Hramul Bisericii Inalțarea Sfintei Cruci din Cluj-Napoca

„Prin Sfânta Cruce a venit bucurie la toata lumea”, a spus Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului, în cuvântul de învațatura la praznicul Înalțarii Sfintei Cruci.Demisolul Bisericii „Înalțarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca a fost sfințit duminica, 14 septembrie 2014, la sarbatoarea hramului, în ziua de praznuire a Înalțarii Sfintei Cruci. Spațiul a fost binecuvântat de Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului, în urma lucrarilor de renovare efectuate în acest an, potrivit Radio Renasterea. Slujba de binecuvântare a fost urmata de oficierea Sfintei Liturghii în sobor de preoți și diaconi, slujba la care au luat parte mulțime de credincioși din cartierul clujean Manaștur și din alte zone ale municipiului.Prin Sfânta Cruce a venit bucurie la toata lumeaÎn cuvântul de învațatura rostit la praznicul Înalțarii Sfintei Cruci, Preasfințitul Vasile a vorbit despre însemnatatea Sfintei Cruci pentru creștini: „Privind mai adânc în taina Sfintei Cruci vedem ca prin Sfânta Cruce a venit bucurie la toata lumea. Așa cânta Sfânta Biserica în ziua praznicului Înalțarii Sfintei Cruci. Adâncindu-ne în istoria duhovniceasca a credinței și a bisericii întemeiata pe Sfânta Cruce prin jertfa dumnezeiasca de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, înțelegem mai mult iubirea desavârșita pe care a avut-o și o are necontenit Mântuitorul nostru Iisus Hristos”.Un spațiu amenajat în folosul comunitații parohialeDemisolul bisericii de la pe strada Plopilor a fost dotat cu o biblioteca și cu aparatura speciala pentru activitațile cu tinerii și copiii parohiei. Tot aici, va funcționa și un cabinet medical pentru persoanele nevoiașe, a declarat pr. paroh Gavril Vârva: „În a doua jumatate a anului au fost efectuate lucrari de renovare și lucrari iconografice în vederea dotarii spațiului cu o biblioteca, cu un sistem de video-proiecție, cu tabla și mese noi pentru elevii care participa la orele de pregatire pentru gimnaziu, liceu și facultate, precum și deschiderea unui cabinet medical unde se vor desfașura în condiții adecvate, actele medicale pe care medicii atașați de comunitatea noastra eclesiala, înțeleg sa le ofere credincioșilor mai anevoioși”.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 537

Id: 43983

Data: Sep 14, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).