a primit, din partea Patriarhului Romaniei, pentru sprijinul acordat asezamantului monahal, diploma de onoare Sfantul Apostol Andrei . In semn de pretuire, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a primit titlul de Cetatean de onoare al comunei Cornu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 665

Id: 21775

Data: May 9, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).