Hramul Bisericii Arad-Subcetate

In ziua de praznuire a Sfintilor Martiri Brancoveni, joi, 16 august 2012, credinciosii din Parohia Arad-Subcetate, Protopopiatul Arad, si-au sarbatorit hramul bisericii cu bucuria de a-l avea ca oaspete pe intaistatatorul Arhiepiscopiei Aradului, Inalt Preasfintitul Timotei, care a oficiat Sfanta Liturghie inconjurat de un sobor de preoti, informeaza Ziarul Lumina, Editia de Banat.Chiriarhul a fost intampinat de preotul paroh Radomir Stoica si de credinciosii prezenti cu sentimente de fiasca dragoste. In cuvantul de invatatura, Inalt Preasfintia Sa a vorbit despre Sfintii Martiri Brancoveni, ocrotitorii bisericii, evidentiind personalitatea covarsitoare a voievodului Constantin Brancoveanu, mare ctitor de cultura si de lacasuri sfinte, un sprijinitor prin cuvant si fapta al Ortodoxiei din cele trei provincii romanesti, cu osebire din Transilvania, exemplu proeminent in istoria neamului romanesc. Prin moartea sa si a fiilor sai, Constantin, Ştefan, Radu si Matei, si a sfetnicului Ianache, cu adevarat muceniceasca, acestia au oferit tuturor o minunata pilda de daruire si de jertfa pentru neamul lor si pentru credinta crestina. Martiriul lor i-a impresionat profund pe contemporani, chiar si pe necrestini, dupa cum consemneaza izvoarele istorice ale vremii, si a avut un larg ecou in sufletul poporului roman, care i-a plans in cantece si balade populare. Sfanta noastra Biserica i-a canonizat, la 20 iunie 1992, facandu-le pomenire in ziua de 16 august. Inalt Preasfintia Sa a laudat buna initiativa a preotului si enoriasilor de a aseza biserica lor sub ocrotirea Sfintilor Martiri Brancoveni. In numele tuturor celor prezenti, preotul paroh a multumit inaltului ierarh pentru prezenta.Parohia ortodoxa romana 'Sfintii Martiri Brancoveni' din cartierul aradean Subcetate s-a infiintat in anul 2004, parintele Radomir Stoica, la vremea aceea duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox din Arad, fiind numit preot paroh. In primii ani s-au slujit Sfanta Liturghie si celelalte slujbe intr-un paraclis improvizat, iar in primavara anului 2010, prin osteneala enoriasilor si a altor credinciosi, s-a inceput construirea noului lacas de cult, o biserica de lemn, finalizata in acelasi an si sfintita de hram de catre IPS Timotei. In perspectiva, parohia preconizeaza construirea unui nou lacas de cult, mai incapator, in apropierea actualei biserici, existand deja un proiect in curs de finalizare.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 804

Id: 23997

Data: Aug 19, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).