Hramul Manastirii Almaj-Putna

]]>La Praznicul „Schimbării la Faţă” a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul obști monahale și a credincioșilor Mănăstirii Almăj-Putna din județul Caraș-Severin, după cum ne-au transmis Diac. Pavel Canea, Darius Herea. Cu acest prilej ierarhul alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară din curtea mănăstirii. În cadrul slujbei a înălţat rugăciuni pentru ploaie. De asemenea la momentul rânduit, chiriarhul a rostit rugăciunea de binecuvântare a rodului viei, după cum este obiceiul în fiecare an la acest praznic.Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. În încheiere toţi credincioşii prezenţi au fost invitaţi la agapa frăţească organizată de obştea monahală. „Foarte mulți preoți i-au însoțit pe credincioșii din parohiile Văii Almăjului, venind ca împreună să slujim și să ne împărtășim cu Sfintele Taine. În fiecare an la Praznicul Schimbării la Față suntem aici, înălțându-ne duhovnicește și spunând împreună cu Sfântul Apostol Petru «Doamne bine ne este nouă să fim aici». Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și mai ales pentru faptul că foarte mulți credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine, fiind și Postul Adormirii Maicii Domnului”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian. Situată în frumoasa Vale a Almăjului, Mănăstirea Almăj-Putna din Episcopia Caransebeşului găzduieşte o oază de linişte şi duhovnicie pentru credincioşii din această zonă. În fiecare an la Praznicul „Schimbării la Faţă” a Mântuitorului Iisus Hristos sute de credincioşi trec pragul acestei mănăstiri pentru a lua parte la rugăciunile şi slujbele care se oficiază cu prilejul hramului. În toamna anului 1996 a început construcţia mănăstirii şi fost turnată temelia unei clădiri care cuprinde 19 chilii, paraclisul, trapeza şi bucătăria. Lucrările s-au făcut cu ajutorul financiar şi material al credincioşilor, fiind coordonate de domnul Luca Zăvoianu din Putna şi domnul proiectant Popovici Ioan, din părţile Almăjului.

Download: Click for download attached file: Hramul Manastirii Almaj-Putna

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 546

Id: 54587

Data: Aug 7, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).