Hramul Bisericii Sfanta Mare Mucenita Ecaterina din Bucuresti

]]>Numeroși credincioși bucureșteni au participat, miercuri, 25 noiembrie 2015, la hramul Bisericii „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” - paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din București. Ei au avut ocazia să se închine moaștelor Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina care au fost scoase și așezate sub un baldachin în apropierea locașului de cult. Sfânta Liturghie în ziua hramului a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte și părinții profesor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă. La Sfânta Liturghie a fost prezent și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române care în cuvântul de învățătură rostit a subliniat câteva aspecte din istoria locașului de cult:„Biserica «Sfânta Mare Muceniță Ecaterina» este o biserică impunătoare, construită în stil baroc-provincial, dar care are o personalitate aparte în București, deoarece ea are o semnificație în istorie, mai ales începând cu anul 1949 când într-o fostă școală normală a intrat Facultatea de Teologie, iar biserica aceasta a devenit implicit paraclis pentru profesorii și studenții Facultății de Teologie Ortodoxă din București. Însă, această biserică este una nouă în raport cu o biserică de lemn din secolul al XVI-lea care ținea de Mănăstirea Radu Vodă și care a fost închinată, apoi, Mănăstirii «Sfânta Ecaterina» din Sinai”. Preafericirea Sa a mai arătat că locașul de cult a trecut, în ultimii ani, prin ample lucrări de consolidare și restaurare: „Sperăm ca în viitorul apropiat să fie mai atractivă biserica, mai frumoasă și mai demnă de vocația ei. Așa cum o biserică mai veche are nevoie de înnoire, de curățirea picturii, de consolidare, tot așa și persoana umană are nevoie de înnoire duhovnicească, de curățire de păcate, de înnoire, de sfințire și de reîmprospătare a harului primit la Sfântul Botez”. Patriarhul României a mai anunțat că în 19 decembrie 2015 Paraclisul Facultății de Teologie va fi resfințit. În semn de binecuvântare pentru lucrările realizate la acest sfânt locaș de cult, Preafericitul Părinte Daniel a dăruit părintelui Georgian Păunoiu, parohul Bisericii „Sfânta Ecaterina” mai multe cărţi liturgice, tipărite la editurile Patriarhiei Române, iar credincioşilor iconiţe cu chipul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina.

Download: Click for download attached file: Hramul Bisericii Sfanta Mare Mucenita Ecaterina din Bucuresti

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 503

Id: 58684

Data: Nov 26, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).