Hramul Catedralei cu Luna din Oradea

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este un moment de profunda inaltare duhovniceasca pentru intreaga obste drept-maritoare din Episcopia Ortodoxa Romana a Oradiei, 67 dintre sfintele lacasuri sarbatorindu-si hramul, informeaza Ziarul Lumina , Editia de Transilvania. Cel mai insemnat edificiu bisericesc din Oradea ce are ca ocrotitoare pe Maica Domnului, bine cunoscuta Catedrala cu Luna - vechea catedrala episcopala - este imbracata in acest an, in preafrumoasa haina de sarbatoare, la jubileul eparhiei: aniversarea a 90 de ani de la reinfiintarea Episcopiei Oradiei.Bucuria clerului si credinciosilor Bisericii cu Luna la acest ceas de aleasa praznuire a fost deplina prin prezenta chiriarhului Oradiei, Preasfintitul Sofronie, la Sfanta Liturghie arhiereasca, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. Raspunsurile liturgice au fost date de venerabilul cor mixt al catedralei. In cadrul slujbei, Preasfintia Sa a hirotonit in treapta preotiei pe diaconul Dumitru Victor Balint, ca preot misionar in cadrul Protopopiatului Beius, imbisericit pe seama bisericii cu hramul 'Sfantul Mare Mucenic Dimitrie', din filia Copaceni, Parohia Varaseni. A fost un moment emotionant pentru familia tanarului preot, mai ales ca, in cadrul soborului, au coliturghisit bunicul si tatal noului hirotonit, ambii preoti cu bogata activitate pastoral-misionara, asadar trei generatii preotesti din aceeasi familie la aceeasi slujba. Proaspatul intrat in cler a primit si hirotesia de duhovnic. Potrivit obiceiului, indata dupa terminarea Sfintei Liturghii, ierarhul Oradiei, impreuna cu soborul slujitor si numerosii credinciosi prezenti au inconjurat sfantul lacas, rostindu-se ecteniile si rugaciunile indatinate.La finalul slujbei, parintele Teodor Cristea, marele eclesiarh al catedralei, a rostit un cuvant de binecuvantare, multumind ierarhului pentru prezenta si binecuvantare. Apoi a facut cunoscut faptul ca Octavian Popovici, unul dintre coristii catedralei, a implinit frumoasa varsta de 80 de ani, dar si 50 de ani de activitate neintrerupta in corul catedralei, prilej cu care i s-a oferit o diploma de apreciere, o icoana cu Maica Domnului si un buchet cu flori, dimpreuna cu alese urari. Gradina Maicii DomnuluiPreasfintitul Sofronie a rostit un bogat cuvant de invatatura in care a surprins, in mod fericit, locul binecuvantat si marea cinstire de care Preacurata Fecioara Maria se bucura in istoria mantuirii, in viata Bisericii noastre, in viata fiecaruia dintre noi: 'Poporul roman a iubit-o, o iubeste si o va iubi mult pe Maica Domnului. Nu intamplator, in Patericul romanesc ni se istoriseste ca Maica Domnului s-a aratat unor pustnici care doreau sa mearga sa se nevoiasca in muntele Athos, ce este cunoscut ca 'Gradina Maicii Domnului', si i-a intrebat de ce vor sa mearga acolo caci si aici, in Romania, este gradina ei'.Asa cum a remarcat Preasfintitul Sofronie, 'dragostea pentru aceasta fiinta cu totul unica, din istoria mantuirii neamului omenesc, este demonstrata de multimea bisericilor care au hramul Maicii Domnului, caci nu exista latura a tarii noastre unde sa nu fie o biserica inchinata ei, dar si de multimea binecredincioaselor femei din neamul nostru care poarta cu sfintenie numele Sfintei Fecioare. Astfel, bisericile de la vechi manastiri din Moldova si Ţara Romaneasca, cum sunt cele de la Putna, Varatec, Govora sau Ţiganesti, au hramul 'Adormirea Maicii Domnului'. Dar si in Eparhia Oradiei avem importante lacasuri de inchinare, mai vechi sau mai noi, care isi praznuiesc hramul in aceasta zi, cum sunt Catedrala monumentala in care ne aflam, biserica mare a Manastirii Izbuc sau cea a Manastirii 'Sfanta Cruce' din Oradea'.Ierarhul a mai aratat ca 'poporul nostru socoteste aceasta sarbatoare ca sarbatoarea cea mai mare inchinata Maicii Domnului, de aceea i se spune si 'Sfanta Maria mare', spre deosebire de Nasterea Maicii Domnului, 8 septembrie, denumita si 'Sfanta Maria mica''. Hramul vechii catedraleIn cuvantul sau, Preasfintitul Sofronie a amintit de momentul deosebit al celebrarii vechii Catedrale episcopale: 'Daca in ajunul praznicului am participat la slujba Privegherii la Manastirea 'Sfanta Cruce' din Oradea, biserica mare a manastirii avand ca hram 'Adormirea Maicii Domnului', am gasit de cuviinta ca astazi, in ziua de praznuire, sa ne aflam in aceasta veche Catedrala episcopala a Oradiei, cetate de straja a Ortodoxiei romanesti pe aceste meleaguri, in acest an jubiliar, cand se implinesc 90 de ani de la restatornicirea Episcopiei Oradiei, prin inalt Decret Regal emis de Regele Ferdinand I Intregitorul, la 30 august 1920'. In aceeasi zi, Preasfintitul Sofronie a vizitat Parohia Livada, fosta Regele Ferdinand, din Protopopiatul Oradea, biserica parohiala sarbatorindu-si hramul, prilej cu care s-a oficiat slujba Parastasului pentru pomenirea tuturor celor adormiti din parohie si Sfanta Taina a Maslului de obste. Dupa oficierea slujbelor, Preasfintia Sa a rostit un cuvant de invatatura in care a subliniat importanta si roadele binecuvantate ale Sfintei Taine a Maslului in viata crestinilor, ce este aducatoare de tamaduire trupeasca si sufleteasca.Bijuterie arhitecturalaCatedrala cu Luna a fost zidita intre 1784 si 1790 si este o bijuterie arhitecturala, inzestrata cu o valoroasa pictura realizata de pictorul Ieremia Profeta, cu un iconostas de o valoare inestimabila, unul dintre cele mai valoroase din aceasta zona a Europei. Biserica are o bogata colectie de obiecte vechi bisericesti, precum si un mecanism ce arata fazele lunii in turnul bisericii. Aici este locul unde au fost intronizati episcopii Oradiei, in care au fost hirotoniti mai multi arhierei, si care este necropola episcopala si loc de veci pentru ctitori. Biserica cu Luna are prestigiul unui monument de prima importanta pentru ortodocsii din Bihor si este un punct de atractie cultural-turistic de prim rang.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 616

Id: 8529

Data: Aug 20, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).