Hramul Bisericii Sf. Ioan Botezatorul din Galati
]]>În fiecare an, la 7 ianuarie, când întreaga Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe Sfântul Ioan Botezătorul, parohia gălăţeană din cartierul Micro 21 se află în zi de sărbătoare, deoarece își cinstește ocrotitorul, a precizat părintele Gabriel Molocea. Programul slujbelor dedicate hramului bisericii au debutat încă din ajun, prin oficierea slujbei Vecernie cu Litie, precum şi Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul. În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Biserica a fost arhiplină de credincioşi, care, într-o deosebită atmosferă de evlavie, au venit cu credinţă să-l cinstească pe Sfântul Ioan Botezătorul. La final, Înaltpreasfinţia Sa a binecuvântat şi stropit cu Agheasmă Mare pe toţi cei prezenți. În paraclisul „Sfântul Ierarh Nectarie şi Sfântul Ierarh Dosoftei“ de la demisolul noii biserici, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit o slujbă de mulţumire, precum şi parastasul pentru slujitorii și ctitorii trecuţi la Domnul. În parohia „Sf. Ioan Botezătorul“, începând cu anul 1997, se construieşte noua biserică, în prezent lucrările fiind ajunse la acoperiş. La finele acestui an, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin implicarea efectivă a bunilor credincioși, a fost așezată crucea pe turla mare a bisericii. La demisol este finalizat deja paraclisul care-i are ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Nectarie şi Sfântul Ierarh Dosoftei unde se poate sluji Sfânta Liturghie.
Download: Click for download attached file: Hramul Bisericii Sf. Ioan Botezatorul din Galati

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Jan 7, 2015
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro: Cuvant pentru suflet - Care sunt situatiile in care putem sminti pe cineva (16 12 2015) din categoria: Cuvant pentru suflet - Trinitas TV,
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei