|
|
Hramul Asezamantului Sfantul Vasile cel Mare din Galati
|
In prima zi a anului, Asezamantul Filantropic Sfantul Vasile cel Mare din Galati si-a serbat hramul. Sarbatoarea a inceput prin oficierea Sfintei Liturghii la care au participat fetele din cadrul orfelinatului, copiii asistati in Centrul de zi impreuna cu parintii lor, monahii si cadre didactice din cadrul institutiei, informeaza TRINITAS TV.A urmat apoi o slujba de Te Deum la care a participat si Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Casian, insotit de Pr. Tudorel Popa, in varsta de 93 de ani, diacon pe vremea ctitoririi acestui asezamant filantropic, la sfarsitul anilor '30.Copiii au cantat colinde si, potrivit obiceiului inceputului de an, au rostit plugusorul si i-au sorcovit pe cei prezenti. Cu aceasta ocazie, Inaltpreasfintitul Parinte Casian a spus: 'Cred ca mesajul sarbatorii de Anul Nou in casa Sfantului Vasile il reprezinta acești copii mai frumos decat brazii. Copiii sunt mesajul Anului Nou. In acest mesaj Il gasim și pe Iisus Domnul Prunc'.La final, copiii au primit daruri si s-au putut inchina si la racla cu particele din moastele Sfantului Vasile cel Mare, adusa cu acest prilej de ierarhul Dunarii de Jos.
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Jan 2, 2012 |
Articole similare
Biserica Ortodoxa l-a sarbatorit la 2 ianuarie pe Sfantul Silvestru, Episcopul Romei. In aceasta zi, una dintre cele mai cunoscute biserici din Capitala, Biserica Sfantul Silvestru, si-a sarbatorit ocrotitorul.Dupa cum a precizat parintele paroh Alexandru Gherasim, dupa Sfanta Liturghie .....
Data: Jan 2, 2012
|
In localitatea Micherechi din Ungaria s-a desfasurat joi, 29 decembrie, la finele anului 2011, o frumoasa zi romaneasca, prilejuita de intalnirea Preasfintitului Parinte Episcop Siluan cu preoti care fac parte din Episcopia Ortodoxa Romana din Ungaria, insotiti de familiile acestora, .....
Data: Jan 2, 2012
|
Duminica, 1 ianuarie 2012, cand Biserica Ortodoxa praznuieste Taierea imprejur cea dupa Trup a Domnului, precum si pe Sfantul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Preasfintitul Parinte Episcop Vincentiu a savarsit Sfanta Liturghie la Catedrala Episcopala Inaltarea Domnului .....
Data: Jan 2, 2012
|
In cea dintai zi a anului, Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Calinic, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, a oficiat Sfanta Liturghie in biserica de lemn construita in stil maramuresean, cu hramul Sfantului Vasile cel Mare si care se afla in cartierul Ivancea din municipiul Curtea .....
Data: Jan 3, 2012
|
Printre invitaţii care au luat loc la prezidiul manifestării s-a numărat şi Înalt Preasfinţitul Părinte Acad. Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei.
„Am primit multe distincţii, dar aceasta le întrece pe toate, dintr-un motiv .....
Data: Jan 3, 2012
|
Anul acesta, întâlnirea a avut loc miercuri 21 decembrie, începând cu ora 10.00, la Centrul Eparhial.
Data: Jan 3, 2012
|
Random Links
Astazi, 9 aprilie, in vinerea din Saptamana Luminata, crestinii ortodocsi praznuiesc Izvorul Tamaduirii. Numerosi credinciosi se grabesc spre biserici si manastiri din toata tara, unde dupa Sfanta Liturghie se va savarsi si slujba sfintirii apei la izvoarele tamaduitoare. Pentru a o slavi pe .....
Data: Apr 9, 2010
|
Credinciosii din Brasov au avut marea bucurie de a participa ieri, 11 iulie, la slujba de sfintire a bisericii din cartierul Valea Cetatii si la Sfanta Liturghie, oficiate de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, inconjurat de un sobor de sapte arhierei, .....
Data: Jul 12, 2010
|
In Duminica dupa Nasterea Domnului la Biserica Domneasca de la Curtea Veche cu hramurile Buna Vestire si Sfantul Antonie cel Mare , Sfanta Liturghie a fost oficiata de Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi.Dupa .....
Data: Dec 26, 2010
|
Paraclisul istoric din resedinta Patriarhala cu hramurile Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfantul Prooroc Daniil si Sfanta Cuvioasa Parascheva isi sarbatoreste ocrotitoarea. Cu acest prilej a fost oficiata in aceasta seara o Slujba de Priveghere in prezenta Preafericitului Parinte Patriarh .....
Data: Oct 14, 2011
|
Biserica Icoanei din Capitala a fost zilele acestea un important loc de pelerinaj pentru bucuresteni. La icoana Maicii Domnului Trihirusa , adusa de la Manastirea Neamt, s-au inchinat peste 20.000 de credinciosi, informeaza TRINITAS TV. Aducerea Icoanei Maicii Domnului a insemnat foarte mult .....
Data: Mar 6, 2012
|
|
|