Hramul manastirii Fardea

Şi în acest an, de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, numerosi credinciosi si-au îndreptat pasii spre manastirea Fârdea, din apropierea lacului de acumulare Surduc, judetul Timis. Slujbele religioase închinate slavitului praznic au debutat aici joi seara cu un bogat program liturgic, oficiat de slujitori de la mai multe parohii si manastiri timisene, în frunte cu ieromonahul Maxim Anton, duhovnicul manastirii.Bucuria pelerinilor veniti la sarbatoarea hramului a fost încununata de prezenta în mijlocul obstii, conduse de monahia Antonia Sfrijan, a Preasfintitului Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei. Ierarhul a oficiat Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie în altarul de vara al manastirii, înconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi de la parohiile si manastirile învecinate. Raspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic al studentilor timisoreni din ASCOR, potrivit mitropolia-banatului.ro.Asezamântul monahal de la Fârdea a fost înfiintat în anul 2001, cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Parinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, mai întâi ca schit, iar apoi ca manastire de maici cu viata de obste. În prezent, obstea manastirii cuprinde 16 vietuitoare, stareta fiind monahia Antonia Sfrijan. Piatra de temelie a bisericii a fost pusa la 12 august 2001 de catre Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei. În fiecare vara, la manastire se organizeaza tabara pentru elevele si studentele timisene, în cadrul careia sunt împletite armonios activitatile gospodaresti cu rugaciunea cea de toata ziua.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 884

Id: 43283

Data: Aug 18, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).