Hramul Manastirii Coslogeni

]]>În ziua sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, luni, 14 septembrie 2015, Mănăstirea Coslogeni din Protopopiatul Călăraşi şi-a sărbătorit hramul, după cum informează site-ul oficial al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a oficiat Sfânta Liturghie, în altarul de vară al mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Vincențiu a sfințit pictura paraclisului aşezământului monahal. Din soborul slujitor au făcut parte şi: părintele Arhimandrit Rafail, Vicar Eparhial, preacucernicii părinți consilieri Daniel Florin Enașcu, Florin Ionescu și Nicușor Silviu Dascălu, preacuvioși părinți stareți, preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, Preasfințitul Părinte Vincenţiu a vorbit credincioșilor prezenți despre importanța postului din această zi, care ne aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului Iisus Hristos, despre asumarea Crucii și urmarea lui Hristos în viața noastră de zi cu zi. De asemenea, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în cadrul Sfintei Liturghii, a citit rugăciunea de binecuvântare pentru începutul de an școlar.

Download: Click for download attached file: Hramul Manastirii Coslogeni

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 496

Id: 55968

Data: Sep 15, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).