Hramul istoric al Bisericii Domnești de la Curtea Veche

Biserica „Sfântul Anton” - Curtea Veche, Paraclis Patriarhal, si-a sarbatorit pe 25 martie 2014, de sarbatoarea Bunei Vestiri, hramul istoric. Cu aceasta ocazie, Preasfințitul Parinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a oficiat Sfânta Liturghie unita cu Vecernia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși.Biserica Ortodoxa a rânduit a se citi astazi la Sfânta Liturghie pericopa evanghelica de la Sf. Ev. Luca: 'În zilele acelea Elisabeta, sotia lui Zaharia, a zamislit si s-a tainuit pe sine cinci luni, zicând: Astfel mi-a facut mie Domnul în zilele în care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea. Iar în a sasea luna a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele Fecioarei era Maria. Şi, intrând îngerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvântata esti tu între femei. Iar ea, vazându-l, s-a tulburat de cuvântul lui si cugeta în sine: Ce fel de închinaciune poate sa fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Şi, iata, vei lua în pântece si vei naste Fiu si vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preaînalt se va chema si Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Şi va împarati peste casa lui Iacov în veci si Împaratia Lui nu va avea sfârsit. Şi a zis Maria catre înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Şi, raspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine si puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea si Sfântul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Iata, Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batrânetea ei, si aceasta este a sasea luna pentru ea, care se numea stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Şi a zis Maria: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvântul tau! Şi îngerul a plecat de la ea.' (cap 1, vs. 24-38)În cuvântul de învațatura rostit dupa citirea Pericopei Evanghelice, Preasfintia Sa a vorbit celor prezenti despre importanta acestei sarbatori în istoria mântuirii.

Maica Domnului - Eva cea noua

Preasfintitul Parinte Varlaam a aratat ca Sfintii Parinti au numit-o pe Maica Domnului Noua Eva deoarece ea arata disponibilitatea de a asculta în chip desavârsit de vointa lui Dumnezeu.„Vedem de ce sfintii Parinti au numit-o pe Maica Domnului Eva cea Noua, pentru ca Eva cea dintâi, prima femeie zidita din coasta lui Adam a cazut în pacat, l-a îndemnat si pe Adam sa se faca neascultator fata de porunca lui Dumnezeu si prin aceasta neascultare a intrat în lume moartea si moartea a trecut la toti urmasii lor. Eva este simbolul neascultarii de cuvântul si de porunca lui Dumnezeu, de aceea cuvântul acesta al Maicii Domnului: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvântul tau! arata disponibilitatea de a asculta în chip desavârsit de vointa lui Dumnezeu exprimata în cazul de fata de Arhanghelul Gavriil. Ea se considera o roaba si asculta de porunca lui Dumnezeu si iata ca în pântecele ei se întâmpla aceasta minune mai presus de fire al întruparii, al înomenirii Fiului lui Dumnezeu care este nascut din Tatal mai înainte de veci”, a spus Preasfintia Sa.

Sarbatoarea de astazi ne cheama la o nesfârsita bucurie

Totodata, Episcopul Vicar Patriarhal, Preasfintitul Parinte Varlaam a aratat de ce noi o numim pe Maica Domnului Nascatoare de Dumnezeu si a evidentiat faptul ca sarbatoarea Bunei Vestiri ne cheama la bucurie nesfârsita pentru ca Întruparea lui Hristos a deschis din nou posibilitatea ca omul sa ajunga la asemanarea cu Dumnezeu.„Ea nu a nascut un copil oarecare, ci a nascut pe Fiul lui Dumnezeu Cel Vesnic care a binevoit ca în timp sa se înomeneasca, sa se faca Om ca prin patimirile Sale mântuitoare, prin moartea, prin învierea si prin înaltarea Sa cu trupul omenesc transfigurat, luat din Sfânta Fecioara Maria, sa stea în Slava Sfintei Treimi, de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal, aratându-ne care este destinatia finala a omului, pentru ca omul a fost creat dupa Chipul Lui Dumnezeu, adica având în el toate virtutile, toate darurile care puse în lucrare si ramânând statornic în aceasta lucrare sfânta omul putea sa devina asemenea lui Dumnezeu, însa prin pacatul neascultarii celor dintâi oameni aceasta destinatie finala a omului si a întregii umanitati a fost ratata. De aceea Dumnezeu, în iubirea Lui nesfârsita fata de omul pe care l-a creat dupa Chipul si dupa frumusetea Sa de negrait, a trimis pe Unicul Sau Fiu în lume ca tot cel care crede în El sa nu moara, ci sa aiba viata vesnica. De aceea praznicul de astazi ne cheama la bucurie, la o nesfârsita bucurie, pentru ca Întruparea lui Hristos, faptul ca se face om asemenea noua întru toate în afara de pacat, deschide din nou posibilitatea ca fiecare dintre noi prin credinta, prin împlinirea poruncilor Evangheliei sa ajungem la asemanarea cu Dumnezeu, iar la Învierea cea de obste sa primim binecuvântarea Judecatorului: Veniti binecuvântatii Tatalui Meu de mosteniti Împaratia cea gatita voua înca de la zidirea lumii”.„Întreaga teologie a Bisericii noastre, mai ales a celei rasaritene, de la Sf. Irineu al Lyonului, Sf. Atanasie cel Mare pâna în vremea noastra a subliniat adevarul acesta fundamental ca Dumnezeu s-a facut Om ca noi oamenii prin împlinirea poruncilor evangheliei sa devenim dumnezei dupa har, sa participam la Dumnezeiasca Fire prin harul si prin lucrarea si prin iubirea lui Dumnezeu fata de noi”, a mai spus Preasfintia Sa.

Bucura-te cea plina de Har

Totodata, Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți despre cinstirea care trebuie adusa Maicii Domnului: „Sa ne aratam și noi cinstitori ai Maicii Domnului așa cum a cinstit-o arhanghelul care i s-a închinat cu cuvintele Bucura-te cea plina de Har, Domnul este cu tine, binecuvântata esti tu între femei. Sa o cinstim cum a cinstit-o Dumnezeu facând din ea subiectul lucrarii Sale, al întruparii Preaiubitului Sau Fiu. Sa o cinstim cum a cinstit-o Elisabeta când a întâlnit-o si a exclamat De unde cinstea aceasta sa vina la mine Mama Dumnezeului meu. Sa o cinstim ca femeia necunoscuta care ascultând cuvintele Mântuitorului a exclamat Fericit este pântecele care te-a purtat si sânii care te-au alaptat. Sa aratam lucrul acesta deoarece ea este cea mai sfânta fiinta dintre câte au trait pe pamânt pentru ca ea a fost subiectul si obiectul lucrarii speciale a Preasfintei Treimi: a Tatalui, a Fiului si a Sfântului Duh”.De asemenea, la finalul Sfintei Liturghii a fost oficiata Slujba Parastasului pentru domnitorii ctitori, trecuți la Domnul, ai Bisericii Domnești de la Curtea Veche.

Priveghere de hram

Sarbatoarea hramului istoric a început înca din seara zilei de marti, 24 martie 2014, prin Slujba Privegheirii savârsita de catre un sobor de preoti si diaconi format din Preacuviosul Parinte Arhimandrit Timotei Aioanei, Superior al Așezamintelor românesti de la Locurile Sfinte (protos), pr. cons. Patriarhali: Nicolae Dascalu, Constantin Stoica, Costin Spiridon si Ciprian Apetrei, Preotii Gheorghe Zaharia, Vasile Ioana, Viorel Barbu, Florin Scuturoiu, Catalin Iordachescu, Mihai Porniu si Arhidiaconul Traian Diaconu.În cuvântul de învatatura parintele consilier patriarhal Nicolae Dascalu a vorbit despre semnificatiile spirituale si teologice ale Sarbatorii Bunei Vestiri. La final, Pr. Paroh Gheorghe Zaharia a prezentat ultimul numar al Revistei Parohiei.***Sarbatoarea Buna Vestire este hramul principal al Bisericii „Sfântul Anton” - Curtea Veche, cea mai veche biserica din Bucuresti. În anul 1559, luna septembrie, când a fost construita Biserica Domneasca de la Curtea Veche de catre ctitorii domnitorul Mircea Ciobanul si doamna sa Chiajna a primit ca hram Buna Vestire. Dupa incendiul din 23 martie 1847, când mare parte din orașul București a ars, fiind distrusa de foc Biserica „Sfântul Anton” - Pușcarie, din imediata apropiere a Bisericii Domnești, Biserica „Buna Vestire” de la Curtea Veche a primit ca al doilea ocrotitor pe Sfântul Antonie cel Mare folosindu-se de atunci prescurtarea numelui marelui ava egiptean, Sfântul Anton.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 528

Id: 39173

Data: Mar 25, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).