Hramul Manastirii Bistrita

]]>La 15 august 2015, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Bistrița din județul Neamț şi-a serbat hramul, ocazie cu care numeroşii credincioşi au avut bucuria duhovnicească de a participa la slujba Sfintei Liturghii Arhiereşti oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Sute de credincioşi au participat şi în acest an la hramul Mănăstirii Bistrița, praznicul Adormirii Maicii Domnului. Sărbătoarea de la marea ctitorie mușatină din Neamț a debutat sâmbătă dimineaţă cu procesiunea de scoatere în curtea Mănăstirii a Icoanei Făcătoare de minuni a Sfintei Ana, la care cei prezenți s-au putut închina pe parcursul întregii zile. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în curtea Mănăstirii Bistrița, pe un podium special amenajat. Răspunsurile la strană au fost date de o parte dintre membrii Corului „Byzantion” din Iaşi, potrivit mmb.ro. În cadrul slujbei Sfintei Liturghii, cuvântul de învăţătură a fost rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, care a vorbit credincioșilor despre cele trei lucruri pe care credincioșii sunt chemați să le înțeleagă la această mare sărbătoare: „Taina smereniei, taina lipirii noastre de Dumnezeu și taina cea mare a maternității – Sânul Preasfintei Treimi, sânul Tatălui ceresc din care se naște Domnul Hristos, din care purcede neîncetat Duhul Sfânt; sânul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care a adăpostit în dânsul pe Dumnezeul cerului și al pământului; sânul mamei de altă data și cel de astăzi, cu tot ceea ce împlinește această mare taină a sânului, a pântecelui (izvor de viață, izvor de Împărăția cerurilor) pentru a ajunge la sânul lui Avraam, chipul locului, sau mai ales al stării pe care nădăjduim să o dobândim în Împărăția cerurilor.” La finalul slujbei, părintele arhimandrit Luca Diaconu, stareţul Mănăstirii Bistriţa, a mulțumit tuturor celor prezenți, ierarhului locului, preoților și tuturor credincioșilor, amintind în mod special de cinstea de care Maica Domnului se bucură în bisericile noastre: „Privind la această biserică și la această ctitorie vedem că voievozii, monahii, pustnicii și credincioșii au preferat să aleagă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pentru a o urma în credință, în jertfelnicie și în bucurie. (…) A urma Preasfintei presupune jertfă, căci și ea a făcut jertfă în Sfânta Sfintelor și în toată viața sa; iar semnul atât de bun că sunt foarte multe hramuri închinate Adormirii Maicii Domnului arată că românii, moldovenii, au ales să o urmeze pe Ea.”

Download: Click for download attached file: Hramul Manastirii Bistrita

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 492

Id: 54905

Data: Aug 16, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).