]]>În Biserica Ortodoxă Română, în a doua zi de Paşti a fost prăznuit Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, unul dintre sfinţii pentru care credincioşii au o evlavie deosebită. Cu acest prilej, la hramul Mănăstirii Cernica a fost prezent Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, care a oficiat Sfânta Liturghie în biserica aşezământului monahal. Răspunsurile la strană au fost date de Corul misionar „Evloghia“, informează "Ziarul Lumina". Credincioşii prezenţi la eveniment s-au putut închina la moaştele Sfântului Ierarh Calinic, precum şi la moaştele Sfântului Cuvios Gheorghe, cel care a fost în vechime stareţ al mănăstirilor Cernica şi Căldăruşani. „Mănăstirea Cernica este foarte importantă pentru Cetatea Bucureştilor. Salba de mănăstiri care se află în jurul Capitalei reprezintă adevărate turnuri de pază spirituală. Bucuria mare este că acest oraş a odrăslit şi sfinţi, printre care şi Sfântul Calinic, pe care azi îl prăznuim. Acesta era cunoscut încă din timpul vieţii ca fiind puternic în cuvânt şi rugăciune. El îndemna întotdeauna la rugăciune neîncetată, la părăsirea vrajbei şi la un climat de dragoste şi bunăvoinţă“, a declarat, pentru TRINITAS TV, Preasfinţitul Părinte Episcop Ieronim Sinaitul. Sfântul Calinic a fost un neobosit organizator, constructor şi restaurator de biserici, dar şi de spitale şi şcoli. A fost stareţ al Mănăstirii Cernica, ulterior ajungând Episcop al Râmnicului, unde a păstorit vreme de 16 ani. Cunoscut pentru viaţa sa duhovnicească, era considerat făcător de minuni încă din timpul vieţii. Situată la o distanţă de numai 12 kilometri spre răsărit de Capitală, Mănăstirea Cernica se întinde pe două dintre insulele lacului Cernica. Ctitorie a marelui vornic Cernica Ştirbei şi a soţiei sale, doamna Chiajna, Mănăstirea Cernica este atestată documentar încă din anul 1608, printr-un hrisov domnesc al lui Radu Vodă Şerban.
Download: Click for download attached file: Hramul manastirii ilfovene Cernica
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 508
Id: 50846
Data: Apr 15, 2015
Imagine:
]]>Sărbătoarea luminii şi bucuriei Învierii Domnului a fost sărbătorită într-un mod cu totul special de sute de pelerini români care s-au aflat în aceste zile în Cetatea Sfântă a .....
Data: Apr 15, 2015
]]>Sărbătoarea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos a fost prilej de bucurie pentru numeroşi credincioşi bucureşteni, veniţi pe Colina Patriarhiei pentru a primi Sfânta Lumină adusă de la .....
Data: Apr 15, 2015
]]>
Sfintele Mucenițe Fecioare: Agapia, Irina și Hionia - Între măsurile luate de împăratul .....
Data: Apr 27, 2015
]]>
În noaptea dintre zilele de 11-12 aprilie 2015, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi s-a .....
Data: Apr 27, 2015
]]>
Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, cea mai mare sărbătoare a Ortodoxiei, .....
Data: Apr 27, 2015
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).